Marusca’s Blog

Închid ochii… imagini se desfac în nuanţe şterse şi vii, spaţii şi cărări pe care merg spre locuri despre care ştiu din amintiri şi fotografii sau despre care n-a vorbit nimeni niciodată. Sunt veselă, sunt copil, tânăr şi bătrân şi-mi duc vârstele cum un cavaler din alt timp şi-ar duce năframa roşie pe umăr, semn de nesupunere ţărânii atât cât în imaginea ce trece deasupra mai curge o fărâmă de viaţă. Trec din oraş în oraş fără să mi se ceară niciodată să prezint acte care să demonstreze că sunt, că sunt de aici sau de acolo, că am făcut una sau alta până acum…, nu există oraşe interzise, oraşe şi sate măturate de pe hartă de un eveniment sau altul, oameni torturaţi, săraci umblând din burg în burg după o bucată de pâine… Urc scările marilor universităţi şi temple, serile intru în teatrele care prezintă aproape continuu spectacole de pace… Nopţile privesc marele spaţiu de obiecte cereşti printr-unul dintre cele mai noi telescoape. Vaporul care m-a adus aici pleacă peste cinci zile la capătul celălalt al căutărilor şi păcii… Merg… Nu ştiu de când merg aşa, e ca şi cum aş fi pe drum din zori, alţi zori, un fel de carte în care se răsfoiesc erele… probabil că zborul face timpul să se desfacă în pagini, iar spaţiul se adună în mine comprimându-se… mă retrag de parcă lumea manifestă semne de nebunie… Se strigă lozinci fasciste, se invocă tirani… Nu poţi să rămâi surd şi orb la toate acestea, îmi spun. De aceea am ochi – e primul semn de trezire şi primăveri şi veri, şi toamne, şi ierni se răsfoiesc înapoi – sunt pustnicul, sunt călătorul care pleacă din chilia lui din stâncă, lăsând spaţii şi timp de viaţă să se-aştearnă în urmă. Duc în mână un ulcior cu apă şi un colac de speranţă. În păr am miros de pădure… pielea păstrează ceva din pământ şi azur deopotrivă. Apoi suntem pe un câmp ce poartă răni, dar înalţă ghiocei şi toporaşi, şi roşu, şi galben şi verde, iar tu spui: «Ţi-am cumpărat o cameră digitală să poţi înregistra toate acestea.» Ai mâna caldă… Doar mâna ating şi spun: «Mulţumesc. Am o cameră a mea cu care înregistrez dinăuntru şi cumva dinafară fiecare imagine, fiecare trăire de când am plecat în viaţă.» Adaugi că aceasta înregistrează trăirile în pachete de cuante pe care le trimite înapoi în prima ipostază a existenţei. Se strâng acolo de veacuri şi se vor tot strânge să ne putem aminti când… Ai ochii umezi şi lucitori, cei mai luminoşi din câţi ştiu. Mările parcă le-au dat tot verdele-albastru şi dorul, iar cerul căldura. Te sărut, mă prinzi de mână când vreau să mă îndepărtez. «Stai, spui. Nu ne-au despărţit destul?» «Cine?» întreb ca şi când n-aş cunoaşte ce vei răspunde. «Clipele toate şi mările şi pământul, şi cerul uneori…» Te privesc şi tac. În spatele tău se desfăşoară un fel de ritual prin care treci sau urmează să treci – pe umeri ai un vultur care adulmecă depărtările şi vrea să se avânte peste întinderile lor tremurătoare. Braţe înalte cât cerul se opun. Să trăieşti, îmi spun, înălţându-ţi şi ascunzându-ţi aripile. Pentru tine care condamni cumva despărţirile, dar te avânţi în ele ca un vultur, dar şi pentru ceilalţi participanţi în această piesă, figuranţi sau trecând din când în când pe scenă, fiecare secundă din polobocul acesta de ani şi zile în care ne afundăm toţi mâinile până la umeri şi uneori alergăm cu el în spate, trebuie trăită. Oamenii – aceste fiinţe care duc în ele răni, duc în ele zboruri şi uneori se înalţă mult, alteori se târăsc precum viermii ducând pe spatele scobit parcă toate păcatele lumii – vin apoi de pretutindeni râzând. Au braţele întinse, câte patru braţe, şi spun că omul care iubeşte are mai multe braţe pentru atins, pentru a ocroti. Vin unii spre alţii. E pace şi toată lumea râde. Spaţiile se mută apoi. Pe treapta de piatră a casei vechi a copilăriei se leagănă fire de iarbă crude. În stânga, la umbră, o bătrână. Vine atunci când cei mari nu sunt acasă şi cere lapte cu mămăligă şi uneori o coajă de săpun. Are ochii veseli. Din hainele zdrenţuite la mâneci şi poale, sufletul miroase a pământ reavăn şi într-un fel a lămâiţă sau poate a trifoi sălbatic. Se şterge la gură cu mâneca şi îmi întinde strachina golită. Are ceva din libertatea ţiganilor, un fel de familiaritate cu aerul şi pământul. Priveşte cerul şi-mi spune că spre seară va fi ploaie bogată – să închid animalele şi păsările înainte ca potopul să se reverse ca dintr-un bol imens apa în care şi-au spălat feţele copiii timpului. Merg mai departe şi mă întreb dacă se poate dormi cu tâmpla pe nori. Norii coboară mult uneori şi atunci norii dinăuntru şi norii dinafară formează un singur cer în care pulsează suflete şi atomi. Şi când adormi cu tâmpla pe pieptul pământului, piatra şi lutul tu şi piatra şi lutul el se desfac în afară ploilor şi soarelui… şi se umple un crâmpei de fostă mirare cu mirări şi întâmplări noi – fire de iarbă, brânduşe, gâze, ghiocei… Poarta de piatră prin care trec dă într-o grădină prin mijlocul căreia curge molcom un râu. Malurile lui sunt pline de iarbă, narcise galbene şi sălcii care-şi desfac mugurii oglindindu-se în apele-i de un albastru aproape pictat. Mă aşez pe iarbă cu mâinile sub cap şi privesc albastrul în degradeuri şterse de sus. Aerul vibrează ca o sală imensă de muzeu în care paşii sunt înlocuiţi de clipocitul lin al apei. Podul de piatră de deasupra şi imaginea lui în râu formează un perete mărginit de albastru cu ferestre ovale prin care ai dreptul să treci dintr-un azi în alt azi şi ferestre în care pluteşte doar imaginea unui timp vizibil întors lui. Sunt dintr-o dată într-o cameră cu mobilă din lemn de cireş, perdele lungi, oranj, de mătase, o lampă care trebuie că răspândeşte lumină discretă serile când vrei să citeşti sau să asculţi muzică bună. Pe o măsuţă, într-o vază de cristal alb, se deschid în lumina ce pătrunde prin fereastra largă, acoperită parţial de perdele, cale şi frezii. Patul pentru o singură persoană, după cum ar putea să sugereze fotografia cu o singură persoană, de lângă vază şi cărţile aşezate doar în partea lui stângă, pe colţul măsuţei, are lenjerie aproape asemănătoare cerului din grădina din care tocmai am plecat. Miroase a nou, a orhidee şi aer de dimineţi. E soare şi merg spre casa de azi a întoarcerilor un pic prea plină de culori, de sunete şi miresme. Prin fereastra pe jumătate primind lumina, văd chipul mamei. M-a aşteptat şi a rămas citind ultimul petic de hârtie conţinând câteva cuvinte de la copii şi «La Mulţi Ani! Cu dragoste şi respect…» Visez. Nu, nu visez. În ochii ei albaştri mintea mea îşi caută vârstele. Toţi copiii năpustindu-se pe lângă mine duc din mine şi din ea fiecare o parte. Cel mai mic îmi spune: «Hai să mergem spre lumină. E primăvară!» Cel mai timid: «Vezi să nu-ţi murdăreşti hăinuţele…» şi adaugă: «Vom culege multe flori. Să bucurăm ochii mamei.» Văd apoi mâinile ei tremurânde cum vor aşeza florile cu grijă în ulcica de lut la fereastră. Cum îi vor lumina ochii de o bucurie pe care o simt doar părinţii. Adolescentul are ochii mari, visători. Vorbeşte puţin şi rareori. Tânărul notează mereu ceva într-un caiet. Maturul are mai multe braţe şi mai mult timp de strâns în urmă. În jurul său aşteaptă multe tăceri. Ceilalţi se rotesc privind norii ca nişte perne de aburi care alunecă uşor, dar pe care vântul îi va fugări mai târziu spre apus întorcându-i în mase largi deasupra satului. În băltoacele de apă de pe caldarâmul de ciment al curţii se unduieşte cerul. Aerul vibrează de cântec de păsări şi zbor încă timid de gâze. Dincolo de râu, pădurea îşi leagănă uşor crengile pe care se desfac primii muguri. E primăvară.

As requested, Straight from the Heart starring Andrew McCarthy and Teri Polo.It’s a really great Hallmark movie, one of my favorites.

This is for my beloved friend, Jackie : ) I LOVE YOU!!!!A 1999 film, “Mansfield Park” written and directed by Patricia Rozema, is inspired by Jane Austen’s novel by the same name, Jane Austen her…

Since so many facts get updated these days, I one day found myself wondering… What is “reality”? Is matter all that is real? That might seem like a silly question given how we use our senses to…

Yanni-live (Acropolis)- and Royal Phil.Orch.London (Shardad Rohani, cond)

………………………………………………….

Strâng crâmpeie de timp din cadrane de ceasuri. Sunt colecţionar de trecut.

___________

Aş vrea să am liniştea clipei închise într-un strop de apă… când mă voi sparge, voi lua neantul de la capăt…

___________

Lumea – acest (ne)înţeles universal care ne este accesibil cât un grăunte de lumină sau/şi întuneric.

___________

Nu e aşteptare mai frumoasă ca răsăritul şi totuşi vom uita cum uităm de fiecare dată prinşi în iureşul existenţei…

___________

Pe cine aşteptăm? Ce facem după ce fiecare răsărit ne-a dat încă binecuvântarea să trăim? Trăim… simplu şi matur. Din simplitatea existenţei noastre a rezultat şi rezultă complexitatea trăirilor noastre. Cu fiecare gând, adăugăm o treaptă spre infinit, dăm o nouă concretizare timpului-spaţiu-istorie.

___________

Realitatea – un mister care se dezvăluie pe bucăţi, întotdeauna acolo unde e bezna mai adâncă. Voind să pui cap la cap fragmente de dezlegări, nu faci decât să adânceşti misterul.

___________

Şansa de a trăi îmi dă dreptul şi obligaţia să-mi adaptez continuu abilitatea de a gândi.

___________

Amintirile sunt pagini de roman scrise mai în grabă, mai cu migală, cum a avut viaţa răgaz. Apar şi dispar de pe neodihna inimii fără să ne-ntrebe.

___________

Suntem vis, suntem materie, energie, necuprinderea cuprinzându-se, aşteptarea aşteptându-se, alungarea alungându-se, vorba vorbindu-se, scrisul scriindu-se, cântecul cântându-se, bucuria bucurându-se, ura urându-se, naşterea născându-se, moartea murindu-se, lumea căutându-şi în inima lucrurilor inima, copiii de pretutindeni când trecem totul prin corzile sufletului şi plutim în amestecuri de poezie, culoare şi muzică.

___________

Tot ce face parte din existenţial ne dă sentimentul de căutători, participanţi, în mare parte benevoli, la spectacolul luminii-întuneric. Din amalgamarea lor cresc toate şi dispar. Chiar dacă simplu uneori, alteori dureros, viaţa este, într-adevăr, un spectacol suprem, un miracol.

___________

Creaţia poetică implică în primul rând trăire sufletească. Niciodată trupul nu va scrie poeme care să încânte sufletele dincolo de scurtimea nefirească, din acest punct de vedere, a vieţii.

___________

Iubesc trandafirii şi cred că şi ei ne iubesc, dar se apără…

___________

Nu poţi întoarce nimic în lumea asta. Nu e spaţiu-timp pentru trecut.

___________

Fericirea e acea stare pe care ai vrea s-o ai destul de des ca să nu percepi că n-o ai, caz în care ai trăi o mare nefericire, pentru că n-ai mai face diferenţa.

___________

Necazurile – e firesc să fie şi pete pe clarul unei zile!

___________

Neputinţa de a descoperi adevărurile esenţiale ale existenţei e de natură cerebrală şi oricum am încerca o eludare sau o extrapolare, adevărul e simplu: nu ne putem asuma totul, nici determina totul.

___________

Destinul – ceea ce subconştientul împarte cu începutul (Dumnezeu) fără să lase loc de interpretări.

___________

Obişnuinţa – comoditatea spiritului.

___________

Frumuseţea rămâne o virtute dacă ceilalţi o văd şi o admiră iar tu te mulţumeşti cu atât.

___________

Libertatea de gândire înseamnă responsabilizarea actului gândirii.

___________

Filozofia e nevoia de a găsi explicaţie oricărui sens fără o explicaţie logică mulţumitoare.

___________

Sunt sătulă de erori, nu sătulă să le repet, să inventez altele, ca şi cum a greşi este în toate începutul.

___________

Răbdarea – adevărata încercare a raţiunii.

___________

Cuvântul – cine nu-l ştie imită natura. Cine-l ştie se imită pe sine sau pe altul, adică natura.

___________

Doar amintirile şi tăcerile ne mai adâncesc uneori în cuvânt şi el ne cerne, gingăşie şi albastru, şi speranţă, peste lume.

___________

Moartea – inerţia existenţei adusă la paroxism.

___________

Moartea e un hău dens, negru, după perdeaua firavă de speranţă care creează în partea dinspre naştere încă iluzia realului.

___________

Acceptarea morţii e un drum firesc al conştiinţei. Dorinţa de a trăi, firescul conştiinţei, materia-energii la nivel superior.

___________

Întuneric este înaintea şi în spatele multor adevăruri. Realitatea e (uneori) un perete de sticlă la care nu ajunge nicio rază.

___________

Dacă aş şti de ce mă întorc, nimeni nu şterge tot, nimeni nu îngroapă fără să încapă în acel regres o infinit de mică speranţă că rădăcinile răzbat piatra, înmugurind sângerânde treceri în care iarba îşi pleacă grumazul lângă gleznă sau doar umbra dusă de talazuri un pic mai aproape creşte ziua în care carnea îşi trădează neîntinata sete de absolut.

___________

Goi în lumea asta mare, dar veseli, cine să ne oprească paşii, când poeme cerne lumina în fiecare fir de aer, picuri albaştri din care se desfac firave arpegii de viaţă în care se întoarce Dumnezeu (?)…

___________

Cuvântul are nevoie de decantare, să capete arămiul adânc al bradului, ceva din tăria stâncii, precum vinul cel prea aproape de nemurire pentru a trece în carne într-o răstălmăcire de întâmplare.

___________

Fiecare suflet o lumânare, un chibrit şi o boare de vânt.

___________

Într-o lume creată pe ruinele celor de dinaintea lumii noastre, suntem poeţi, oameni simpli, eroi temerari, îndrăgostiţi de clipă, suntem noi cei care ar trebui să privim, din când în când, la cei care merg alături de noi, fără să ne mustre că suntem prea plini de noi.

___________

Suntem oameni – poate ultimele sensuri, poate începutul – iluzia unicei speranţe – viaţa.

___________

Oamenii – ai crede că sunt stânci, unii înadins să te-mpiedice, alţii să te-ajute să urci… îi iubeşti, îi cerţi, îi alungi… când îi cauţi, s-au întors în tăcerea pietrei…

___________

Bătrânii sunt oameni care nu mai încearcă să schimbe istoriile – evident, cei care au îmbătrânit încercând să schimbe ceva…

___________

Viaţa e un drum pe care numai cine nu vrea nu găseşte ceva de care să se minuneze un timp.

___________

Trecem, precum toate lucrurile tăcute trec şi nu se întreabă şi nici pe altcineva nu întreabă de ce. Ne mai mirăm uneori când soarele îşi frânge razele de colţul casei şi frunzele cum se leagănă în aer ca nişte crâmpeie de caiet cu poezii trimise de natură pământului. E încă viaţă…

___________

Undeva sub roţile maşinilor, de pace sau război, sub tălpile noastre sunt oameni, oamenii de ieri, din clipa care tocmai trece… Nu apăsaţi prea tare pasul… Nu cer nimic… Doar uneori le aud şoapta spunând ca noi cei de sus, grăbiţii, neoamenii, uneori, să fim fericiţi.

___________

Pământul golit de arbori – o realitate tristă care vorbeşte despre oameni. Aşa se va spune probabil şi când oamenii… Cine va mai spune?

___________

Când ne certăm copiii şi îi urâm chiar că nu ne ascultă, ne gândim o secundă că o vorbă bună rostită la timp şi cu răbdare ar fi scutit zile, ani de tensiuni nervoase şi lacrimi (inutile)?

___________

În iubire, poate că cel mai mult contează gesturile mici pe care le facem, aşa cum copilul caută o floare de câmp şi o ascunde în pumnu-i micuţ să nu vezi când ţi-o prinde în păr sau te atinge, când nu ştii, dintr-un gest firesc de duioşie că eşti pentru el.

___________

Omul – un pas, un gând… şi drumul a tot crescut. Alt om, al gând…

___________

Viaţa e singurul loc în care se poate spera şi trăi fericire.

___________

Naşterea – am venit în viaţă să-i înţeleg neîntoarcerea.

___________

Cineva care sunt aşteaptă să am curaj, iar dacă nu pot să fac pasul următor, când totul în jur se năruie, doar sufletul şi raţiunea pot să mă înalţe, fără să rănească, fără să împileze, ale mele, ale unui om bun, muzica, arta, cunoaşterea sau poate sufletul unui păianjen sau al plantelor, pământul…

___________

E o influenţă continuă şi reciprocă între subiectul care raţionează în anumite condiţii şi elementele care-i creează acel cadru.

___________

A deveni, devenire – nevoia spiritului de a fi, pe o scară valorică imaginară, ceea ce n-a fost şi doreşte, dintr-un început fără concret absolut, altui drum început.

___________

Dragostea are un infinit de chipuri – doar unul în clipa ce-a trecut mi-a fost oglindă, şi-n clipa care trece, şi-n toate celelalte, însoţind destinul.

___________

Dimensiunea sufletului e înăuntrul spaţiului în care-şi găseşte cuibul. Spaţiul în care-mi clădesc eu cuibul e imens. Îngâmfata de mine – ce albastre-mi scriu aripile, trilul…

___________

Copiii sunt sufletele noastre mergând înaintea noastră către mâine.

