(exerciţiu de nezoologie)
dragostea e o alchimie din care se naşte mereu
altă fiinţă comună
sufletul – un copil şi o apă lângă care aşteaptă
de o eternitate
_____________
sunetele ţin aici pe pământ
fiinţa absolutului
cărţile sunt foi de stâncă şi aer
în care oamenii vor să păstreze infinitul
_____________
nimeni nu-şi poate renega sufletul
până la desfacere de sine
strigătul acesta… doamne, de câte ori
respir într-un minut de uitare?
_____________
poezia (mea)
cinci ulcioare din care curg
amestecându-se
ca nişte izvoare sub frunzişul adormind
fericire, durere, metafizic, natural
şi alt imaginar
_____________
ploaia – ce senzaţie de iarbă, arbori, soare şi ceaţă
crescând din lutul meu
copiii cartierului nu merg azi la şcoală,
la biserică, în parc, la plajă sau în cinematografe –
strâng în buzunarele lor de flori stropi curaţi,
în timp ce se rotesc râzând
precum nişte planete pe care plouă întâia oară
_____________
mama – nu cred să existe cuvânt mai liniştitor
_____________
răbdarea – un scaun şi o zare…
_____________
iubirea simplă – un sentiment copilăros de cer
trăind în două fiinţe
_____________
ceva în sufletul tău mă poartă
în lumi ştiute şi lumi despre care vreau să aflu
aşa cum visul poartă un copil
în odihna-i
_____________
viaţa e un ogor pe care-şi plantează fiecare
rai şi infern
ador clipele de linişte
când pot în sfârşit să dorm
_____________
lut am găsit în casa îngerului
şi un smoc de păr printre câteva petale
în vis încă văd
bărbatul urcând amiezile spre poarta de piatră
femeia cu rochie fină şi văl îi trimite
acelaşi bilet de dragoste – îl priveşte citind
apoi se retrage în umbre
_____________
fotografiile acestea de pace
sunt ca nişte borcane cu oameni,
păsări, flori, viaţă şi moarte
într-un muzeu al existenţei
le păstrez aşa
aici
să nu uit, să nu uite nici alţii
_____________
citeşte-mi sufletul când tac
sau mai bine citeşte un basm
în care eroii trăiesc asemenea pământului
_____________
existenţa – angrenaje infinite ale unui ceas
în ceas în ceas, în ceas, în…
_____________
tăcerea e a sufletelor
trupurile împietresc, iar pietrele
murmură, plâng…
_____________
a iubi cere să fii un nebun înţelept
iar eu sunt mai mult nebun…
_____________
poezia e o libertate conştientă
_____________
suficienţa în cunoaştere e un act de negare a simţurilor
_____________
rotiţi-vă ca nişte păsări deasupra mării sau câmpului
desfaceţi braţele (aveţi)
e un act de eliberare
de asentiment la viaţă


