Marusca’s Blog

Plecări. Zile umblând ca un orb printre umbrele tale încercând să nu înnebunesc, nopţi în care-mi insuflu cu încăpăţânare fericirea care nu pleacă. Cumva, ştiu că sufletul poate s-o creeze – un fel de narcotic aşa cum un păianjen, poate cel pe care nu-l alung din colţul său de deasupra mesei ca să nu-l privez de dreptul firesc la lumea lui, m-ar atinge de mai multe ori cu firu-i aproape invizibil, insuflându-mi încredere… Şi totuşi, tăcerea rămâne de fiecare dată – un perete gros în care te îmbraci pe dinăuntru şi afară încercând să te aperi. Trăieşti aşa până când vine vremea să intri în suflet după o filă care nu e în istorii şi atunci te văd cu coatele sprijinite de o masă şi bărbia în căuş. Nu spui nimic. În ochi îţi citesc aceeaşi dragoste.
Cine merge învaţă să cadă şi să se înalţe. Învaţă epopeile drumului. Fiecare umbrire şi fiecare licăr de lumină în frunzişul ieri verde sau în firele de trifoi sălbatic ce înfloreau în zori sunt vieţi din alt timp care te îmbină să intri sau te îndepărtează.
Lumea care vine se aşeză alături, pierzându-se cu timpul printre clădirile cu iz de ceai şi fericiri strigate de copii ce-şi întind braţele spre oameni care merg înainte ca o procesiune ce se va desfăşura în fiecare zi la ora ceaiului în centrul oraşului, statului, continentului, Terrei în pace.
Războaiele se vor aşeza întotdeauna la margine şi vor fi îngropate de pietre şi viermi vor devora toate însemnele haosului, durerii, morţii.
Când am urcat aici, treptele erau încă vizibile. Nu m-am temut şi nu mi-e teamă nici azi că n-au să se mai întoarcă. Am să aştept un timp să se nedesprindă de spatele meu fundalul în care arborii şi cerul vorbesc despre primăveri eterne.
În altă viziune, singur la o margine de oraş sau poate de lume, aştepţi să vin. În jur au căzut zăpezile unui timp prea departe de noi şi stelele ce se oglindesc în gheaţa râului ca-ntr-o fereastră spre lumea de dinainte de răspândirea întunericului şi temerilor. Te iau de mână şi pornim spre mări care nu îngheaţă la ţărmuri şi în care se scaldă copii cu pielea de aur.
– Tu, spui, nu simţi frigul acesta care parcă îngheaţă sângele?
– Îl simt, sunt disperările, uitările şi zilele despre care nu mai putem să vorbim. Le alungăm ca pe proscrişi la marginea existenţei…
Apoi ne grăbim să ajungem în ţinutul soarelui. Medităm privind viaţa aceea care există, într-un firesc unic, în care vânător şi vânat sunt o singură fiinţă trăind o lume de pace.
Te rog să mă ajuţi să prind în buchete razele de infinit care atârnă de buricele degetelor, cum le privesc în lumină. Vom pluti apoi spre seri cu faţa spre cer. Trupurile noastre, trupurile albatroşilor şi copiilor, trupurile delfinilor şi elefanţilor – frunze şi buchete de infinit.
Nu e aşteptare mai frumoasă ca răsăritul şi totuşi vom uita, cum uităm de fiecare dată…
Vom adormi pe nisipul care păstrează căldura şi dacă va fi frig, ne vom strânge braţele în jurul copiilor, în apropierea elefanţilor.
Să nu râzi când am să mă desprind şi-am să umblu ca o gâză încă ameţită de lumina răsăritului. Undeva, între secundele de reintegrare în convergerea cauzalului în efect, încă vin corăbiile mâinelui. Într-un timp de nemurire a cuvântului, aşteaptă Raluca şi Gheorghe Eminovici. Ei ştiu că trebuie să îl nască pe Eminescu la fiecare patruzeci de ani. Trebuie să-l primim cu toate vârstele şi toate mirările, temerile şi dorinţele, revolta şi aşteptările, şi setea de cuvinte, iubirile şi uitările sau poate că va fi o umbră care va pluti o zi alături de noi cu faţa spre cer şi la lăsarea întunericului va fi fiecare copil ocrotit de braţele noastre şi de elefanţi. A doua zi, imaginea se va scurge pe ţărmul mării noastre la mijloc de ianuarie, lăsând copiii şi elefanţii, şi albatroşii şi delfinii veniţi la mal în zori în clipa lor. Noi îl vom însoţi. Am cules frezii de lângă un ochi de apă în jurul căruia se adunaseră tigri şi gazele. Pentru Veronica. Piatra aceea neagră aşteaptă în smerenia ei deschiderea, clipa când femeia frumoasă va spune poetului: Sunt aici pentru tine, doar pentru tine până la sfârşitul timpului.

(Inspiraţie filmul Ashes and Snow)