___________

Noi nu suntem precum frunzele şi florile, sau poate că ceva din tine şi ceva din mine spun în fiecare clipă: ne vom topi în ţărână după ce lumina soarelui se va fi dospit în noi, jertfă inutilă zilei…

___________

Suntem suflete şi din braţele şi piepturile noastre dăruim vieţii, nevieţii alte suflete, umbre ca şi noi, care uneori îşi spun oameni, alteori simplu – azi, mâine…

___________

Murim uneori… închidem pleoapele peste restul vieţii sau continuăm să privim cerul.

___________

Iubim ce ne creşte în suflet şi nu e al nostru – uneori, ura, indiferenţa.

___________

Uneori, merg la întâmplare printre destine – destinul omului, al arborelui, al câinelui, păsării, fluturelui, ierbii…

___________

Cum doare această aşteptare… cum strigă secundelor să se întoarcă… n-am avut timp să cobor… nici în moarte… urc… pata de lumină era sus… îngerul spre ea mă ducea… Trenul aleargă… ating cu mâna geamul şi mă-nfior. Se descompune în frânturi de chipuri pe care le ştiu, în locuri prin care am fost real sau doar cu sufletul, apoi hăul rece al singurătăţii primei particule… fără nume, fără un timp… în spatele meu, în tâmple, prefigurând, în liniştea ce se lasă, dezintegrarea următorului atom de hazard pentru ca energia rămasă să creeze idee… mâine… om.

___________

Păstrează cu grijă această clipă. Mâine o vom căuta amândoi.

___________

Sufletele au nevoie de trup ca să existe, dar parcă mai mult de suflete.

___________

Firescul face fiecare clipă unică. Preconceptele ne îngreuiază viaţa zadarnic.

___________

Să nu te pierd, să nu ne pierdem, îţi spun. Mă priveşti cu reţinere, cu un fel de tristeţe, ca şi cum ai şti dinainte că mâine sau chiar azi nu va mai fi posibil să mergem împreună, tu şi eu – minte şi om.

___________

Oamenii te cunosc atât cât găsesc un rost în a te cunoaşte, apoi, uită.

___________

Atunci când iubirea a murit, înmormânteaz-o! Altfel, vei trãi tot restul vieţii lângă un cadavru.

___________

Pentru cei mai mulţi dintre noi viaţa e un tunel… la capăt, dincolo de tot, o moarte… din loc în loc, o fereastră spre cer, un Dumnezeu…

___________

Nu repulsia faţă de cunoştinţele grele îndepărtează oamenii de cunoaştere – teama că nu vor reuşi să înţeleagă.

___________

Când drumurile şi arborii se îmbracă-n alb, în depărtare sau la un pas unul de altul, suflete de visători se înfăşoară-n poezie. Spre oameni pleacă gândurile… câţi arbori ştiu să asculte şi câţi vor mai cunoaşte freamătul inimii visătorului prins în graba lui şi a lumii?…

___________

Distanţe se adâncesc continuu între oameni, direct proporţional cu sentimentul de fericire sau cel de neputinţă. Nu te iubeşte nimeni prea mult timp dacă eşti fericit, şi nici dacă eşti condamnat la chin.

___________

Ne-am imaginat Universul pornind de la modele particulare, am stabilit legi care funcţionează parţial… mai departe e de alergat, în cerc de multe ori; dacă am avea destule cunoştinţe, am înţelege, poate, mai mult. Le vom avea, probabil, pas cu pas, ca şi până acum; e lung drumul, dar urcuşul trebuie făcut, chiar dacă la capătul lui vom afla că nu ştim nimic mai mult.

___________

Tot încerc să aflu de unde venim şi mă adâncesc în credinţa că de nicăieri, dar dacă n-am avea un destin, acela de a ne căuta începutul, n-am fi aici, acum. Iar începutul e, tare mă mai bate gândul, într-un gând.

___________

Suntem, acesta e încă un adevăr palpabil, dacă nu cumva cuprindem în noi puterea de a destrăma această fantasmă mult mai devreme.

___________

Computerul – am găsit, în sfârşit, ceva care să ne facă să uităm de singurătate, de teama de viaţă, de moarte, dar cât de singuri suntem în această lume de suflete, de idei, de iluzii…

___________

Paşii tăi se grăbesc spre odihna trupului. Ochii rămân deschişi, scrutând bezna. A mai trecut o zi şi a venit bezna şi, la capătul ei, lumina ta, tăcută şi firavă… Şi tu? – născocire a minţii mele! Eu? – un om singur la o masă! Noi – eu pe o parte a inelului, tu pe cealaltă. Între noi, degetul destinului…

___________

Minutul ce-a trecut e averea pe care am pierdut-o azi la bursa vieţii. Minutul ce va veni – averea care mi se promite.

___________

Acum este totdeauna momentului care tocmai a trecut.

___________

Întâmplările – palide reprezentări ale dorinţelor; accentuate materializări ale temerilor.

___________

Şopteşte-mi ceva, dar atât de încet încât să te aud doar cu sufletul.

___________

Straniile amintiri ale fiinţei mele ancestrale, imposibilele amintiri ale fiinţei mele viitoare – un om călătorind din preistorie spre eternitate.

___________

Gândurile mele sunt năluciri, trăiri şi speranţe ale sufletului care mă întâmplă scriind, uneori, mai vesele, alteori, umblătoare printre particulele de real după sufletul, sufletele care-mi sunt lumină.

___________

Pacea – câţi dintre noi îşi doresc să fie eternă?… câţi alţii caută cu tot dinadinsul războiul, moartea?…

___________

Numai tu ştii unde pot găsi liniştea, suflete…

___________

Din această zi a rămas doar nevoia de a o lua de la capăt, deşi poate nu va mai fi niciun capăt.

___________

Cu o singură inimă poţi să hrăneşti toată populaţia planetei. Condiţia e ca inima să nu fie de piatră.

___________

Lucrurile au o cuminţenie supărătoare uneori.

___________

Poate că vina mea cea mai mare este că am înţeles prea târziu ce e fericirea, dar cu câtă fericire port această vină…

___________

Mi-am prins sufletul în cozi şi le-am lăsat înadins să-mi fluture în vânt. Prinde-mă cât mai poţi, mâine s-ar putea să fiu abur; vântul îmi va flutura sufletul departe.

___________

Când în pământ pui sămânţa morţii, nu aştepta să crească lanuri de grâu şi livezi de pomi roditori.

___________

Omul învăţat nu va avea linişte până când nu-l va găsi pe cel de la care poate învăţa mai mult.

___________

Cât de asemănători sunt oamenii şi totuşi cât de diferiţi…

___________

Priveşte sufletul trupul şi spune: Parcă îl ştiu de undeva… Se uită trupul la suflet şi spune: Iartă-mă!

___________

Sufletul e un visător singuratic rătăcind printre iluzii.

___________

Dacă-mi voi lipi ramurile pentru totdeauna de trunchiul tău, ai să te superi? Dacă-mi voi culca sufletul în sufletul tău, ai să poţi purta această povară? Dacă-mi voi sădi inima în inima ta, vei trăi pentru amândoi?

___________

Repetiţia e acceptabilă la bâlbâit, dar foarte enervantă la ceilalţi oameni…

___________

Poveştile vieţii sunt în mare parte poveşti.

___________

Înţelepciunea cuprinsă în cărţi e folositoare, dar nu suficientă. E necesară complementarierea dintre ştiinţă şi practică.

___________

Un stat în care majoritatea populaţiei nu-şi poate asigura condiţii demne de trai este o formaţiune socială, administrativă în care se vorbeşte foarte mult despre politicieni; foarte puţin de bine.

___________

Dreptatea nu mulţumeşte pe toată lumea în acelaşi timp şi nici în aceeaşi măsură.

___________

Adevărul ca şi realitatea, conţine o doză mare de imaginaţie; în unele cazuri, de lipsă de imaginaţie.

___________

Cultura îl deosebeşte pe omul educat de barbar, însă nu în toate privinţele.

___________

Talentului îi trebuie un dascăl bun şi o doză mare de temeritate.

___________

Filosofia este una dintre ştiinţele de a folosi enunţuri complicate pentru a explica noţiuni simple.

___________

Adevărul nu este şi nu va fi niciodată unic şi nici perfect logic.

___________

Cine s-a trezit cu gândul că trăieşte degeaba a pierdut o noapte în zadar.

___________

Când sufletul îţi dă pe dinafară, e semn că Dumnezeu nu ţi-a calculat bine dimensiunile.

___________

Obişnuinţa e mai durabilă decât dragostea.

___________

Înţelepciunea ţine mai mult de suflet decât de raţiune, dacă stăm să ne gândim bine.

___________

Am scris pe pieptul tău, în dreptul inimii: «Eşti totul pentru mine. Cu dragoste, M.»

___________

Fericit e omul care are arborele său, dar şi mai fericit ar trebui să fie cel care are o pădure. De mâine, de ce nu chiar de azi, ar putea să vândă oxigen celor care şi-au plantat beton şi sticlă în jurul casei şi în parcuri.

___________

Nu-mi şterge lacrima care tocmai coboară pe povârnişul obrazului. Caută drumul spre sufletul pământului.

___________

Mintea fuge de frecuşul ideilor ce se întrec să arate că am dreptate sau nu într-o privinţă sau alta. Nu vreau să am. Mâine sau chiar azi, mintea va răsuci din nou totul. Nu cred în adevăruri cu valabilitate generală. Nu cred că adevărurile pe care ne-am bazat cunoaşterea nu pot fi reanalizate, reformulate, reaşezate în aşteptarea altor schimbări.

___________

Doamna mea, spune alesul alesei lui. Răsari. Eşti atât de frumoasă. Primeşte-mă, intră în casa mea şi rămâi. Însoţeşte-mi paşii pe calea speranţei… Fii-mi alături şi-atunci când smoală şi pucioasă va cădea din cer.

___________

Clipe trecem în calendare, cu grijă, momente de uimire şi aşteptări.

___________

Când rămâi singur, te retragi în tine, să nu mai doară nicio amintire, nicio durere, nicio uitare, nimic. Vine moartea însă, la ceas de zi sau de seară, subtil, şi întreabă ce gând ai? Trăieşte! Zilele nu-ţi sunt nenumărate…

___________

Dacă o singură zi n-aş mai scrie, poate că n-ar observa nimeni, dar aş uita să respir, şi asta n-ar observa chiar nimeni.

___________

Dimineţi de iarnã, clipe de visare căutând speranţe dincolo de porţi, la pieptul iubirii venite s-aducă astrele în ceruri, inima cum bate într-un trunchi de arbor, crengile-ţi m-agaţă şi mă prind, mă-nalţă şi mă strâng cu teamă; ochii mă ard, gura m-adapă, sufletul mă doare într-un fel aparte, în faţă cu visul ce singur dă viaţă clipei ce se duce, clipei care vine, nopţilor şi zilei fără timp în noi.

___________

Om sunt şi mă îmbrac în aerul căruia nu-i ştiu nicio altă menire decât cea de înfăşurătoare a vieţii, suflul care ne hrăneşte şi ne cuprinde pe toţi, aşa cum oceanul cuprinde alte vieţuitoare dornice de absolut. O lume de alb – roşu, albastru şi verde – în care ducem în noi chipuri şi suflete de care suntem legaţi prin legămintele pietrei, ale frunzei purtate de vânt…

___________

Nu suntem şi poate nu vom fi niciodată în stare să vedem efectul fără cauză. Pentru noi, vieţuitoare cu grade diferite de inteligenţă, trăind în acest spaţiu tridimensional, drumul poate da ocol pământului, cosmosului, dar tot un început şi un sfârşit are – viaţă – moarte.

___________

În bibliotecile dărâmate de rachete şi minţile iraţionale, înţelepciunea omului sau doar raţiunea materiei-energie aşteaptă reaşezarea învăţăceilor în clase de pace. Matematicile descriu crearea şi moartea stelelor. De acolo, numerele caută axe, forme de botezare şi îmbrăcare a animalicului în raţiune, descifrarea fragmentelor începutului.

___________

Nu-mi promite veşnicia unui cuvânt care mâine va fi un altul, ascultă-mi tăcut gândul şi răspunde-mi când n-am să mai ştiu ochiul cum se umple de ninsoare peste frunzele încă vii ale toamnei şi ramurile înflorite ale arborilor primăvara sau plini de roade, şi iartă. Am trăit împreună fericirea…

___________

Dacă mâna îţi strâng acum sau după o altă toamnă, preschimbând primăveri şi veri în humă, umplu spaţiul unei clipe cu infinitul care altfel se pierde.

___________

Vieţile acestea ale noastre, cărora le primim naşterea ca pe minuni sau le respingem ca pe o piesă proastă, au să ni se scrie în molecula primei zile, strigând sub spargerea picăturii de sânge în miliarde de lumini: Doamne, am învăţat prea târziu, şi se putea atunci, la începuturi, merge în vârful degetelor pe aer, unii rescriind religiile, alţii seninul, alţii legile existenţialului, sărutând cu gurile nepătate de patima urii ţărâna.

___________

Iubind, aşteptând, grăbindu-ne mereu spre o fiinţă, căutând un drum sau un răspuns, o şansă de a fi şi mâine sau nu, trecem printre stropii reci ai ploii de toamnă, prin ninsori albe şi de raze, privim miraţi sau nu masca sau realul bucuriei, indiferenţei, tăcerii sau urii celor care trec pe aceleaşi drumuri.

___________

După ce arderile cărnii s-au liniştit ca un cer în amurg de vară, copiii din noi se întorc acasă ducând în ochi adevărata, pura iubire, tristeţea sau nepăsarea.

___________

Frumuseţea singură e o fotografie. Câţi dintre dumneavoastră v-aţi căsătorit cu o fotografie?

___________

Mă gândesc la tine ca la un eu pierdut cândva şi viaţa e tot mai mult un drum printre oameni care s-au pierdut şi oameni care nici nu au habar că se poate să te simţi trăind într-un tine departe… Mă gândesc la tine ca la o fereastră în care se colorează chipurile zilei. De fapt, gândul se gândeşte la tine; în(tre) noi aşteptarea sau timpul a ros tot lutul de mult.

___________

Suntem corpuri care tulbură forma spaţiului existând, dar cum nu ne putem desprinde de spaţiu, suntem un fel de figuri geometrice mişcându-se în timp în planuri particulare în planul existenţial total.

___________

Oamenii – aceste fiinţe care duc în ele zboruri, duc în ele răni şi uneori se înalţă mult, alteori se târăsc precum viermii, ducând pe spatele scobit parcă toate poverile lumii.

___________

Spaţiul e o ţesătură enormă, sau poate cât văd ochii noştri, de rute pe care fiinţe sau corpuri fără inimi, dar cu un nucleu al lor, îşi duc visele, împlinirile, renunţările, trecerile în alte forme de a fi.

___________

Când monştri scot capetele hâde din întuneric şi umplu spaţiul cu ura lor, înţelepciunea, sufletul omului trebuie să supravieţuiască.

___________

Cu braţul sub cap, sub cerul primăvărând, ascult văzduhul cum şopteşte paşilor de copil urcă, e aproape izvorul, poarta prin care universul aşază pe pleoapele străbune drumul…

___________

Aş vrea mâinii să-i întipăresc în rozul existenţei fiecare octavă de ardere a întregului… să rămână hârtia atinsă nu trunchi de piatră pe care semnele firave să fie spălate de prima ploaie. Uneori, aş vrea să scriu sunetele aşa cum le ascultă sufletul unduire în aerul ce vine şi pleacă, vibrând în pace.

___________

Fiecare zi e un pas spre ceea ce vrei să realizezi; important e să vrei să-l faci.

___________

Viaţa – avalanşă de evenimente şi interpretări; înţelesuri şi neînţelesuri subtile ale morţii.

___________

Omul nu se percepe pe sine ca întreg – nu se poate afirma că umanitatea e o singură fiinţă. Nici că omul e o singură fiinţă. Suntem atât de diferiţi… atât de bi-, tri-… n-personalităţi şi ambiţii, de schimbători, de singuri, dar cât de asemănători uneori în suferinţă…

___________

Viaţa nu e o tablă pe care se scrie la infinit existenţa unor hominizi evoluaţi. E un fenomen complex pe care gânditorii l-au desfăcut de-a lungul timpului în fragmente fine, dar niciodată destul de fine şi de clare pentru a arăta ceva despre modul în care trebuie să percepem întregul fără să ne întrebăm ce a fost înainte şi ce e dincolo de el.

___________

Ninge devreme, ninge târziu, pentru vii, pentru cei ce nu mai vin, ninge peste drumuri, să ascundă vieţile scurse, paşii trişti ai celor care nu mai au la cine se întoarce, ninge peste amintiri şi bucurii pentru ca mâine copiii să iasă cu săniuţele, pentru ca oameni albi să zâmbească din ochii şi gurile lor de cărbune soarelui. Şi mai ales ninge ca să ne limpezim un pic minţile de prea multe tăceri.

___________

Oglinzile… unduiri de aer şi ape ce reflectă inima lucrurilor, visul, întâmplarea, vârsta, dorinţele, temerile, ireversibilitatea timpului, realitatea… sau nimic.
___________

Uneori trebuie să scriem pe răni, să treacă în sânge ceea ce simţim şi nu putem da oamenilor, pentru că nimeni nu le poate da sau pentru că nu mai sunt. Cât va fi viaţă, da… atât de fragilă… Nu doar a noastră, vieţuitoare trăind din carnea pământului şi reîntregind-o, a vieţii însăşi, condiţionată de viaţa stelei care o luminează şi o încălzeşte şi de echilibrul întregului care a făcut posibilă viaţa.

___________

Întreg Universul vibrează… Stele se nasc şi mor, creând spaţii cu materie şi energii, anulându-le pentru a fi create altele, pentru…

___________

Înlănţuit de soartă se naşte omul, dependent de înconjur, de Univers.

___________

La suprafaţa vieţii… speranţa… viaţa, moartea…

___________

Din noi, prin noi fiinţe trecând, visând destinul, întregul, fericirea se naşte miracolul simplu – lumina – muzica particulelor fine de a fi.

___________

Oraşul – mare de oameni, arbori şi animale cu stânci, scoici, melci şi corali pe mai multe etaje.

___________

Hazard – dacă e alb, dacă nu e, am să aflu…

___________

Am ieşit din mine. Prea mult mă grăbeam spre moarte…

___________

Arată-i prostului oglinda şi se va strâmba în ea la chipu-i tâmp…

___________

Pentru prost toată cunoaşterea omenirii nu face doi bani.

___________

Treaba unora în lumea asta e doar să încerce să scape de ceilalţi…

___________

Boului nu trebuie să-i declami „Daţi libertate gândirii” şi nici să-i cânţi „Sonata lunii”. Ajunge să-i pui fân în faţă şi găleata cu apă şi să-i spui din când în când hăis şi cea…

___________

Treci totuşi cu atenţie pe lângă prost, cum ai trece pe lângă câinele care-ţi poate sări oricând la picior…

___________

Multe trupuri goale pe dinăuntru în lumea asta… Departe mintea şi sufletul de mulţi…

___________

Când îi e prea greu să gândească dincolo de el, pentru că nu-l duce mintea, omul priveşte cu râvnă între picioare.

___________

Descălţaţi-vă şi mergeţi fără teamă prin propriul suflet. Nu vă răneşte, nu vă va ţine captivi mai mult de o viaţă!… (unii aveţi însă milă: şi desculţi sunteţi la fel de…)

___________

Triste vremuri acelea în care milioane şi milioane de oameni sunt siliţi să existe după concepţiile limitate a câţiva.

___________

Generalizările îi fac pe toţi oamenii să se considere oameni.

___________

Când conştiinţa oamenilor reali doarme, monştrii de pucioasă, oamenii-coşmar au timp şi energie să hotărască soarta omenirii.

___________

Omul nu s-a schimbat de-a lungul mileniilor. Doar timpurile şi posibilitatea ca rolurile să se schimbe uneori – săracul să devină bogat, emancipat, iar bogatul un amărât.

___________

Cel care n-a fost conceput n-a întinat nicio clipă cu viaţa-i această lume.

___________

De când se naşte şi până moare, omul cumpără şi vinde iluzia fericirii…

___________

Fiecare clipă e un amurg neîndestulător de mare pentru a cuprinde toate speranţele că va fi dimineaţă.

___________

Poate că sunt doar trupul de lut care umblă ca un pelerin prin întâmplări şi neîntâmplate tărâmuri… mă percep însă o masă materială mică înăuntrul căreia şi în afară se ondulează energii precum apa lacului într-o zi de primăvară sau aerul între pereţii iluzorii ai existenţialului.

___________

Era precum cei mai mulţi oameni – adormea şi se trezea având în minte drumuri pe care pleca şi venea până când toate duceau spre un ţărm la o mare a tăcerilor… nu întreba niciodată dacă s-a întors cineva din cei duşi înainte, dacă-l aşteaptă cineva acolo, dacă va fi singurul visător al cărui vis a rămas înscris o secundă în firele de praf prelinse din pumnul său în apa infinitului…

___________

Dă mâna… Câte ramuri, câte ramuri se desfac, muguri roz, muguri albi, galbeni, violet, amenţi şi flori mari de lumină.

___________

Am din tine atât de mult încât plâng şi râd ca un copil sărman care a primit toate jucăriile din lume. Am sufletul şi fiinţa pline de tine, am… infinit…

___________

Inimii îi poţi spune să mai stea când vrea să moară, o poţi certa când aleargă nebună de bucurie sau se strânge de teamă sau durere, îi poţi mulţumi pentru viaţă, îi poţi spune chiar şi de câte ori să bată într-un minut, însă nu-i poţi spune pe cine să iubească şi cât.

___________

Sunt clipe de fericire ce par mai încăpătoare decât o viaţă. Sunt şi clipe de durere la fel de încăpătoare.

___________

A iubi – a creşte în tine fiinţa celuilalt suflet.

___________

Se moare o singură dată. Viaţa, cât eşti viu, are bifurcaţii, trifurcaţii…, şanse şi e păcat să renunţi la ea din cauza unor decepţii, fie ele cauzate chiar de viaţă. Decepţia, trebuie să recunosc, mi-a dat întotdeauna un elan aparte, un fel de libertate de a continua viaţa, ca şi cum până atunci aş fi acoperit cerul cu o umbră care-mi întuneca zilele.

___________

Există un Dumnezeu al firului de păianjen?… al zborului alb al petalelor?… Plouă cu fluturi plăpânzi de lumină… cu sfinţenie, cu puritate.

___________

Din nimic a izvorât totul şi dacă e norocul vieţii, nu se va întoarce curând acolo.

___________

Sunt om şi am în mine cuvântul şi tăcerea.

___________

Universul e acolo unde Existenţa se scrie pe sine din nimic şi după ce informaţia se şterge, se reface din energia ce-a rămas în sine.

___________

Te ştiu – îmi creşti în fiecare gând un înger şi un trandafir. Am cea mai frumoasă grădină de vise şi cel mai aglomerat cer.

___________

Fericirea e în ochii şi în sufletul celui care o visează.

___________

Nu ştiu destul cer pentru aripile care zboară în ele, uneori, parcă tot zborul…

___________

Pe pământul dintre un cer şi alt cer, o mare şi altă mare, un răsărit şi alt răsărit, câmpii cu rod şi pace pe care alergăm râzând, plângând de speranţă, neştiind niciodată ce e dincolo de linia orizontului.

___________

Cuvinte… într-o zi, vor fi pagini îngălbenite pe care alte suflete vor scrie, visând… sau doar un dans cu uitarea…

___________

Aş scrie atât cât să mă conving că am găsit esenţa. Este, uneori, un mers firesc prin cuvinte. Alteori, nici cerul, nici tot ce cunosc, un fel de pătrundere în răsferecarea gândului – punctul.

___________

E bine să trăieşti atunci când sufletul îţi spune trăieşte… când tăcerile cele multe vin, în zadar mai cauţi să primeşti momente care s-au scris în felul lor – vise ce nu se pot întoarce.

___________

Printre rafale de priviri şi sentimente ne ducem zilele – unele ale celor apropiaţi, altele ale străinilor, altele, pur şi simplu, ale Naturii-Dumnezeu.

___________

Ce e dincolo de mine? Cine plânge la celălalt capăt al zilei? Doamne, unde e lumina? Ce-am făcut cu ea?

___________

A gândi – schimbare care începe şi se continuă în noi. Schimbare continuă, adaptare e totul.

___________

Războaiele, epidemiile, molimele, în felul lor condamnat de oamenii buni, au rolul de echilibru al vieţii pentru existenţa vieţii. Orice specie s-ar dezvolta necontrolat ar crea dezechilibre grave. Ar putea fi evitate însă, dacă nu eugenie s-ar face şi înarmare nucleară, ci control ştiinţific al sănătăţii şi înmulţirii populaţiei – controlul numărului de naşteri în mod echitabil la nivel mondial pe perioade care ridică probleme de siguranţă.

___________

Atunci când omenirea va fi aproape de sfârşitul miracolului existenţei, aţi dori să fiţi ultimul sau penultimul pe pământ?

___________

Omul care asupreşte om e mult inferior acestuia, tuturor asupriţilor.

___________

Dacă viaţa ar fi doar calcul matematic, am duce cu toţii o existenţă plină de banal.

___________

E nevoie uneori să te loveşti cu fruntea de ceva foarte tare, să-ţi vibreze creierii, ca să te întorci la real.

___________

Oameni simpli uneori, in singurătatea lor, au creat, au făcut saltul spre alt gând care să îmbunătăţească viaţa. Şi suntem de aproape un deceniu în mileniul trei şi pentru foarte mulţi oameni lumea se reduce la ceea ce spune Biblia. E ca si cum ar trăi intr-un glob mat de sticlă, nevrând să afle ce e în afară.

___________

Cum greşim când rupem singura filă pe care-am scris destinul!… deasupra albumului îngălbenit de timp, ochiul deapănă, lăcrimând tăcut, amintirile… sau visul, în alt plan, alt spaţiu al speranţelor şi nesperanţelor, urmăreşte paşii împreună şi bucuria fantasmelor reale…

___________

E greu să ştii ce vrei să spui în orice situaţie, pentru că nu stăpâneşti pe de-a-ntregul realităţi, doar le bănuieşti mersul uneori în spirală, alteori încurcat precum un nod gordian, revenirile, popasurile.

___________

Nici lucrurile şi nici noi nu ştim de ce creştem uneori în noi mai mult decât în afară, apoi ne strângem şi nu mai e clar ce, unde se va deschide, dacă se va deschide, să urcăm în afara afarei noastre, înăuntrul sufletului care ne aşteaptă.

___________

Dacă aş avea cu zece ani mai puţin, mi-ar trebui încă o veşnicie să te găsesc.

___________

…Un visător… dansa în ploile dintre mările de întâmplări ale vieţii… vezi, Doamne?!, striga… aceasta e femeia mea… desfăcea atunci pumnul în care ţinea o fotografie şi o ridica spre cer ca şi cum era acolo… şi ea râdea… şi toţi picurii dimineţii şi ai cerului… Sunt tu… întoarce-te, a strigat după ce vântul a desprins fotografia şi a purtat-o în spirale spre zare…

___________

Oamenii moştenesc, într-un fel, paşii lui Dumnezeu. M-a oprit drumul deunăzi. E al meu, a spus. Ce e al tău? Albastrul… verdele… Primăverile ştiu?… Toamnele?… Ramurile cireşului, văpăi ale albului… Nu vreau să m-apropii… ar putea să dispară ca o grădină prea curată într-un suflet nebun…

___________

Lumea e un spaţiu care se creează din el, în el închizându-se ca-ntr-un inel, gol pe dinăuntru, gol în afară – o dungă firavă de realitate ce cuprinde tot…

___________

Cât de scurt pare drumul, cât de amplă mirarea în faţa, înăuntrul şi înafara atâtor frumuseţi ce se găsesc doar aici, acum, în viaţă… şi nu pot, nu ştiu să mă despart de aceste clipe dăruite, cu bunătate, de un Dumnezeu pe care nu ştiu să-l înţeleg, nu ştiu să-l neg… E ca şi cum pe râu ar pluti un râu, din timp în timp, aducându-ne veşti de departe, de foarte departe… O linie ce se suprapune sieşi şi se completează infinit prin astre…

___________

Fiecare pas făcut în viaţă e o uşă deschisă spre moarte. Fiecare dorinţă de a fi, o şansă din infinitul de şanse şi neşanse de a face altul, alţii…

___________

Singurătatea omului de ştiinţă – spaţiul de linişte exterioară în care răsună profund neliniştea căutătorului…

___________

Fiecare om e ceea ce exprimă atunci când e luat prin surprindere de un gest, de o întâmplare, de o întrebare… Timizii au dreptul la încă o şansă. Sunt unul şi ştiu cum e…

___________

Printre amintirile cele mai dragi, cele în care am reuşit să fac un om rău să fie bun cu oamenii. O încercare dificilă. Multe măşti ascund clovni, multe altele monştri.

___________

Realitatea e un joc al imaginaţiei, totdeauna un pic altfel, un pic întors spre rotirea acelor magnetice ale ceasurilor codului genetic al fiecăruia, spre prea adânc pentru ochiul obişnuit să perceapă margini…

___________

Nu mi-e foame de uimirea lutului, ascult rezonanţele tăcerii, paşii sufletului, cronologia întâmplărilor conştiinţei omenirii, vioara la care cântă destinul şi nimic nu doare în afara perplexităţii existenţei la chemările clipelor de mâine ce străbat în surdină ochiul deschis înăuntru.

___________

Inteligenţă – viteză ridicată de găsire a soluţiei (lor) unei situaţii grele date sau neprevăzute.

___________

Principala noastră problemă de cunoaştere e neînţelegerea realităţii existenţei unui punct într-o stare apriorică vieţii – poate o particulă energie, materie sau neutră – din care să fi pornit la un moment dat un fluviu de elemente cu masa 1 sau mai mică, mult mai mică, şi energii lianţi şi dizolvanţi care să ardă în globuri imense de lumină sau să circule printre ele, producând şansele şi condiţiile apariţiei cuiva care să se întrebe cândva cum, de unde, până când… Am convingerea însă că principala problemă a omului, ca animal care are nevoie de hrană, apă, casă şi spaţiu de desfăşurare, este însuşi spaţiul acesta care nu se reface atât de repede cât i-ar trebui lui şi, nu în ultimă instanţă finitatea lui.

___________

Visul e partea noastră cealaltă care ne creează şi ne susţine realul şi care nu se îndepărtează de noi nici atunci când o silim, ca pe un proscris sau ca pe un animal murdar, să se ascundă în catacombele existenţialului.

___________

Alergăm după fericire precum canidele în jurul cozii, orbiţi de căutare, nevăzând că e, de fapt, la un pas de noi, un grăunte de lut care străluceşte precum stelele.

___________

Fiecare-şi alege paşii şi direcţia în care să-l ducă atunci când vede fie şi doar cu sufletul. Înţelept e cel care ştie să asculte înainte de a se considera superior celor pe care-i ascultă.

___________

Unii oameni chiar se simt bine ducându-şi lanţurile robiei, şi dacă le-ai agăţa muntele să-l tragă după ei, s-ar supune…, întărind astfel credinţa unora că oamenii s-au născut unii să fie stăpâni, alţii ignoranţi, sclavi.

___________

Fiecare om caută jumătatea care să-l reflecte şi să-l întregească.

___________

O iubire întinată de altă iubire e un ochi bun în care creşte alt ochi – imaginile sunt strivite, percepţia anulată cu timpul de ură sau de sentimentul că pentru celălalt e mai bine în acea iubire.

___________

Te iubesc – formulare simplă care conţine uneori infinitul, alteori, clipe de efemer…

___________

Mi-aş dori o casă simplă aproape de cer, să mă trezesc în fiecare dimineaţă şi să privesc pământul, celelalte minuni scriind, fără ştiu cum trece timpul. Nopţile aş porni în călătorii spre începuturile luminii. Când mi-ar fi dor, aş coborî aici şi aş atinge fiecare element cu grijă, să nu se ştie niciodată că sunt eu cea care întinează atâta frumuseţe cu lutul degetelor, cu lumina ochilor, cu sufletul, cu gândul…

___________

Toamna, vântul, frunzele, ploaia, soarele, zborul pescăruşilor, siluetele vapoarelor, stoluri de păsări călătoare deasupra mării, în trupul valurilor, vioara, nisipul… un pictor cumva poet cu un şevalet multicolor sau Dumnezeu imaginând realitatea…

___________

Aşa, cu braţele strânse în jurul picioarelor, am tâmpla pe genunchi şi nu ştiu de ce calzi îmi par ochii cerului şi atât de profunzi… îmi spun să adorm… sunt nenăscut încă, o pasăre care-şi aşteaptă zborul…

___________

În fiecare clipă eşti tu, universul meu.

___________

Viaţa e un spectacol unic în care jucăm şi suntem toţi spectatori, însă fiecare îl vede în felul său. Sunt atâtea spectacole câţi actori principali, figuranţi, producători, decor şi toate combinaţiile imaginabile şi cele la care nu ajunge gândul de om.

___________

Punctele de suspensie sunt, probabil, cea mai aproape de adevăr reprezentare numerică şi textuală a realului.

___________

Mintea ne-a ridicat dintre animale şi tot ea ne va trimite în neant dacă nu vom avea chibzuinţă în folosirea forţelor cosmice dezlănţuite.

___________

Dacă viaţa se va sfârşi în clipa următoare, din cauza unui cataclism extrem din exterior sau cauzat de om, vom reveni toţi la starea de dinainte de materie, fără să ne întrebe cineva de dureri sau fericiri, de bogăţie sau sărăcie, de funcţia avută sau istorie.

___________

Nu poţi trece prin vămile sufletului fără să fi tentat măcar o dată să priveşti înapoi… Sunt lumi acolo. Strigă să te întorci… cunoscuţi, necunoscuţi, noi cei care am bătut de milioane de ori la porţile lui şi ne-a deschis.

___________

A muri – a merge pe o cărare umbrită de crengile arborilor sau într-o explozie de culori vii şi vibraţii, în care după un timp de trăire pură totul devine tăcere, materie-energie iniţială.

___________

Nu te mai chinui, suflete, nu privi înapoi. Ieri nu va fi niciodată mâine.

___________

Omul – copilul care învaţă, de la cer şi pământ, de la animale şi plante, de la semeni şi din percepţii de dincolo de cunoaştere, viaţa.

___________

Fiecare duce într-un colţ al sufletului său un suflet până când acesta creşte pe dinăuntru, cuprinzând, şi nu se mai ştie cine pe cine poartă în lumină şi întuneric etern.

___________

Nu-l aşez pe Dumnezeu înaintea întâmplărilor şi nici nu neg posibilitatea ca un fragment gânditor să fi apărut din nimic, la o răscruce de tăceri eterne, şi să-şi fi construit spaţiul şi stele care să evolueze unele din altele, lăsând în urmă huma şi energiile din care să apară viaţa.

___________

La limita dintre ceea ce percep şi ceea ce aştept să se întâmple, conştient sau nu, sau nici habar n-am că se va întâmpla, e existenţa mea de om simplu care nu cere nimănui răsplată, doar sufletul să-i fie ascultat uneori şi trupului să-i fie lăsat drumul. Ştie unde să meargă.

___________

Sufletul nu are braţe. Doar o inimă în care arde, uneori, raiul, alteori, iadul.

___________

Pământul… Păstrează această vibraţie şi las-o în spaţiul ei să-şi scrie realul.

___________

Ai în palmă toate cheile sufletului meu de om. Nu le încurca, nu le ascunde, nu lăsa viaţa noastră să fie o cameră în care nu mai intră şi din care nu mai iese nimeni.

___________

Sunt întotdeauna multe de spus într-o şi despre o iubire mare. Iubirea cu adevărat puternică e, dincolo de timpul avalanşă de trăiri, de multe ori, tăcere în care două suflete se ascultă, confundându-se cu infinitul şi fericirea de a fi împreună prin gânduri.

___________

Fiecare existenţă e o curbură în spaţiul-timp al existenţei generale şi poate deveni uneori atât de densă încât să nu rezoneze cu nimic din afară.

___________

Oamenii sunt îmbrăcaţi în prejudecăţi şi cutume precum larvele în coconi şi embrionii în placentă.

___________

Cu cât cunosc mai mult oamenii, privesc în oglindă şi iau la palme fiecare ins apărut acolo!

___________

Voinţa nu se va alia cu orgoliul la rău dacă există raţiune.

___________

Omul înaintează în orbire.

___________

Ceea ce nu cunosc şi nu înţeleg nu e ceea ce nu poate să fie şi cu atât mai mult trebuie să-mi păstrez percepţia trează.

___________

Legătura la distanţă între două suflete care se iubesc trece prin al treilea suflet cu care unul sau celălalt trăieşte în acest timp de absenţă!…

___________

Într-o iubire mare trebuie să ai puterea să te dăruieşti cu tot ce însemni uneori unei vieţi de aşteptări.

___________

Cel mai curat sentiment are în palmă aproape şterse două cuvinte: iartă-mă.

___________

Pietrele acestea nu ştiu ce e măreţia… S-au pierdut printre capre şi gângănii pe pământul vechilor împărăţii şi regate.

___________

Pietre şi nisip sunt dorinţele noastre, zidar imparţial bătrânul şi etern începătorul timp.

___________

Când ai norocul să trăieşti o iubire mare, ar trebui să ai ceva din măreţia titanilor, şi poate ai, dar te comporţi precum cel mai prostănac om.

___________

O iubire împlinită e ca un sejur petrecut în cel mai select loc de pe pământ: confort, lux, mâncare bună, băutură fină, muzică, croaziere sau ascensiuni, plimbări sub lună, veselie, dragoste nebună, vis… Când consumaţia se termină… trebuie să plăteşti.

___________

Sunt momente în viaţă în care, oricum ţi-ar obliga alţii corpul să stea, are aripi, se ridică deasupra tuturor mizeriilor.

___________

Sunt oameni care te iubesc doar pentru că exişti printre ei, oameni, nu doar oameni, care te iubesc precum iubesc propriul copil sau frate, deşi sunt străini, sunt oameni care îţi iubesc fiinţa de cuvinte, de piatră, de bronz, de lut, aer, sunt oameni care te iubesc aşa cum iubesc o instituţie sau muncitorul pe care îl pot da afară oricând, dar îl mai ţin, nenorocitul are copii, sunt oameni care te iubesc aşa cum avarul îşi iubeşte galbenii, sunt oameni care te iubesc orice ai face, oameni care te urăsc pur şi simplu, oameni pentru care nu exişti, sunt oameni care nu ştiu să iubească şi oameni care au iubit mult şi în urma unei întâmplări nefericite au rămas goi, sunt oameni…

___________

Zilele noastre mai lungi, mai scurte, mai clare, mai întunecate. Trăim şi ne scurgem în stropi de lumină şi întuneric tăcere şi cuvinte.

___________

Unde sărăcia e mare şi bolile seceră mai mult şi cerul pare mai departe.

___________

Cine iubeşte împrumută fericire.

___________

Prinde-mă de degetul mic al mâinii drepte şi strânge-mi toate degetele, tot corpul într-un singur şi etern sărut.

___________

Nu e ocean mai adânc şi mai larg decât sufletul omenesc.

___________

Omul cerne lumina şi întunericul prin sita percepţiilor proprii aşezată peste sitele transmise din strămoş în tată, în fiu…

___________

Cine îşi începe ziua cu curaj are toate şansele să reuşească.

___________

Fericirea am aşezat-o ca pe nişte copii pe stânci să nu poată ajunge la ea oceanul întristării. Eu am trăit mai departe la mal, ascultând şi îngânând cântecul tăcerilor.

___________

Umbra se întoarce uneori peste mine şi atunci înăuntru suntem doi, în afară părerea…

___________

Celui foarte singur i se pare până la urmă că lumea e goală.

___________

Dumnezeu, ruga, liniştea sufletească – e o legătură între ele, un dat sau o necesitate învăţată a existenţei.

___________

Averea e o bucată din lutul, lumina şi aerul vieţii pe care încerci s-o aglomerezi aglomerând întuneric.

___________

Bătrânii sunt ferestre prin care lumina trece mai puţin din afară.

___________

Un bătrân e o fântână în care de multe ori găseşti cea mai curată apă a vieţii.

___________

Cu bătrâneţea nu are rost să lupţi. Încearcă să păstrezi cât mai mult tinereţea, iar când a plecat, aşază-te o clipă, apoi deschide uşile care-au rămas de deschis, parcurge drumurile care au rămas de parcurs.

___________

În bătrâneţe n-ai a te teme de nimic mai mult ca de mila pe care (nu) ţi-o arată ceilalţi când cazi.

___________

Viaţa – gând şi lut.

___________

Când furtunile conjugale trec, se aud sufletele cerându-şi iertare.

___________

Părinţii – o realitate de care copilul de fiecare timp din mine se bucură încă enorm. Când se vor numi tăcere, nebun am să strig în mine căutând…

___________

Banul – unitate de schimb a vitalului în conştiinţa oamenilor şi din această cauză, dorit şi hulit, cauza extrem de multora din fericirile, durerile, răutăţile şi fobiile lor.

___________

Viaţa e de multe ori ceva între un spital şi o sală de teatru în care un Adam şi o Evă joacă pe un buget foarte imprevizibil.

___________

Ca să foloseşti mult din ograda asta numită viaţă, îţi trebuie voinţă puternică, înţelepciune (sau doar tupeu ori nebunie), noroc şi zile.

___________

Mă gândesc, Jonas, că dragostea e un cristal ce se deschide în sufletele noastre când suntem departe, prea mult departe. Dacă trupurile ni s-ar lăsa prinse în aşteptările lor, ar fi ca şi cum doi sori ar face această floare de un alb pur să se deschidă complet în câteva minute, lăsând o senzaţie de descompunere, de gol… de nevoie de mers în singurătate în căutarea timpului când va înflori, poate, a doua oară…

___________

Ca să întorci un moment bun din viaţă, ar trebui timp şi cineva care să te îndure în urmă. Viaţa te împinge înainte… moartea te cheamă… Prea zoriţi, urcăm şi treapta următoare şi pe următoarea… Când privim înapoi, viaţa pare de multe ori un câmp pe care s-a turnat un film despre existenţa altcuiva. Drumul în sus sau în jos mai departe are, poate, nevoie de frânturi din ce e acolo… Poate că la cinematograful din colţ rulează filmul acela. Trepte se adaugă însă, dacă ne-am opri, am îmbătrâni precum ploile într-o singură zi, am învăţa din fiecare bătrâneţe a clipelor luminii la apus somnul…

___________

Sunt iubiri care trebuie să existe real pentru oameni şi iubiri care e mai bine să rămână în lumea lor de închipuiri.

___________

Te-am iubit mult… te-am confundat cu scrisul. Scriam viaţă. În lumea lui sufletul te ştia aproape… Te-ai depărtat într-o zi precum toate întâmplările imaginate. Un râu prea mare venise. Nu lăsase decât capetele podului ca două cioturi de braţe şi acelea îmi păreau de multe ori fantasme… Te iubesc şi azi cu aceeaşi uimire şi bucurie pentru că am învăţat umblând ca un năuc în susul şi în josul acestui râu: când iubeşti, eşti mai bogat cu speranţele şi neliniştile celuilalt – un fel de gâză ce zboară în cercuri şi se repede acolo unde e lumină şi revine, pândind cu ochiu-i enorm deschiderea zborului întâi timid al celuilalt, raza de soare pe care urcă împreună… aşa s-o fi umplând, poate, cerul de îngeri.

___________

Ploaia asta îmi aminteşte de primul meu drum în India, dragă Elker. Am întâlnit acolo, pe malul Gangelui umflat de ploi primăvara, un bătrân care mi-a vorbit despre iubirea lui. Se întâmplă să întâlneşti un chip, uneori căutându-l, alteori pentru că ai trecut pe acolo sau el a venit, spunea, şi să-ţi umpli sufletul cu viaţa lui, devenind mai bogat decât cel mai bogat dintre maharajahi. Fiind eu însumi un visător împătimit, am întrebat: V-aţi întâlnit vreodată real? Adică în viaţa viaţă aţi fost vreodată împreună ca în visele acelea? Ce e viaţa viaţă? m-a întrebat. Aici în piept şi în tot ce sunt e ea, suntem şi sunt fericit. Mai târziu, am aflat că o cunoscuse demult şi că el avea să moară strângând la piept un caiet cu fotografii vechi şi poezii – spuneau unii – dintre cele mai frumoase.

___________

Cine iubeşte cu sufletul puternic nu aşteaptă actul banal prin care două corpuri gâfâie precum toate animalele împerechindu-se. Iubirea mare a sufletelor arde înăuntrul acelui sit sacru.

___________

Visurile noastre – aripile, cerurile şi zidurile pe care le strângem în jurul lor.

___________

Despre oameni ştii că au aripi până-i întâlneşti şi imaginea se fărâmă sau sufletul se chirceşte, apoi râde: în faţa ta e un ciot care-şi ţine tot zborul în ochii aceia care spun despre titani.

___________

Esenţialul… ca şi din adevărata înţelegere a existenţialului ne mulţumim să trăim fărâme…

___________

Timpul e o iluzie măsurabilă de percepţia întâmplabilului.

___________

A gândi la trecut despre un suflet care trăieşte încă în tine poate aduce îndepărtare. Întrebarea e însă: ce vei pune în locul acela? Suflete se aşază unul după altul în sufletul tău şi pleacă, dar vine uneori un suflet şi… pleacă şi nu mai poate nimeni să se aşeze în locul acela, pentru că l-a modelat cu dragoste curată sau durere într-o formă care nu mai poate fi locuită de nimeni.

___________

Regretul e un balast din care nu se va construi niciun drum, dar pe care trebuie să se târască uneori mulţi ani iubitul, iubita, părintele, copilul, prietenul…

___________

Ne oprim uneori din drum, mulţumiţi sau întrebându-ne ce rost a avut să mergem până acolo. Continuăm, pentru că viaţa e un râu, iar noi ciuturi plutind la lumină un timp, afundându-ne, revenind, rămânând pe câte un mal în iluzia că prindem rădăcini mult timp; râul decide că e încă timp de mers… ne ia cu apele lui…

___________

Există deseori o confuzie a lucrurilor, a particulelor, a conceptelor considerate esenţiale din care se nasc teoreme, legi, concepte pe care altfel nu le vedea nimeni.

___________

Sensibilitatea sufletească, potenţialul emotiv ţin de materialul din care suntem constituiţi şi care vibrează în orchestra universului împreună cu sala (universul-urile) şi… înconjurul.

___________

Ordinea în viaţă înseamnă cunoaştere, adaptare, căutare, adaptare la formele şi situaţiile nou descoperite şi care se potrivesc în pereţii cu care ne încercuim, izolându-ne până la final (sufletul şi) nesufletul.

___________

Dacă creierul ne-ar funcţiona perfect, am trăi sute de ani…

___________

Mai devreme sau mai târziu, toate pietrele se sfărâmă…

___________

Sufletului nu-i poţi spune pleacă, e deasupra ta, e înăuntru şi pretutindeni pe drum şi rămâne acest înveliş extern-intern chiar şi atunci când te închizi în tine atât de mult încât particulei celei mai fine de a fi îi devii reprezentare sau tovarăş.

___________

Când în jurul tău pare pustiu, chiar şi un nor, acolo-n depărtarea lui, o stea licărind sau doar un păianjen ţesându-şi pânza într-un colţ cu lucruri sau într-un ochi spart de geam, ori ramura teiului care atinge fereastra când adie vântul îţi sunt tovarăşi, prieteni buni…

___________

Nu folosim multe dintre cele ce avem, mai ales şansele…

___________

Sufletul e uneori un element singular rotindu-se, urcând, coborând, stând sau rămânând pe o traiectorie dreaptă în mişcare cum îl duc iureşul sau lâncezeala existenţei lutului.

___________

Noi, oamenii, suntem toţi un suflet, indiferent că ne cunoaştem sau nu, că ne place să ştim asta sau nu…

___________

Aşteaptă-mă în pragul dinspre apus al toamnei. Voi rătăci încă un timp, întrebând frunzele unde se duc şi zilele. Poate aşa voi şti de ce plâng arborii ca nişte părinţi singuri, de ce tot mai aproape îmi pare uneori tăcerea, deşi în minte îmi răsună încă paşi de demult, când eram copil şi ca şi acum umblam printre frunzele toamnei şi arborii tot mai singuri, căutând drum visului meu de om.

___________

Veacurile care vor veni, dacă nu deceniile, vor aduce o reaşezare, o reconsiderare a ideilor şi legilor ştiinţifice. Studiate de aproape, obiectele cereşti, acolo în mediul lor sau în cel pe care ni-l închipuim, dezvoltă semne de întrebare noi, puncte de pornire noi, discrepanţe…

___________

Avem atâta viaţă câţi paşi poate parcurge sufletul fără să simtă nevoia renunţării definitive; în plus, acele clipe de care, poate, la orice vârstă, ne legăm ca de firele de lumină când corpul coboară tăcerilor…

___________

Fiecare apropiat deschide în tine o casă de viaţă pe care trebuie s-o închizi atunci când pleacă… Moartea nu întreabă pe nimeni dacă e el cel care pleacă… Retează spicul, arborele, muntele şi… trece mai departe. E larg ogorul, pădurea deasă, de piatră şi lut, şi lacrimi, şi oase…

___________

Trec sufletele prin viaţă… se opresc la ţărmul mării ce-şi leagănă valurile în spate. Îngenunchează şi-şi pleacă faţa până la nisip, se ridică, fac un semn cu mâna desprinsă de piept şi se duc… neîntoarcerii.

___________

Cine ajută un om aflat la mare răstrişte ajută sufletul său plângând în acel om. Nu e nevoie de recunoştinţă.

___________

Lumea aceasta aparţine tuturor. Lumile închipuite indivizilor în parte sau grupurilor de visători.

___________

Cel mai mare handicap al naturii umane e că nu poate să ajute toţi semenii aflaţi la răspântii grele ale vieţii. Sau poate că aceasta e condiţia supravieţuirii şi o acceptăm de multe ori orbeşte.

___________

Economiile – iluzia raţiunii că-şi va asigura şi mâine un capăt de real.

___________

E o iluzie că posezi ceva. Totul e o cameră de hotel (ieftin sau scump) ori un salon de spital din care pleci la final lăsând în urmă aer.

___________

Fiecare vârstă cu ferestrele şi drumurile ei înainte, cu braţele şi ochii lăsate în urmă.

___________

Gândirea e spaţiul-timp şi imaginarul şi poţi să treci peste Himalaia, să strângi oceanele şi cerul în pumn, să urci şi să cobori scări ale căutărilor spre primul element, să gândeşti (nu obligatoriu) viaţa în cadru restrâns: casa, familia, prietenii, serviciul, pasiunile, societatea, istoria, un Dumnezeu, moartea. Poţi din toate câte un pic măcar, visând enorm.

___________

Există mai degrabă o succesiune, prin rotire, de transformări ale energiei-materie, un fel de roată a timpului-spaţiu, decât un scop în sine al ei sau al cuiva cu raţiune care a creat-o, creându-se, şi o coordonează.

___________

Nimic nu există veşnic într-o formă sau alta. Spui existenţă, spui transformare, spui evoluţie şi regres.

___________

Întrebarea de bază e cum a apărut începutul energiei-materie, nu prin câte rotiri sau din câte universuri a trecut în altele până la noi şi cu noi. Limitaţi la cele câteva dimensiuni ale percepţiei, imaginăm turnuri peste turnuri peste turnuri, şi dedesubt, aer.

___________

Binele celuilalt e pe plac omului atât timp cât nu se simte lezat de el în condiţia lui morală şi fizică.

___________

Efemere sunt toate stările existenţialului.

___________

Nu trebuie să te cramponezi, de fapt, de nimic şi nimeni. Viaţa are oceane de durere şi insule de fericire de pe care poţi să aluneci oricând…

___________

Am tot mai mult sentimentul că viaţa e drumuri bătătorite pe un punct ireal.

___________

În mintea oamenilor care au inventat raiul, îmi spun, trebuie să fi fost foarte multă speranţă… În a celor care inventează continuu iaduri, multă disperare, teamă, sălbăticie, ură, dar şi… dorinţa de libertate şi autodeterminare.

___________

Lutul uită repede şi durerile şi binele – sufletul aşază piatră peste piatră mori care în final vor măcina doar durere dacă raţiunea nu aşază în acest angrenaj uneori, dacă nu tot timpul, iertarea.

___________

Cu cât iubeşti mai cerebral, cu atât eşti mai tentat să faci din iubirea ta seturi de întrebări care-ţi chinuiesc viaţa.

___________

Cum să te descriu, cum să numesc această întâmplare pe care o ţin acum la piept?

Spune-mi viaţă sau nu-mi spune nicicum. Sunt întâmplarea fără întâmplare, respiraţia fără respirare, privirea fără privire, braţele fără braţe, auzul fără auz, cântecul mut, drumul cu prieteni şi fraţi care mă cheamă la jocuri, copilul fără copilărie, corpul în care se naşte şi moare lumina într-o fracţiune de picosecundă uneori, povara şi sufletul care se dăruiesc, în fiecare clipă, fără nicio vină.

– Eşti viaţă, iubirea mea. Viaţă la infinit îmi eşti, întreg…

___________

Nu mi-e teamă că n-am să mai fiu – sărac sau bogat, plângând sau bucurându-mă, căutând pereţii speranţelor ca un orb sau îmbătându-mă de ele, am trăit (şi mulţumesc) o pagină plină din cartea existenţialului.

___________

M-au întâlnit dimineţile întorcându-mă din drumul întregirii destinului cu consistenţa imaginii din spatele realului.

___________

Cuarci, anticuarci, leptoni, antileptoni… semne poate mai multe, poate altele ale unui alfabet primar încă foarte departe de tărâmul înţelegerii noastre, poate doar al nostru mereu altul până când vom înţelege, dacă vom înţelege vreodată, din ce lume de întâmplare venim, în ce ne întoarcem….

___________

Când vrei să ai multe probleme, fă apel la oameni.

___________

Nu e nicio fericire de cei săraci cu duhul, dar ei nu ştiu asta. Deci, ferice de ei!

___________

Iubirea merge înainte. Eu exersez din când în când pasul racului.

___________

Scriitorul nu e un robot de scris propoziţii logice care poate fi întrerupt din trei în trei minute de semnale de eroare…

___________

Nu te grăbi să judeci cuvintele până nu ştii despre ce vorbesc…

___________

Depindem de creier ca de un partener de viaţă plin de capricii.

___________

Când un scriitor de valoare aruncă pe hârtie bucăţi tot mai mici ale stărilor care-l macină, nevrând, aparent, să construiască o imagine, a trecut de ceea ce un arhitect ar numi corpul clădirii şi viaţa dinăuntru şi în jurul fiecărui fragment, cuvânt, construieşte o lume.

___________

Opera de artă care imită realitatea până la perfecţiune devine repede banală ca şi realitatea. Oricum, imită numai o faţă a realităţii.

___________

Veţi spune că nu realitatea se schimbă, ci ochiul care o contemplă. Simt că ne schimbăm odată cu cadrul, însă nu cu aceeaşi frecvenţă.

___________

Invidia e mai puternică decât dragostea şi mai nocivă decât otrava cobrei în sufletele unora.

___________

Când dreptatea doarme, dă-i un bobârnac în ţeastă să se trezească!

___________

Dacă printre noi ar exista forme extraterestre de inteligenţă, ar fi încercat până acum să ne convertească la credinţa în zeii lor superiori. Dar poate chiar sunt inteligente.

___________

Forţele care guvernează universul sunt în noi deopotrivă.

___________

S-a spus enorm de mult despre aproape orice lucru cunoscut, nu s-a spus însă niciodată destul.

___________

Matematica e un tărâm pe care mulţi umblă, foarte mulţi ştiu şi de ce, mulţi încotro, nimeni, de fapt, de ce aşa. Cred că de vină e raţionamentul pas cu pas care ne face să deducem că unele lucruri chiar au o logică şi aceasta funcţionează. Pe câteva dintre aceste raţionamente s-au construit adevărate temple, dar dacă am reconsidera raţionamentele iniţiale, n-am ajunge la alte deducţii logice? E doar o întrebare. Drumul în ştiinţă e lung şi anevoios. Cu cât raţionamentele se complică mai mult, cu atât te simţi mai îndreptăţit să întrebi dacă nu se putea şi altfel.

___________

Poate că în viitorul apropiat oamenii vor face excursii printre clusteri şi în interiorul lor şi vor privi uimiţi, la început, apoi tot mai dornici să distrugă, naşterea miracolului luminii.

___________

Materia-antimateria, energia-antienergia (energia neagră), naşterea-moartea, bunătatea-tirania, iubirea-ura, existenţa-tăcerea absolută, bucuria-tristeţea etc. – opuşi în sinea infinitului. Opusul infinitului e infinitul. Dacă la un moment oarecare, dincolo de galaxia noastră nu va mai fi nimic, vom afla târziu că suntem parte a unui finit cu margini infinite (nimicul despre care nu ştim de fapt nimic şi din care a apărut ceea ce definim infinitul) în sinea noastră vieţi-morţi, totul, până când nu va mai fi nimic pentru noi sau spaţiul acesta „finit”.

___________

Spaţiul existenţial, această ancorare a noastră în concret într-un cadru limitat îmi pare nevoia întregului de a se apăra de unitatea care se dezvoltă periculos, sărăcind metodic spaţiul de elementele care-i sunt necesare existenţei. Dacă aş fi Dumnezeu şi aş vedea cu câtă râvnă se pregătesc oamenii să se distrugă, distrugând, poate, unica oază de real, m-aş gândi mult dacă să-i învăţ să vadă.

___________

Prezentul e clipa ce se naşte din fiecare clipă de hazard ce trece cu lumina prin fiecare speranţă-vis… Unii ar spune real, alţii întâmplare, alţii Dumnezeu – bucurie, tristeţe, vis, aşteptare, dragoste, uitare, succes, eşec, artă, ştiinţă, drum, casă, părinte, frate, partener, copil, arbore, floare, iarbă, vieţuitoare, stele, zi, noapte, ploaie, ninsoare, soare, întuneric, zori, Dumnezeu – cuvinte prin care desemnăm existenţă percepută, prezent. Oamenii vor numi fără rost această înşiruire sau pe ele, alţii… Un poet singur la masa lui le va numi uneori iluzie a realului prins în coperţile cărţii ce e viaţa lui, a altor vise ce se scriu sau s-au scris…

___________

Realitatea e «mugure efemer» ce evoluează din el, ramificându-se continuu, partea de la bază dispărând continuu. Când pământul nu va mai fi, ceea ce am durat să fie mereu va deveni mugure-bază în acel caz 0,000000… infinit la infinit şansă de a redeveni viaţă, deşi, privind realist locul în care ne aflăm şi evoluţia sistemelor cereşti, atât cât înţelegem acum din ele, va fi parte dintr-o masă enormă de foc şi materie care va crea o altă configuraţie în alt braţ al Căii Lactee sau în altă parte sau…

___________

Când raţiunea tace, vorbesc instinctele.

___________

Uneori aflăm despre oameni care plâng, despre oameni care râd, despre oameni care-şi sacrifică viaţa pentru oameni, despre oameni care mulţumesc, alteori despre oameni care ucid oameni, care torturează oameni, despre candidaţi la preşedinţia destinelor oamenilor care promit că ştiu să câştige războaie (mă întreb care sunt învingătorii unui război nuclear), despre oameni care mănâncă oameni – o umanitate care trăieşte şi se bucură, alta, sau poate nu, care se devorează, îşi scrie sub talpa casei, sub praguri şi în pereţii existenţialului drama psihică (altfel nu există) de a-şi fi anihilatorul, dând uneori vina pe puteri negre care-i controlează existenţa, alteori pe credinţa că viaţa înseamnă luptă, anihilare…

___________

Necunoaşterea realităţii în care ne-am construit propria realitate e uneori cauzată de orbirea temporară în faţa realităţii altui spaţiu, alteori şi general aş spune că din cauza incapacităţii minţii omului de a percepe mai departe.

___________

Un univers de deducţii filosofice s-a construit şi se construieşte pe supoziţii că ar exista ceva neschimbabil care stă la baza existenţei… o lume a speranţelor şi a bigotismului în care se apelează încă foarte mult la imaginaţie şi foarte puţin la cunoaştere.

___________

Nu poţi afirma că ceva nu se schimbă atât timp cât nu ştii ce e şi care îi sunt legile.

___________

În spatele înţelegerii apariţiei existenţei poate fi înţelegerea… inexistenţei.

___________

Visând întregul, omul imaginează universuri în care să existe oameni…

___________

Neschimbarea realităţii despre care nu ştim nimic şi care credem că ne guvernează realitatea construită e speranţa noastră neîntemeiată că existenţa e protejată de ceva, chiar dacă un părinte indiferent uneori la tot ce se întâmplă, şi va fi nesfârşită.

___________

Oamenii care se tem că nu vor mai fi, dar şi cei care iubesc haosul, împărăţia neagră a raţiunii formulează teorii elucubrante ale dispariţiei existenţei.

___________

Încercând să cuprindă în ecuaţii existenţa, uneori ştiinţa nu face decât să se îndepărteze de esenţă.

___________

Creierul omului s-a dezvoltat din necesitatea acestuia de supravieţuire.

___________

Un veac sau o zi viaţa, întâmplare, vis ori raţiune, dacă speranţa, visul sunt puternice poate fi veşnicie.

___________

Stropii ploii mărturisesc lumea lor de începuturi şi îndeamnă la înţelepciune existenţială, dar şi la risipă…

___________

Viaţa înseamnă zbatere, căutări, speranţe, deziluzii, nu alei netede pe care coloane groase de hominizi merg râgâind de existenţă şi atunci când flămânzesc întind mâinile şi se înfruptă.

___________

Mizeria sufletului e purgatoriul trupului, mizeria trupului, chinul sufletului.

___________

Îi dau sufletului nectar şi el îmi spune că e fiere.

___________

Un om decepţionat puternic de viaţă e un suflet conştient că mai mult era oricum zadarnic.

___________

Puterea gândului în stare să scotocească Universul în căutarea adevărului suprem e un echilibru fragil între secreţiile câtorva glande vitale.

___________

Diferenţierea între clasele sociale a însemnat şi va însemna că unii au şi pot, iar alţii se zbat în mizerie, nu pentru că au fost sau sunt reduşi mintal, şi nici pentru că aşa a fost să fie, cauza e indiferenţa omului faţă de seamănul său.

___________

În lunga ei istorie, omenirea a „beneficiat” întotdeauna de oameni care s-au crezut deasupra „Creatorului” sau reprezentanţii lui ca putere şi drepturi de a acţiona după bunul plac asupra oamenilor şi a naturii, uitând, parcă, înadins, că sunt firavi precum mielul care e înjunghiat de om şi aşezat în cui pentru a i se desprinde blana sau ca nefericiţii măcelăriţi de ei sau de alţii, la ordinul lor, precum nişte larve nefolositoare care au invadat pământul punându-le în pericol producţiile care le asigură hrana, existenţa. Nu e niciodată târziu să se trezească omenirea – să nu mai servească drept animale de vânătoare unor indivizi care nu au nimic în comun cu umanul sentiment că şi celălalt şi celălalt, şi celălalt… are dreptul la viaţă şi resursele oferite de planetă, la casă şi loc de muncă, la demnitate precum tine.

___________

Speriaţi că nu vom mai fi peste miliarde de ani, căutăm explicaţii care să dea iluzia conservării continue a materiei-energie pentru a se putea crea continuu. Alţii ne refugiem în religie. Câţi dintre noi acceptăm gândul că în secunda următoare nu va mai fi nimic? Cât ştim despre această zestre care ne-a făcut oameni? Apărut din nimic, întregul poate dispărea ca o iluzie destrămată. Nu ştim însă nimic sigur despre asta, despre nimic, de fapt. Am formulat principii şi legi şi ne străduim să fie aplicabile întregului. Am împletit fir de şansă-neşansă…

___________

Viaţa există, în felul ei complicat de simplu, şi a existat mult înainte să fi existat omul, fără să se întrebe ea sau cineva dacă e de la Dumnezeu sau un vis sub o frunte de geniu… Pentru oameni însă, dacă vor căpăta destulă putere şi nu vor învăţa la timp s-o păstreze, va fi nevoie de miliarde de ani ca doi atomi simpli să formeze, întâmplător, în nebuloasele născătoare de stele, un strop de apă…, un pământ, cerul, primele vieţuitoare… apoi, milioane în care să caute în fiecare zi răspunsuri.

___________

Durerea sfinţeşte prin lupta sufletului şi trupului de libertate.

___________

Vinovat de fericire nu e nimeni, doar pentru nefericirea celor care suferă din cauza sa în acest timp…

___________

Venim în lume şi trecem. Ceea ce lăsăm în urmă, rezultanta la un moment dat, e suma acţiunilor noastre şi, din fericire, dar şi din nenoroc, suma acţiunilor celorlalţi, cu acţiune directă sau indirectă asupra noastră, asupra întregului în mod barbar uneori.

___________

Suntem minipărţi ale unui univers al nostru, al tuturor, indiferent de specie, aici, pretutindeni; depinde ce vom înţelege, în ultimă instanţă, prin acest cuvânt.

___________

Nimeni nu adoarme liniştit până când sufletul n-a rostit rugăciunea pentru pasul jumătăţii de care-l desparte, uneori, un fragment de spaţiu, alteori, clipa în care moare lumina.

___________

Scrisul e ţărâna în care îşi caută viaţa sufletele secerate de alte suflete… e lagărele de concentrare în care oameni, trupuri aruncate peste trupuri, schelete vii, au devenit cenuşă… e gropile comune din care alţi arbori vor creşte şi vor spune cerurilor cum în altă viaţă aici au fost oameni… e părinţii… spre poartă, ferestre, icoane spre gândul sfânt, tremurul mâinilor, al buzelor pe care lacrimile se scurg firesc… E poarta bisericii pe care bunica mă învăţa s-o sărut, şi zidul… drumul şi lumânarea arzând pe piatră…

___________

Dacă pleci, învaţă-mă, din clipa aceasta, să uit, bucuria cu care-am trăit fiecare zi de când te cunosc. Ia-mi sufletul cu tine – să-ţi amintească, uneori, în felul lui blând, cum învăţam uneori conştiincioşi divizibilitatea sentimentelor pe care şi le trimiteau arborii când aerul devenea aproape şi depărtările erau aproape şi fiecare idee despre oricare lucru era aproape… şi aproape eram noi.

___________

Ţin vrabia în căuşul palmei şi penele ei îmi amintesc de o lume violet-gri-auriu-vernil, ochii ei de o lume de pământ şi cer, ciocul de vârful peniţei; cu gheruţele îmi opreşte tremurul mâinii – e un miracol cum într-un cuvânt se prind atâtea sensuri, cum universuri se nasc dintr-un gând şi dau cerului şi pământului puterea să aşeze într-un trup de sunet energia vieţii.

___________

Nu ştiu cu ce începe aritmetica fericirii, probabil cu petala unui zâmbet, un univers alb încăpând în el naşterea şi moartea materiei.

___________

Dacă aş putea întoarce timpul către ieri, paşii tăi către ce zare ar duce? Te-aş mai găsi pe acelaşi drum, strângând la piept comori de vise? Dacă aş putea întoarce timpul numai către mâine, să nu mai fie nicio urmă spre trecut, unde te-aş mai găsi? Şi atunci şi acum eşti în cartea vieţii mele scris cu sufletul.

___________

Cine iubeşte nu are nevoie de alte oglinzi.

___________

Am să te pedepsesc… cinci nemuriri de-acum înainte, vei sta în genunchi, în partea stângă, rugându-te să nu mă doară când te deschizi şi mă cuprinzi… poezie, om, aripă, cer şi abis ce nu-mi dă linişte…

___________

Cum mă dor aşteptările, dar cât de mult îmi place sã le înmulţesc…

___________

Despre Eminescu ar trebui scris un singur cuvânt: EMINESCU.

___________

Nu te pot trăi dincolo de nemurire. Piatra aceasta ce se zbate în mine să crească în afară ar putea fi măiastra pe cerul unei zile. La apus, corpul ei s-ar preschimba în cenuşă. Sufletul s-ar întoarce trist în mine şi în tine. Nu am puterea să las să moară atâta iubire.

___________

Cred că şi pietrele plâng când pierd alte pietre.

___________

O iubire puternică e ca o furtună magnetică puternică. Când trece lasă în urmă întinderi mari din planeta (om) în beznă.

___________

Tu şi eu am atins Nirvana visând. Cât soarele mai încălzeşte lutul nostru sunător, să îngenunchem şi să scriem aceste întâmplări mulţumind.

___________

De ce-om fi având sentimentul că ceea ce iubim foarte mult ne aparţine şi ne cuprinde?

___________

Aş vrea să te întâlnesc de mii de ori într-o zi şi să nu-mi amintesc niciodată să fi trecut prin întâmplările existenţei noastre, să mă îndrăgostesc de tine de fiecare dată. Ba să-mi amintesc fiecare clipă… toate au fost în felul lor sufletul nostru fericit când rege, când cerşetor…

___________

Mă duc acolo unde ştiu că mai pot găsi măcar o fărâmă din sufletul tău.

___________

Poate e mai bine să uităm uneori că suntem oameni, mândri, orgolioşi, uitători de toate în căutarea mijloacelor care ne asigură strigătoarea existenţă, şi să încercãm să fim asemeni firelor de iarbă – pierduţi în tăcere printre trunchiurile copacilor adumbritori, ridicându-ne frunţile fără semeţie spre cerul care pare atât de senin de la înălţimea lor modestă.

___________

Să preţuim acest dar mai presus de toate darurile pe care ni le-a făcut viaţa – raţiunea – şi să ne străduim să nu-l pierdem.

___________

Mă bucur de fiecare clipă şi o creez şi o aştept pe următoarea ca un îndrăgostit de clipe. După ce nu voi mai fi, sigur nu voi mai fi nimic: ar fi ilogic să mai fiu ceva. Sunt pentru fiecare clipă o clipă în plus şi una în minus, neantul.

___________

Trist e omul care nu ştie să trăiască. Pentru el viaţa e o boală continuă, o moarte cu oase lungi. Fericit e cel care râde şi munceşte, citeşte o carte bună, visează, bea un pahar cu vin cu apropiaţii, glumeşte, se plimbă, dansează… Pentru el există doar azi…

___________

Singurătatea e un timp ce se împarte la o singură fiinţă şi, totuşi, cât de nevoiaşi suntem în general singuri.

___________

Nu iubim niciodată pe cineva în întregime. Ne încântă ceva şi numim frumuseţe. Ne supără altceva şi numim defect sau întâmplare care trece, ori firesc – i se întâmplă oricui într-un moment sau altul. Iubim mult, curat sau imaginându-ne una şi alta cerute de animalul de trup care ştie ce vrea şi când nu are îmbolnăveşte totul, un vis în care, într-un moment de mirare sau pură întâmplare a timpului nostru, ne-am găsit sufletul sau doar oglinda lui în alt suflet.

___________

Durerea are guri mai multe decât fericirea şi trăieşte mai mult.

___________

Singurătatea e o haină pe care trebuie s-o accepţi până la urmă să ţi se strângă pe corp. Secretul e să simţi universul trăind în spaţiul acela din ce în ce mai strâns, să mergi, să te bucuri, să auzi, să vezi…

___________

Sentimentele se făcuseră mici de tot – urcau şi coborau ca nişte acarieni pe piept, umeri, în gură, urechi, nas şi ochi… Sufletul părea un mort cu ochii şi gura deschise de parcă ar fi rostit ceva cuiva pe care doar el îl vedea.

___________

N-am să-ţi cer şi n-am să-ţi dau nimic în plus peste ce avem. Raţiunea priveşte şi spune ceva despre o carte care nu se poate închide – de o parte, anii împreună, de cealaltă un timp în care eu sau tu aşteptăm să se poată să fi fost un pic altfel, deşi ne complăcem trăind fiecare mai departe felul său de singurătate.

___________

Singurătatea are darul, dacă se poate spune astfel, de a restrânge progresiv spaţiile până la ideea de nimic în nimic.

___________

Sufletul e un arbore care-şi retrage când şi când un ram sau o parte de trunchi, e un… De câte ori simţim că trăim dragostea de-o viaţă?… De câte altele rămânem în câte-o gară privind pierduţi un tren care pleacă? În jur e arşiţă sau a început să ningă, locomotiva şuieră în depărtare şi sufletul e un câine care nu mai poate aştepta nimic… Uneori, din ochii măriţi mult îi alunecă pe cimentul inert lacrimi.

___________

Pe viaţa ta tu eşti stăpân, timpul şi natura…

___________

Omul care aşteaptă de la tine doar atenţie şi vorbe frumoase nu e bun companion în viaţă…

___________

Cum trece fericirea în clipe lungi de întrebări şi aşteptare… Ca-ntr-un film din anii vechi, aştept singură pe acest ring enorm – viaţa – într-un dans ce promitea să nu se termine până-n zori. Viorile şi pianul au obosit. Sufletul încă se leagănă între un ritm de vals dintr-o amintire împreună pe un vas de pasageri şi un blues ce nu mai are cum să înceapă – violoniştii şi pianistul au plecat, obosiţi şi puţin trişti de acest final…

___________

Uneori simt că durerea e singura trăire sinceră în sufletul meu şi că toate sentimentele frumoase sunt un praf aurit pe care îl suflu din când în când pe faţa ei ca pe faţa unei cupe. Greşesc, desigur. Durerea strigă mai tare – are gura mai mare oricând…

___________

Din tot sufletul iubeşti o singură dată.

___________

Eu nu te-am iubit – am visat şi am râs împreună, ne-am luat la întrecere cu zborul păsărilor precum nebunii, am alungat şi am desenat norii şi stelele, am urcat scări spre eternitate, de la ţărmul mărilor am privit lumea ca o pânză ce se unduieşte fără linişte, am fost şi te-am ştiut alături, m-am îmbătat de tine şi ţi-am fost vin, ne-am certat şi am plâns, ne-am iertat, am iertat şi am murit uneori precum doi eroi de poveşti cerşetori şi îngeri.

___________

Iubirea e un semn de întrebare pe care două suflete îl transformă un timp în mirări.

___________

Fac abuz de sentimente, recunosc, dar ne abuzăm reciproc…

___________

Fiecare om poartă în el nemărginirea infinitului, aşa cum fiecare fir de aer, de pământ, de apă.

___________

Biografia unui om sunt câteva semne scrise pe ticăitul inimii într-o caligrafie care diferă de la individ la individ.

___________

Sunt un adevăr care încă nu se acceptă pe sine ca lege – o existenţă plină de conflicte.

___________

Viaţa e un tărâm al închipuirii (în mare parte).

___________

Fiecare suflet are poezia lui, nedumeririle, mirările lui, filozofia lui despre tot ce-l înconjoară. Îşi trăieşte miracolul în spaţiul în formă de măr ce i-a fost dat de Creator. Când nu se mai încape pe sine de mirări, de lacrimi, scrie, pictează, dăltuieşte piatra dură, cântă…

___________

Cuvântul, ardă-l vina, mi-a rostit viaţa înainte să-i ştiu înţelesul. Când l-am aflat, ancestralul sentiment că sunt parte din Univers a lăsat loc întrebărilor fără odihnă care mi-au măcinat conştientul.

___________

Nu mi-e teamă de ceea ce nu cunosc – dacă voi avea timp şi sănătate, voi şti, măcar un pic mai mult… teamă mi-e însă că nu voi şti niciodată sigur ceea ce ştiu, iar acesta e un călcâi al lui Ahile al umanităţii, nu doar al meu… poate că Dumnezeu sau întâmplarea a dat unor fiinţe ca noi puterea de a înţelege, niciodată însă destul de clar, de mult…

___________

Nu ne naştem – ne înălţăm precum arborii spre cer, curbându-ne toată viaţa spre lut.

___________

Un caracter frumos este format de oameni care au strâns, în nevoia lor de împlinire, frânturi din fericirea şi nefericirea celorlalţi oameni.

___________

Fiinţa mă ţine pe loc. Dacă aş avea doar suflet, aş fi departe acum.

___________

Ce-or fi gândit primii oameni?

___________

Avem destine de căutători de adevăruri, de mâine…

___________

Printre atât de mulţi oameni, sunt doar câţiva cu adevărat oameni.

___________

Uneori, poate de prea multe ori, pentru un pic de confort, ne vindem chiar sufletul.

___________

Ţi-am pus chipul în ramă: am prins între limite un spaţiu care fremăta de necuprins.

___________

Un trunchi de arbore cu o garoafã roşie la piept nu este chiar un adevăr, dar nici un bărbat cu o garoafă roşie la piept nu este întotdeauna un adevăr. Şi totuşi există undeva un trunchi de arbore care vine întotdeauna cu o garoafă roşie la piept.

___________

Un copil orfan este un om silit să-şi asume viaţa tot timpul, s-o ia de la începuturi, într-un cadru care, de multe ori, nu e mai prietenos decât cel din preistoria omenirii.

___________

Clipele toate nasc undeva o minune, o durere, aproape, cât de departe de inimi uneori.

___________

Cu spatele la întunericul pe care-l intuiesc dincolo de vis, scriu destinul şi el îmi scrie drumul, pasul atât de aproape de cuvintele ce mâine îmi vor fi drumul în miezul pietrelor.

___________

În spaţii cărora le căutăm înţelesul în vise şi nevise întindem aripile, definindu-ne, pentru frânturi de clipe sau decenii, zborul. La margini de zori ne aşteaptă zâmbitoare ceruri şi trecem printre coloane de praf galactic umbre ale stelelor ce vor creşte mâine.

___________

Fericirea vine din lucrurile mărunte, acelea care fac din noi titani – dragostea de tot ceea ce ne-a lăsat lumina şi credem, în felul nostru copilăros, că ne aparţine puţin, munca şi norocul de a fi pentru cineva totul.

___________

Te simt acolo unde nicio particulă de durere, nici de fericire nu întunecă sau luminează ochii unei fiinţe sau cerul albastru în jurul unei planete, ardere şi linişte ale primului – cum vor numi învăţaţii – prima particulă de a fi. Ne vom găsi…

___________

Nu scriem – desfacem în noi, din noi, din ceilalţi, foiţă cu foiţă cuvântul.

___________

Sufletul – un ocean care-şi duce continuu apele spre pământ, retrăgându-le ca şi cum s-ar teme de o atingere continuă.

___________

Orice e viu un timp trăieşte revelaţia descoperirii luminii. Oricine are timp să meargă în direcţia creării acesteia, caută să pătrundă dincolo de cunoaştere. Suntem pagina scrisă de la stânga, ce nu se completează niciodată.

___________

Nu cred că el, cuvântul, a fost mai întâi – strigătul sufletului după alt suflet, dureros de tăcut şi de singur.

___________

Sunt mii, milioane de nuanţe ale fiecărei întrebări majore care derivă din şi implică viaţa. Binele e o noţiune, o stare complexă. Cât dai din tine celui care plânge e o variabilă care poate ajuta la rezolvarea unei ecuaţii simple sau grele sau o poate complica şi mai mult.

___________

A încerca să faci din cunoştinţele şi sentimentele tale, din experienţa de viaţă, din înţelegerea trăirilor oamenilor şi nevoia lor de fericire, din capacitatea de a clădi microlumi în care aceştia să trăiască virtual (unii material – cinste lor!) şi încă multe altele constituie măcar ceva din rolul scriitorului.

___________

Orice e viu are din trecerea din materia-lumină în prima genă de viaţă dreptul primordial şi atât cât va fi viaţa de a fi liber, demn.

___________

Viaţa – drumul dinspre idee spre concretizări; un drum pe mai multe căi spre moarte; un balon de săpun prin care privesc vieţile altora; o „boală incurabilă” trăită benevol; o propoziţie cu predicatul la forma scurtă a viitorului; teoria probabilităţilor pe înţelesul tuturor şi al nimănui; materie între ardere şi moarte… ce scurt miracol! Ce lungă această şi totuşi nedrept de scurtă, pentru unii prea scurtă această zbatere!…

___________

Succesul – clipe de euforie pe drumul spre moarte…

___________

Dragostea – un rău/bine cu care ne îmbracă sufletul pe dinăuntru pentru a străluci un timp la suprafaţă.

___________

Sufletul meu e luminat de clipele pe care cu grijă le-ai sădit în el, visând eternitatea noastră.

___________

Când nu voi mai fi, să ierţi… tot ce n-am ştiut să fiu.

___________

Din prima clipă şi până în ultima, ne apropiem îndepărtându-ne, ne îndepărtăm apro… de ceva sau cineva; teama de ruptură e prezentă până în ultima clipă, dacă nu e dorinţă de ruptură, întărindu-ne sufletele sau făcându-ne să tremurăm precum adâncile apele oceanului, codrul, aerul, …, totul…

___________

Strădania de a ajunge, de a îndeplini idealuri, de a concretiza idei… de a striga existenţa, de a semăna pietrelor uneori la tăcere şi în final de a trece reprezintă viaţa. Eşecurile, realizările – părţi care se estompează după ce ne-au făcut să pornim din nou la drum.

___________

Oraşele seamănă între ele – în toate găseşti măcar o uşă deschisă, altele aşteptând să fie deschise, uşi care nu se vor deschise, însemne pe mese sau în biblioteci şi vitrine, oameni, doruri, idealuri, aşteptări, bucuria revederii, lacrima despărţirii, ruine, spitale, şcoli, drumuri, iarbă, păsări, flori, jocul vântului, speranţa, ceasuri, urletul disperării, cimitire, case de naşteri, ateliere, unităţi de măsură, paşii poetului sau muzicianului, viziunea pictorului, sculptorului sau arhitectului, ura, nepăsarea, autorităţi ce promit şi uită, bătrânii cu paşi tot mai înceţi, copii care vin tot mai rar sau nu mai vin, biserici de o credinţă sau alta, un zeu sau altul…, totul dacă priveşti cumva din mersul timpului sau pur şi simplu într-o zi obişnuită de viaţă la pas pe drumuri… seamănă în felul lor de cetăţi de destine ale omului, dacă nu sunt uitate în trecerea destinului spre altarele tăcerii şi ierbii sau într-un vis sihastru cu trenuri ce nu mai vin şi nu pleacă… Diferenţele vin din cutume, din tradiţii, din specific geografic sau pur şi simplu dintr-o aşezare a timpului altfel în clepsidra sufletelor.

___________

Sufletul – peregrinul, căutătorul, bravul, copilul, împăratul, omul simplu, arhitectul, poetul, tăcerea… întorsul în visul altei fiinţe sau adăugat coloanei tăcerii ce însoţeşte sau se opune luminii. Trupul întors lutului…

___________

Dragostea înalţă ceea ce moartea n-a apucat sau lasă pentru e reveni tristeţii şi bucuriei un timp.

___________

Viaţa – învelişul, cămaşa care îmbracă moartea. Moartea – învelişul, giulgiul care îmbracă viaţa.

___________

Nemurirea – aburii, visul fiinţelor conştiente de limitarea existenţei.

___________

Nu mi se pare înspăimântător că mor. Am trăit cât am avut timp, nu contează cât de puţin, au foste clipe enorme. Viaţa se măsoară în secunde, nu în miliarde de ani.

___________

Simplul fapt că ne-a fost dat acest spaţiu-timp de existenţă pentru toate bucuriile şi tristeţile nu e simplu şi e fericirea.

___________

Nemurirea izolează moartea şi o apropie… de conştiinţe!

___________

Omul e mai mult şi mai puţin decât visul său când visează în societăţile care resping brutal dreptul omului la existenţă liberă.

___________

Lacătele din noi se deschid cu sunetul lacătelor viitoare, cu sunetul lacătelor din trecut, al lacătelor care n-ar fi avut cum să fie dacă nu le-am fi creat temându-ne, urând – o spirală-simfonie a lacătelor ce ne vor închide pentru totdeauna în tăcerea-început.

___________

Orice singurătate are momentele ei de repaus în care visează, atinge marginile altor lumi. Am învăţat foarte devreme că e muzică în jur, singurătăţi de acorduri căutându-se, ajungându-se, revenind, rămânând simfonii până-n asfinţit, când se nasc alte lumi cu armoniile lor – visul nu m-a privit niciodată trist spunând că trebuie să plece un timp oarecare – o placentă, cum îmi place să-i spun, protejându-mă de colţii evenimentelor care-mi iau uneori ce am sfânt, ai sorţii care sapă adânc.

___________

Munca e ceea ce modestele celulele noastre fac dinainte de a ne naşte, netemându-se niciodată de eşec sau de moarte.

___________

A alege adevărul de fals e îndeletnicire de bijutier. A deosebi adevărul de fals e îndeletnicirea înţeleptului.

___________

Un buchet de speranţe e omul, un vis aşezat cu grijă de Creator într-un spaţiu vital, sau poate doar întâmplarea ca două fire de iarbă să-şi fi ridicat frunţile spre cer şi să fi aşteptat ca doi ochi în loc de unul să le admire şi să le ocrotească.

___________

Suntem predestinaţi să fim rădăcini, trunchiuri, ramuri, aripi. Când zborul nu ne mai e la îndemână, suntem mai aproape de infinit cu doi pumni de pământ.

___________

Când cerţi un ucenic, aminteşte-ţi să-i mulţumeşti că ţi-a făcut această cinste.

___________

Mult mă mai înfăşoară aceste umbre şi mă întretaie şi eu le caut sensul, şi ele îmi caută un sens, tăceri care ajunse la saturaţie nasc zile.

___________

Orice formă poate fi întregul dacă-şi defineşte chintesenţa.

___________

Purtăm în noi un infinit de boabe de lumină care pot naşte universuri cu timp de pace şi timp de moarte.

___________

Esenţa vieţii e drumul pe care ardem fără să ştim niciodată până când…

___________

Nu moartea mă ajută să trăiesc, viaţa. Moartea e ceva despre care nu ştiu aproape nimic şi mă sperii neştiind. Viaţa e cea care mă îndeamnă mereu să fac şi următorul pas.

___________

Suntem clipa trecută prin noi spre infinit.

___________

Munca m-a învăţat că am dreptul să aştept, să cer de la existenţă mai mult.

___________

Munca din pasiune nu e povară, dacă pasiunea rămâne trează; când adoarme, nici tot aurul din lume nu face munca uşoară.

___________

Munca va fi întotdeauna aproape de om cu îndreptări bune(?)…

___________

Obiectele de valoare se creează prin muncă şi pasiune, artă.

___________

Arta – ceea ce unii nu au somn şi creează, iar alţii nu au somn până când nu desfiinţează.

___________

Unii oameni creează şi se bucură gândind că dau oamenilor frumosul. Alţii cumpără sau fură. Suntem creatori de valoare!…

___________

A ciopli în piatră, în bronz, în lemn, în hârtia fină, încet să nu răneşti, cuvântul, aripa, drumul, zborul, parfumul, cântecul măiestrei… a scrie cu sufletul şi mintea… Scris: suflete fără linişte în tăcerea lor, atingând arderea infinitului…

___________

Scriem ca să avem spre ce să ne întoarcem sufletele când nimic sau aproape nimic din jur nu ne mai caută sau noi ne retragem în ceea ce-a fost pentru a redeveni, astfel, întregul.

___________

O carte trebuie să fie cărămida ce se aşază peste altele, creând în mintea cititorului încăperi fără ziduri dureroase prin care sufletul trăieşte viaţa. Când citesc, de scriu, ating cu degetele minţii marginile zidului care aşteaptă adaos.

___________

Scrisul – semne grafice (scrijelituri) ale conştiinţei şi sufletului în palma infinitului.

___________

Cuvintele eu nu le caut – vin singure când e timpul să întrupeze sau să moară un gând.

___________

Apreciez gândul superior şi expresiile artistice de calitate. Nu voi spune niciodată unui om că a făcut ceva banal scriind. E nevoie de o critică obiectivă, dar făcută într-un ton constructiv, neexcluzând umanul. E nevoie de o demnitate a creatorului în raport cu el şi cu toţi ceilalţi participanţi la spectacol.

___________

Dacă n-am fi mai mult gând, ce-ar rămâne din noi când n-am mai fi?… cenuşa vreunui templu în care maimuţele ar intui cumva naşterea timpului din nimic…

___________

Natura este cel mai mare creator în orice domeniu.

___________

Aruncă-mi printre gânduri în fiecare zi o petală de trandafir. Voi scrie cu ele peste toate câmpurile de luptă: Pacea este absolutul existenţei, promisiunea vieţii pentru toate fiinţele pământului.

___________

Mă urăsc atunci când greşesc şi mult timp după, dar îmi acord totdeauna o şansă.

___________

Credeam că, în sfârşit, am atins perfecţiunea. M-am înşelat: eram în preistoria gândului: descoperisem băţul cu care inventam semne în ţărână.

___________

Munca l-a ridicat pe om şi tot ea l-a învăţat să privească mai sus.

___________

Fiecare om se exprimă cel mai bine în limba talentului lui.

___________

Dincolo de cuvânt, frumos sau nu, e frământarea, pas cu pas, din nou şi din nou, fără lacrimi în ochi, în suflet, se ascund, se confundă în fericiri, pe drumul care este viaţa.

___________

Parcurs de cuvinte, pe jos, prin aerul rece al dimineţii de primăvară, aducând dinspre câmpuri mirosul prea timpuriu al pâinii. Speranţa unui nou început şi refuzul inexplicabil al minţii de a da, uneori, realitate unui vis care e în sine prima literă a oricărui alfabet, primul gând şi următorul, şi următorul…, repetitiv.

___________

Vom fi aici când pe ţărmul acum viu doar marea se va legăna pustiu… Vom fi împreună şi unul vom merge pe nisipul rece, prin ploi, prin veri pe nisipul fierbinte şi prin ninsori… Între clipă şi etern, vom fi frunzele teilor, visele, paşii poetului, valurile, ghiocei, primii paşi de copil, de bătrân şi când nu vom mai fi etern.

___________

Orice e viu păstrează un crâmpei din întâmplarea dintâi, duce în sine spre zilele care vin dorinţa de a fi întreg…

___________

Când iubeşti cu tot sufletul, creşti în tine tăceri şi strigăte de fericire, înveţi uneori plânsul, dăruind lumina.

___________

Între om şi câmpul cu grâu, maci şi presuri sau pustiu e o mare asemănare.

___________

Dragostea s-a născut în primele suflete de oameni şi se va naşte etern în suflete de oameni, din nevoia de a ocroti şi sfinţi ceea ce ne face întregi dureros de frumos, de firesc…

___________

Iubirea – o potecă pe care două suflete au loc doar unite.

___________

Cine iubeşte sincer priveşte de nouă ori în urmă spre sufletul iubit înainte să facă pasul care aduce durere.

___________

Iubirea e un animal ciudat de sensibil şi uneori nebun care ne locuieşte, împrumutându-ne aripile şi celelalte faze ale trecerii sale spre moarte sau eternitate…

___________

Eşti rege şi cerşetor când iubeşti, şi câtă lumină această întâmplare, ce dor nesfârşit, ce teamă că se va ascunde…

___________

Pe pagini de suflet, semne deşi triste, lacrimi de bucurie, raze pentru sufletul tău să spună cât de mult mi-e dor şi cum păstrez fiecare amintire până când vom scrie din nou lungi întâmplări fericite.

___________

Se poate iubi în o mie de feluri, în toate acelaşi om, rănind de multe ori, rănindu-te, dăruind fericire şi primind, întipărind existenţa trecătoare a acelui om în tinele la fel de trecător cu speranţa că astfel nu se va îndepărta (va dăinui)…

___________

Cine iubeşte ştie mai bine decât oricine tremurul sufletului celuilalt. Cine iubeşte mult simte nevoia să dăruiască de multe ori ceea ce-i lipseşte… (iubirea celuilalt)

___________

Te iubesc şi urc, mă întregesc prin tine – aceasta e iubirea. Te iubesc şi sunt puternic, încrezător şi bun – aceasta e iubirea. Te iubesc şi aştept…

___________

Dragostea e a sufletului, dar să nu fiu nedreaptă: datorită ei, omul – o bucată de lut cu minte, sensibilitate şi suflet – poate fi uneori un înger strălucind de fericire ca o stea, alteori sălbatic de disperare, umil ca un cerşetor sau doar un boţ de lut uitat.

___________

Suflete precum stelele gemene ne-ai dat Doamne, bucuria şi dorul, speranţa şi durerea, rostirea şi nerostirea, să nu le putem despărţi până când tot ce am ştiut va fi ziua din spatele nopţii fără sfârşit, să nu-i putem, să nu ne poată uita… Şterge, te rog, întristarea celor singuri când prea departe suntem şi nu putem bucuria să facem să strălucească în ochii lor buni… şi iartă.

Trece fiecare clipă cu şansele şi neşansele ei de viaţă prin sufletele noastre, prin sufletele tuturor…

___________

Bucuria e necesară sufletului precum humei aerul, lumina, căldura, apa…

___________

Nimeni nu se naşte din greşeală, nimeni nu e vinovat că trăieşte. Dumnezeu sau doar viaţa a dat unui fir de hazard şansa să-şi trăiască fila-i de curaj, inventivitate, bucurie, durere, poezie, vibraţii, scurtă, dar cât de trăindă „veşnicie”…

___________

Oameni, suflete – ne purtăm unul pe altul – îngeri trimişi în viaţă, trimişi în moarte.

___________

Cu dragoste şi răbdare ai durat în mine această casă, această icoană spre care sufletul se-ntoarce cu bucurie, această fereastră prin care aud dimineaţa picurii de rouă coborând pe frunze ca nişte lacrimi, cerul, lumea ca un zumzet imens de paşi, ape, aripi, suflete, speranţa ca un părinte bun, cuvintele, copiii şi tot ce sunt şi eşti… îţi mulţumesc.

___________

Iubirile care trec n-au fost adevăratele întâmplări hărăzite sufletelor veşnică linişte, mirare şi întristare uneori pentru ca lacrimi să le spele două suflete trăind în unul.

___________

Iubirea adevărată, matură nu moare nici dacă unul dintre parteneri moare, nici dacă viaţa toată e aşteptare…

___________

Eşti mereu aproape şi-ţi mulţumesc. În fiecare zori, lumina-timp capătă chipul şi sufletul tău; târziu, răsuflarea ta liniştită şi căldura pieptului tău, deşi noaptea şi ziua ar putea depune mărturie, de cele mai multe ori, că singură trec prin lumină, singură adorm…

___________

Fiecare suflet e o carte, o pânză cu semne de existenţă purtată pe piept până la pământ sau pe umeri, fluturând în vânt, o a doua faţă, a doua mână stângă şi dreaptă, alt azi şi ieri, şi mâine altui suflet.

___________

Trist suflet e acela care iubind întâmpină doar lacrimi. Trist arborele fără flori şi cer cu ploi de pace. Tristă pasărea care nu-şi află puii niciodată.

___________

Nu mă întreb unde ne vom întâlni, eşti în fiecare mirare şi lacrimă înăuntrul meu şi cel în care merg cu braţele întinse – zbor, plutire, vis real şi dor… atâta iubire şi tăcere duc în mine şi totul strigă tu…

___________

Mi-e dor să învăţăm desprinderea mâinilor de pe ferestrele întunericului/ să destrămăm crepusculul în firişoare extrem de fine/ şi să ţesem pânză mâinelui/ Mi-e dor… prea mult mă cheamă/ sufletul/ arborii/ pietrele/ se curbează/ dansul în lumină e preludiul trecerii/ în nemărginitul urcuş/ piept lângă piept/ destin unic/ semn de zbor/ prelungire spre lutul sprijin mirărilor.

___________

Doar un suflet îţi e dat să recunoşti din toate sufletele aşezate la vama vieţii-morţii. Poate fi oricât de departe, îi recunoşti căutările, tresăririle de speranţă sau teamă, fiecare atingere, fiecare întrebare, paşii, zborurile şi căderile, fiecare plecare, ajungerile, fiecare gând. Cu acest suflet poţi să trăieşti precum trăiesc oamenii şi să-ţi spui împlinit sau uitat un pic, un pic dezamăgit, sau ca două entităţi, două cuvinte din acelaşi vers de lumină şi sunet ce nu se pot despărţi niciodată.

___________

Scrisul e o lume de semne grafice precum tufişurile, arborii, apele, florile, zborurile, norii, pietrele, fiinţele, menită să îmbrace pământul sufletelor, sau doar un râu de impulsuri neuronale mergând liniştit sau năvalnic spre oceanul cosmic de impulsuri.

___________

Viaţa poate fi trăită simplu, dacă te mulţumeşti să-i vezi doar în linii mari interiorul şi să nu te întrebi din ce sunt pereţii şi ce e dincolo.

___________

Mintalul ne-a fost transmis de materia-energii să-i simţim transformările, să ne doară şi să ardem deopotrivă fericiţi.

___________

Nu te poţi scufunda de două ori în nimic. E prea trecătoare fiecare clipă a fiecărui râu.

___________

Când te închistezi în ceea ce ai învăţat până la 25-30 de ani, eşti împotriva timpului, a vieţii.

___________

Timpul ne îndură, dar cine ştie, mai bine decât clipa, cât de părelnică îi e trecerea?

___________

Privilegiul gânditorului – dreptul la interpretări.

___________

A face distincţia între un adevăr necesar şi unul incontestabil e, de multe ori, la îndemâna oricărui judecător. Impunerea unui adevăr bun în toate situaţiile cere o judecată responsabilă.

___________

Legile naturii sunt scrise în mică parte de oameni. E de mirare cum se potrivesc încă. Asta poate arăta că Natura nu este un singur creator, ci fiecare element creează şi distruge.

___________

Omul, ramul, rădăcina, iarba, firul firav al luminii în gâzele nopţii, clipe de destin, întregind cu migală mozaicul vieţii pe planeta dăruită de Dumnezeu sau de întâmplare cu o existenţă efemeră – materie-energii în sublimul dintre naştere şi poezie.

___________

Zbaterea aripii unui fluture se simte până la marginile Cosmosului, influenţând totul; efectul ei asupra sufletului omului e atât de trecător…

___________

Dacă n-am vibra, ne-am stinge tăcând tăcerea pietrelor, până când ne-ar umple, venind din adânc, zborul primei clipe fericite a inimii de creator.

___________

Vreau să trăiesc această zi şi să nu mă gândesc nicio clipă că mâine nu voi mai fi – s-ar putea să mă înşel!…

___________

Nu ne grăbim, nu ne întoarcem, desprindem idei din scocul lor de lumină şi întuneric şi le-nnodăm pe lucruri. Să ştie să cuvânte…

___________

Mergi, oricât de trist ar fi totul, mergi, chiar dacă abia-ţi mai simţi trupul, mergi, drum iniţiatic, din naştere spre moarte şi nu te opreşti decât atunci când un suflet sau o stea, una singură din miliarde de stele, îţi spune pentru prima dată şi probabil pentru ultima că eşti unic în sensul tău, în drumul tău spre întregirea cunoaşterii, destinului.

___________

Spaţiul e o noţiune care ţine, ca şi timpul, de lumină. Dacă lumina n-ar ajunge dincolo de noi cu o jumătate de metru, n-am şti ce e acolo, fără să fi conştientizat anterior. Iar dacă lumina n-ar mai trece dincolo de noi, acea noţiune n-ar mai exista sau i-am spune genune.

___________

Cine spune că înţelege universul acesta numit lume a noastră bravează sau nu ştie ce spune… Dacă am uni şase miliarde de înţelegeri n-ar ieşi una care să explice de unde suntem, de ce şi mai ales ce.

___________

E un timp pentru toate… Să învăţăm din fiecare întâmplare sau gând că va fi sau nu va fi, să ne risipim adunându-ne precum apele fluviului revărsat peste câmpuri, să murim câte puţin zburând şi căzând, să ne plecăm în fata întrebărilor fără răspunsuri şi să mergem vrând să le găsim înţelesul, să cuprindem în noi infinitul şi zâmbetul celorlalţi, să ne aducem aminte de un frate, de un părinte care nu-şi mai poate primi copiii, de proprii părinţi şi copii undeva departe… E timp pentru toate câte ştim şi nu ştim. Atât cât trăim e timp de viaţă şi uneori de moarte.

___________

Ce bine că sunt om şi înţeleg, uneori, că e bine să sunt.

___________

Mergem aiurea cu gândul, cu pietrele cerului dizolvându-se în noi, cât ne ţin ochii şi sufletul, şi ne întoarcem, privim uimiţi, e primăvară încă, undeva în noi, bat razele în geam, cineva aşteaptă.

___________

Investiţia în cunoaştere aduce dobândă bună dacă-ţi permiţi s-o faci. Când eşti prea sărac, o împrumuţi. Fără cunoaştere nu trăieşte nimeni stăpân pe el.

___________

Înţelepţii veacurilor au considerat scrierea cărţilor de valoare o îndatorire, poate cea dintâi. Au ştiut că omenirea trebuie să înveţe, să caute să înţeleagă de unde vine, unde se duce, să trăiască demn…

___________

Accentuarea diferenţelor de pregătire şi nivel de trai între păturile sociale creează un nou mileniu în care oamenii se vor numi bogaţi şi săraci, emancipaţi şi ţopârlani.

___________

A scrie e similar uneori cu dorinţa de a şlefui în marmură chipul pe care-l simţi acolo şi cere viaţă.

___________

Viitorul se scrie din răsăritul luminii, din naşterea, moartea, naşterea… fiecărei stele, făcând posibilă naşterea planetelor pe care fiinţe uimite ca noi de atâta frumuseţe scriu cuvinte, compun simfonii în trupul stâncii, în albul pânzei, de-a lungul şi de-a latul valurilor ce trec circulare dinspre pământ spre soare şi îndărăt.

___________

Până la raţiunea care conştientizează asta şi ne determină să ne delimităm de animalic, suntem precum toţi carnivorii sau rumegătorii.

___________

Pentru a da materiei-energii o anumită ordine, trebuie mai întâi s-o dezorganizezi aproape complet. Nu ai însă nicio garanţie că se va supune (mult timp). Ca şi popoarele, are legi proprii de organizare existenţială şi un stil singular de libertate!

___________

Atât de multă lumină în Univers – de mai mult de un miliard de ori cantitatea de materie – şi totuşi atât întuneric în cunoaşterea, în sufletele oamenilor.

___________

Când sufletul celălalt se îndepărtează, totul moare în tine câte puţin.

___________

Vine uneori o întâmplare şi rupe hain din sufletul tău care se frânge şi umerii coboară ca sub un perete greu, dar rămân verticali cumva, aşa trebuie şi când ajungi prea aproape de ţărână. Adună-ţi puterile şi trăieşte-o, mulţumeşte şi cere iertare că te frângi, aminteşte-ţi: soarele e încă la capătul speranţei tale de om sau altă existenţă… nimeni nu e singur pe pământ.

___________

Când pare că viaţa te loveşte ca un vechil hain, ai greşit poate faţă de un frate, de părinte sau alte suflete, ori într-o clipă dureroasă ai renunţat la toate speranţele. Nu ca un vechil te bate în acest din urmă caz, nici ca un părinte, ci ca un animal pe care n-ai ştiut să-l struneşti până la capăt.

___________

Scrisul meu bea din tine ca un şarpe şi se leapădă de sine… De câte ori, Doamne, de câte ori se întoarce coaja aceea aproape uscată şi bea iar şi se leapădă încă?… şi bea din nou…

___________

Cu timpul învăţăm că cei care ne iubeau sincer au murit sau sunt prea departe oricum.

___________

Merită să lupţi pentru viaţă, chiar dacă pentru două minute în plus în care să priveşti cerul în faţa plutonului de execuţie.

___________

Nu iubim, întipărim în celulele proprii şi în celulele mediului care ne conţine sufletul şi chipul celuilalt.

___________

Iubesc aşa cum trăiesc, în fiecare zi luând povestea de la capăt.

___________

Iubesc acel suflet care, ştiindu-mă lângă el, întreabă uneori, ca un copil, unde sunt. Îi e teamă că m-am rătăcit în gânduri sau poate că şi el s-a rătăcit în gândurile lui şi cheamă, sau eu chem.

___________

O iubire aşteptată prea mult nu are, de fapt, niciodată şansa să se nască real. Oricum, ştie cineva să mai facă diferenţa?…

___________

Iubeşti cu adevărat doar acel suflet care trăieşte fericirea şi durerea şi moare uneori împreună cu sufletul tău în lumea lor de suflete.

___________

Dragostea – sentiment complex şi totuşi simplu în care două suflete nu se mai deosebesc…, iubesc, iartă, se bucură şi plâng împărţind totul precum doi copii ce merg de mână spre viaţă spre… moarte.

___________

Prietenul – un eu în altă lume.

___________

Fericirea – această cartă sfântă a sufletului, această fântână din care bem viaţă şi uitare…

___________

Gândul – trec prin lume două umbre – omul şi lumea.

___________

Deşertăciune ar fi încercările de înălţare în rang demnitar. Paşii simpli ai sufletului mă vor duce într-o clipă la o locuinţă mai frumoasă decât locuinţa miniştrilor, a preşedinţilor sau a regilor, printr-un exerciţiu simplu de imaginaţie. Mă gândesc: să intru…?! Iar dacă intru, să mai păstrez obiectul acesta care aminteşte de trecut?!… O fotografie cu cei dragi… Eram copil şi ţineam la piept prima pagină din cartea fericirii – mâinile calde ale părinţilor.

___________

E un moment al naşterii, vieţii şi morţii în orice speranţă.

___________

Nici tu, nici eu n-am fost prezenţi când soarta sufletelor noastre s-a scris în două cuvinte – uimire-moarte – pe inelul timp desfăcut. Sau dacă am fost, am mulţumit ştiind că mai mult nu se poate oricum şi trebuie să trăim viaţa şi moartea cu bucurie de copil.

___________

Mi-a luat-o viaţa înainte. Credeam că merg repede prin deşertul acesta şi o aştept să vină!

___________

Dacă haina ţi-e simplă, bucură-te – ai straiul mai uşor, mai ieftin, dar sufletul liber…

___________

Trebuia să aşez sufletul în dosul acestei pelicule de real, să-şi scrie singur dimineţile şi amiezele, şi întunericul pe un ţărm de viaţă şi continuă uimire.

___________

Adevărul despre ce suntem, de ce suntem, de unde a început întâmplarea că vom fi şi unde se va sfârşi e în particulele şi pe buzele fiecăruia şi nicăieri.

___________

Istoria omenirii e o aşezare multi-timp în care răsună sau sunt mute suflete – numere şi cuvinte numite un timp temerari nemuritori…

___________

Conjuncturile şi întâmplarea aşază fiinţele şi lucrurile, cerând continuu reaşezări.

___________

Pornim în viaţă cu suflete şi paşi mici de copii, învăţăm de la ceilalţi drumul până când ne asumăm rolul de temerari descoperitori, ridicăm braţele spre cer, plutim visând, precum hultanii şi fluturii ne botezăm în rouă şi ploi, adunăm lut de zile precum furnicile, zidim precum albinele, căutăm începutul în cea mai fină particulă, mergem la nunţile zorilor cu întinderile de real chiar dacă părelnice ar fi, suntem şi lăsăm scris celor de lângă noi şi de dincolo vise, învăţături, încântări, speranţă… murim la final ca un timp fără lumină…

___________

Spiritul merge înaintea noastră în viaţă şi în moarte şi rămâne printre oameni uneori…

___________

Trupului i-am fost de multe ori mamă vitregă – să mă ierte. Sufletului i-am fost casă – ce iluzie… Împreună am urcat şi am coborât – un olog trist de multe ori şi el o forţă puternică şi aproape sfântă precum aerul lângă ferestrele bisericilor vechi de munte…

___________

Tu, suflete, va trebui să trecem şi prin iarna aceasta…

___________

Sufletele se aud numai cu sufletul. E şi acolo o lume la fel de gălăgioasă…

___________

Spiritul de căutători face viaţa frumoasă, viaţă.

___________

Probabil că eşti departe, suflet al meu… Îmi simt lutul pustiu şi fiecare clipă se rostogoleşte într-un necuprins al ei, şi necuprinsă vreodată îmi pare c-am fost eu.

___________

Clipă de clipă caut ca un orb şi eşti undeva: o uşă şi o zare – căutarea…

___________

Lutul ştie toată poezia trecerii. Sufletul şi-a scris pe un colţ de flacără etern. Dedesubt, viaţa se desface în cenuşă şi aer.

___________

Vorbim, scriem – cine înţelege ce şi de ce vorbim, scriem?

___________

Fiinţa umană lovită continuu în încercarea de a-şi cristaliza eul existenţial va lovi la rândul ei dacă nu are suflet şi raţiune să despartă brutalitatea modului în care a fost tratată de bunătatea şi luciditatea adevăratei ei reprezentări existenţiale.

___________

În afară de legăturile sufleteşti puternice, cel mai greu ne despărţim de conjuncturile de viaţă care ne dădeau un «durabil» sentiment de siguranţă.

___________

Într-un fel, omul rănit în dragoste sau în altă relaţie profundă cu oamenii care se întoarce încă la uşa celui care l-a rănit e un animal care se teme că va fi lovit încă o dată… Poate de aceea în dragoste nu trebuie să existe compromisuri.

___________

Am crezut de multe ori că sufletul e o femeie proastă care vine indiferent cum se poartă cu ea individul din noi. M-am înşelat: avea pregătit în «camera ei» un arsenal de «instrumente de plată» până la ultima centimă de viaţă!

___________

E lipsă de responsabilitate pentru propria fiinţă să te întorci acolo unde ai fost lovit de fiecare dată şi totuşi oamenii se întorc la o bucată de pământ, la o casă, la copii sau părinţi, la o jumătate de suflet, la un crâmpei de speranţă, la un Dumnezeu.

___________

O căsnicie proastă poate să te împiedice să devii parte a unei căsnicii dezastruoase. O căsnicie bună e un pact de neagresiune sau un armistiţiu!

___________

Desfrânatul spune femeii cinstite cu care s-a însoţit: stricato…

___________

Iertarea e peretele în spatele căruia stă să se-aprindă oricând o ladă cu explozibil!

___________

Remuşcările, resentimentele – un popor aproape oricând pe picior de revoluţie (răzmeriţă)!…

___________

Gândurile celorlalţi sunt greu pe plac prostului. Nu i se aud trosnetele mandibulelor când macină ură şi nerozie.

___________

Invidia nu lasă prostul să doarmă.

___________

Oamenii sunt oglinda întregului lanţ de animale.

___________

Trupurile noastre – cutii de lut în care vibrează eternitatea…

___________

Oh, trecătoare clipă, câtă viaţă se scurge în această fântână a împlinirilor-neîmplinirilor, cât infinit în ochii speranţelor!…

___________

Te iubesc – această trebuinţă a timpului nenăscut, această pretutindeni poezie, vibraţie, speranţă… pace!

___________

Spre tine alerg, din zori în zori, cu braţele deschise ca un copil spre cer. Când n-am să mai fiu, în tine-am să vibrez precum o notă mi bemol îngânată continuu de un pian la ţărm de mare toamnele târziu. Dacă tu n-ai să mai fi, dac-am să mai ştiu, am să mă rotesc în mine, căutându-te fără încetare în fiecare gând, precum un pământ căutându-şi soarele.

___________

Dacă te strig e ca şi cum straturi de speranţe aş aşeza corzi pentru viorile destinului fiecărui om să fie pace şi drum, şi casă etern…

___________

Dragostea uneşte sufletele indiferent câte spaţii le despart.

___________

Libertatea are şi cerul şi gratiile înăuntru fiinţelor.

___________

Nu contabilizăm timpul, nici trăirile. Ne-am păcăli la măsură. Fiecare ploaie e alta, fiecare rază, fiecare licărire de culoare, fiecare unduire de frunză, senzaţia de parfum, trecerea prin apă, pagina recitită, melodia reascultată, drumul, cerul… Ca un copil care creşte şi se schimbă continuu, viaţa e un continuu colaj de clipe şi întâmplări, o excursie plină de surprize ce se termină în moartea fiecăruia, continuându-se cât vor fi planeta şi posibilităţi de existenţă în jurul stelei.

___________

Să mă desfac, să rup legăturile urechii ce se încolăceşte în jururile mele şi-n jurul jururilor mele, aşa cum stau umbră lângă umbră, lângă umbră, lângă umbră sufletului ce încearcă să şteargă înăuntrul literelor ura, cocleala ce se întinde în sângele omenirii ca sunetul făcut de o sirenă de salvare ce duce ultimul om spre staţia de prim ajutor goală.

___________

Suntem şi noi o treaptă pe scara evoluţiei, indivizi care-şi moştenesc, învaţă, creează şi dezvoltă paşii în cadrul interior şi exterior, speculează şi disecă adevăruri pentru a îmbunătăţi (sau poate nu) materialul fizic şi intelectual necesar reprezentărilor materie-energie ce le vor urma.

___________

Viaţa omului urcă şi cade pe spirala existenţei între auto poiesis (abilitatea de a se organiza în interiorul conştiinţei de sine, fără a-i fi impuse legi de forţe din afară) şi influenţe şi impuneri venite din partea altor subiecţi, grupuri de participanţi sau sisteme la existenţă şi de credinţa că există ceva care îl apără şi-i coordonează destinul.
___________

Dragostea e răsăritul, speranţa apărută în acelaşi timp pe două chipuri şi-n două suflete legate în aceleaşi mirări şi lacrimi de viaţă.

___________

Ai fost şi eşti totul pentru mine. Priveşte cât am crescut amândoi în acest vis de copii!…

___________

În urmă cu douăzeci de ani, aş fi murit sau aş fi înnebunit ştiind că nu pot fi cu tine. Am învăţat între timp sau am ştiut cumva, trăindu-mă în tine în mine, fericirea deplină şi poate am înnebunit, am mai şi murit, dar fiinţa mea trăieşte fericirea.

___________

Aş spune că doar cel singur înţelege suferinţa omului singur, dar trebuie să adaug: cel care a cunoscut înainte bucuria şi spaţiul în care a trăit o viaţă alături şi prin alţi semeni.

___________

Iubirea, dacă ştii s-o duci în tine, e opisul de liberă trecere spre veşnicie.

___________

Iubesc o singură tăcere dincolo de raţiune, acel suflet ce arde în mine şi nu e al meu, dar ştiu că e.

___________

Adevărata iubire este înţelegerea faptului că ceea ce iubeşti există şi asta ţi se datoreşte, măcar o secundă.

___________

Fericirea – o trăire ce durează întotdeauna prea puţin pentru a păstra despre ea o imagine vie.

___________

Un mileniu parcă a trecut de când te ştiu, dar câte altele aş trăi ferice chiar şi aşa cu gândul, când tâmplele îmi cuprinzi, cald, să nu văd împrejurul lucrurilor cum creşte tăcerea, înghiţind totul când nu eşti aici.

___________

Modestia pietrei, a firului de apă săpând în granit drum, a soarelui oferind viaţă, a iluziei timpului rotindu-se în ceasuri, a toamnelor cu roade bogate, iernilor care îmbracă totul în argint şi cristal, a primăverilor şi verilor care retrezesc natura la viaţă, a muzicii acesteia scrise şi interpretate de oameni şi care vibrează precum cântecul măiestrelor, a planetelor şi stelelor… a omului care dăruieşte şi nu aşteaptă…

___________

Am atâta sensibilitate câtă am şi minte câtă pot să folosesc… şi nu vă stau împotrivă, nu vă cad la picioare.

___________

Ne risipim ca apele ploii şi ne strângem în şuvoaie puternice, după cum ne plimbă tăcerile istoriei.

___________

Şi trecem, precum toate lucrurile tăcute trec şi nu se întreabă şi nici pe altcineva nu întreabă de ce. Ne mai mirăm însă când soarele îşi frânge razele de colţul casei şi frunzele cum se leagănă în aer ca nişte crâmpeie de caiet cu poezii trimise de natură pământului. E încă viaţă…

___________

Când tâmpla am lipit-o de trunchi, privind trupul poetului coborât în adânc, cerurile altor veacuri au dat planetelor şapte vieţi de poeţi gânditori, să ardă… pe rând…

___________

De ce te cheamă Stephan? Pentru că sunt. Pentru că eşti, omul meu etern.

___________

Ne naştem în anul întâi şi murim în ultimul an al erei noastre. Fiecare etapă a drumului o parcurgem în pas de gând, floare, arbore, astral. Când ne întoarcem privirea spre răsărit, fiind apusul, am adăugat un destin primului fir de lumină, verde, pe un pământ însetat de viitor.

___________

M-aş putea îndrăgosti de tine, dar sunt deja îndrăgostită până peste cap… de tine.

___________

Cu inima, cu sufletul, cu braţele, cu ochii te cuprind într-o singură şi eternă neuitare.

___________

Dacă nu te-aş mai găsi, într-un moment de rătăcire, aş crede că viaţa te-a ascuns undeva, într-un gând cu ferestre verzi… că vei înflori, dacă te voi striga… vei fi lângă mine când paşii mă vor duce pe drumuri fără oameni, fără nume…

___________

Mergeam spre mine sau spre tine – nu mai ştiu – căutând cuvintele care mă chemau să ard, să mor uneori chemări sau uitare.

___________

Să nu crească iarba prea devreme dincolo de tine, de tot. Să cânte lebăda pentru ea şi pentru lume, dorul de lumină deasupra inimii, până la cer şi înapoi, când îngerii îşi vor spăla feţele în apa izvorului clipocind din piatră în piatră şi din fiecare frunză se va auzi «Mi-e foame de viaţă, de zbor…» Eşti tot ce am…

___________

Cu cât te privesc mai mult, cu atât mai mult mă adâncesc în tine.

___________

Sufletul ştie totdeauna unde să te găsească. Eu mai rătăcesc drumul…

___________

Când te caut, suflet găsesc, nu om, dar e-atât de bine…

___________

Dă mâna şi hai! Sunt multe casele în care n-am fost. Aşa numesc eu visele. Oraşul acesta are străzile ascunse – ceea ce văd târându-se spre marginile sferei sunt secundarele orologiului numit de pictori viaţă. Nu există noapte şi lumină în două suflete care se găsesc, doar aripi, cerul.

___________

Şi-atunci, silabele au imaginat lumi ale lor… Ce să fac da-că te iu-besc?… Iu-beş-te-mă… Tu mă iu-beşti?… Doamne, cât de mult… Mă dor tâmplele… tâmplelor tale aproape, ochilor ochii mă dor…

___________

Tu mă iubeşti pentru că am trup… Nu e adevărat… Tot ce ştiu că există se depărtează… tu, nu… sufletul ţi-l trăiesc în mine şi afară ca pe o a doua viaţă…

___________

Ştiu când eşti lângă mine, chiar dacă mii de kilometri ne despart – timpul-spaţiu vibrează, învăluindu-mă în căldura braţelor tale precum fluturii sunt învăluiţi în razele soarelui primăvara.

___________

Vine un timp când trebuie să laşi să se închidă o uşă peste tot ce-a fost, iar dacă eşti viu încă, să deschizi o altă uşă sau să aştepţi. Uneori, aşteptarea aceasta e mai bogată în conţinut trăitor decât tot ce-am trăit înainte.

___________

Faptul că suntem ne dă şi dă spaţiului fiecărei zile dreptul la rai şi la iad deopotrivă în acest fragment de galaxie. Viaţa e un tablou în relief pe un suport nesigur în care fiecare element construieşte şi dărâmă după puterile sale.

___________

Omul înţelept trece prin viaţă precum lumina.

___________

Sufletul tău mă atrage ca un corp ceresc de dimensiuni uriaşe. Cu jumătate din această energie mă respinge, intercalând între noi tristeţi, distanţe.

___________

Pentru omul sărac banul mic are mai multă valoare decât bancnotele cu sume mari pentru bogat şi aduce mai multă fericire.

___________

Bogăţia e buzunarul din care scoţi efemerul pentru a cumpăra efemerul.

___________

Această voluptate a răspunsurilor ce pot fi amânate încă!…

___________

Cel care vede mai mult se minunează şi se întristează mai mult, trăieşte şi moare, deopotrivă, fericiri sau lacrimi ale împlinirilor ce nu au loc, ale sale sau ale celorlalţi.

___________

În fiecare dimineaţă, pe creanga dinspre oameni a arborelui realităţii, aud pasărea speranţei.

___________

Precum şarpele îşi leapădă pielea trăind un timp în alta, omul se dezbracă de părerile acumulate până la o vârstă dezvoltând altele.

___________

Există un timp de coacere a gândurilor aşa cum există un timp de coacere a grâului, a rodiilor, a lutului…

___________

Cuvintele scrise au proasta menire de a fi însuşite de oameni. Ajunse în minţile brutale, expresiile cu tentă inumană pierd sensul metaforic, devenind acţiune.

___________

Nu tot ce transmitem prin cuvânt are formă logică. Aş vrea să auziţi uneori muzica stării sufleteşti care a creat cuvântul.

___________

Când un editor nu te place sigur îţi va insera articolul cel mai bun în locul cel mai puţin vizibil din publicaţie.

___________

Depindem de bunăvoinţa şi de capacitatea de înţelegere pe care le manifestă şi dezvoltă oamenii.

___________

Nu mândria ne-a ridicat din scheletele şi urletele schelălăite ale primatelor. Adâncimea gândului, tăcerea care a permis ochiului interior să vadă.

___________

Urletele creaturilor preistoriei pământului au fost înlocuite de maşinile modernului.

___________

Între barbar şi omul cult sunt câteva milenii de educaţie.

___________

Dincolo de orice definiţii sau încercări de a estetiza cuvântul scris e intenţia declarată a spiritului creatorului de a transmite ceva, chiar dacă doar puţini sau niciunul dintre privitori nu-i pătrunde esenţa. Sunt cuvinte simple care transmit noian de trăiri. Sunt cuvinte pretenţioase care se situează ca semnificaţii într-un plan foarte restrâns de transmitere a trăirilor. Toate cuvintele sunt frumoase, dacă exprimă stări de spirit frumoase…

___________

Când mintea s-a tulburat, vorbesc furiile, temerile care ne arată faţa deplorabilă, hilară.

___________

Moartea e o scenă pe care la final te desparţi de tine.

___________

Moartea – poarta ce se va închide peste toate acestea.

___________

Moartea – o transformare de la (din!) care nimeni nu scapă.

___________

Îţi trebuie mult curaj ca să trăieşti sau poate că ajunge să te bazezi pe lupta naturală a lutului locuit de suflet împotriva morţii.

___________

Bătrâneţea – o toamnă ca oricare. Cu puţin noroc, la final, se îmbracă în alb.

___________

Între memorie şi uitare, aleg memoria şi uitarea.

___________

Niciun obiect (ceresc) nu rămâne etern în curbura existenţei sale. Nicio fiinţă neschimbată de iubire, timp, fericire, tristeţi şi uitare…

___________

Şi scrisul şi gândirea, precum copiii, necesită multă răbdare până când se maturizează.

___________

Fiecare aude şi vede cât i se deschid mintea şi sufletul, şi, nu în cele din urmă, din cât a depozitat şi depozitează în el şi sedimentează din cărţile cu care-şi însoţeşte drumul.

___________

Credinţele sunt multe. Viaţa, una singură!

___________

Dumnezeu, dacă există, n-are nimic în comun cu niciun tip de biserică.

___________

N-am să-l implic pe Dumnezeu în povestea aceasta în care orbi întindem mâinile unii peste alţii în căutarea speranţei.

___________

Dumnezeu s-a născut din toate zeităţile anterioare cu care au «trăit cumva real» evreii!…

___________

Am convingerea că toate veacurile în care omenirea s-a zbătut în mizeria războaielor şi a ignoranţei nu s-au datorat lui Dumnezeu, ci oamenilor.

___________

Afundându-te în „adevăruri” despre Dumnezeu e ca şi cum ai umbla pe fundul unei mări inexistente în căutarea porţii spre un cer real.

___________

O credinţă impusă (brutal sau insidios) e un mod al unui om sau grup de oameni de a încălca libertatea de a gândi şi a crede a altor oameni.

___________

Doamne, dacă eşti undeva, luminează lumea asta odată!

___________

Când lucrurile o iau razna şi poate că tot timpul, e bine să depindem de o fericire ca o ploaie, dată, poate, de Dumnezeu, strop cu strop, pentru ca viaţa să meargă în rostul ei firesc.

___________

Dumnezeu, dacă există, nu face deosebire între chilia sărmană în care se roagă o duzină de oameni chinuiţi de sărăcie şi catedrala luxoasă în care se roagă, dacă nu sunt prea ocupaţi să-şi etaleze însemnele, superioritatea, cei bogaţi. Rămâne în uşa fiecăreia, fără să dea ceva cuiva, nici să ia, priveşte îngrijorat şi se întreabă când vor avea toţi oamenii suflet de OM, bun, curat.

___________

Eu nu ştiu ce a spus sau a scris Dumnezeu, ci ceea ce au spus şi au scris oamenii că a spus sau a scris Dumnezeu.

___________

Am făcut din Cer un pământ cu stăpâniţi, stăpâni şi atotstăpânitor. N-am greşit, corpurile cereşti mari le ţin în sfera lor pe cele mai slabe, acestea altele… faptul însă că avem un suflet căruia să-i pese când celălalt suflet suferă pare că nu prea a avut şi nu are relevanţă.
___________

Orice însăilare de real cere o raţiune care s-o fi creat, care s-o distrugă. Împlinirea fiinţei, în conştiinţa omului, e, într-un fel, destinul arborelui – să-şi ridice braţele spre înalt, să creeze spaţii, să aibă urmaşi, să devină altceva prin moarte. De fapt, destinul stelei.

___________

Dansează…, acoperă-mi umerii în azuriul genelor tale, pleoapelor mătasea, cum se zbat, inimi de copil, poartă-mă, înalţă-mă, e clară lumina lunii, în legănarea liniştită a mării, ne rotim, mă strângi, te cert, te iert, zâmbeşti, suntem cei mai luminoşi fluturi de noapte… braţele tale începutul.

___________

Fiecărei singurătăţi i s-a dat un vis!

___________

Fiecare suflet are poezia lui, nedumeririle lui, mirările lui, filosofia lui despre tot ce-l înconjoară. Trăieşte miracolul în spaţiul în formă de inimă făurit de întâmplare sau de un creator. Când nu se mai încape pe sine de mirări, de lacrimi, de speranţe, scrie, pictează, dăltuieşte piatra dură, cântă… Suntem oameni şi poate mai mult de atât – visele noastre visându-ne nemuritori.

___________

Fiecare zi trăită cu speranţă adaugă în noi o pagină de veşnicie.

___________

Am trăit, am intuit în şerpuirea ascendentă a clipelor spre lumină sensul paşilor făcuţi cu migală de savant. În amurg, m-au fermecat cuvintele rostite de trubadur. Se făcea primăvară în secundele cristale ceasurilor de demult…

___________

Realitatea ta o ştiu în mică parte – eşti om şi ca orice om încerci să-ţi înnozi cu mâine şi speranţă drumul, sfidând în fiecare zi moartea…

___________

E necesar, poate, cel mai necesar, să ţinem cont de nevoia celorlalţi de a fi, aceasta dându-ne, cumva, poate cel mai concret, dreptul, nevoia de existenţă. Am norocul să fiu printre cei care caută. Am, astfel, şansa să găsesc, la o încrucişare a posibilităţilor sau aiurea, poarta spre mine – ceilalţi.

___________

Meditaţiile – „gâlceavă a înţeleptului cu lumea şi el” – întrebări, urcuşuri… adâncimi de răspunsuri, culmi, pauze de respiraţie, tresari la un gând mai dornic să devină parte din chestionar, te uimeşte un altul care dă un răspuns simplu, ca şi când simplitatea ar explica totul… Când vrei să înţelegi viaţa în cauzalitatea ei fatidică, imaginezi scenarii bazate pe cunoştinţele acumulate şi pe percepţii dincolo de concretizarea lor motică. Medităm pentru că avem această grozavă capacitate de a ne pune întrebări şi a nu ne mulţumi cu răspunsuri primite de-a gata. Goi în lumea asta mare, dar veseli, cine să ne oprească paşii, când poeme cerne lumina în fiecare fir de aer, picuri albaştri din care se desfac firave arpegii de viaţă, în care se întoarce obsesiv un gând: suntem aici doar pentru un timp.

___________

Singurătatea m-a învăţat să privesc oamenii cu respect, cu înţelegere. În felul lor de luptători continui cu greul vieţii sunt toţi extrem de singuri.

___________

Când eşti singur, trăieşti în lumea ta de fericire, altfel, te pierzi. Poate că te pierzi oricum, dar frumos.

___________

Singură, fiinţa oricui e lipsită de ea.

___________

Suntem oameni şi poate mai mult de atât, dar rămânem vise.

___________

Nu e niciodată prea greu să dai celui care a greşit şansa să arate că e bun… ocrotindu-i astfel, atât cât se mai poate, sufletul chinuit de remuşcări, dacă vezi că se chinuieşte, chiar dacă, uneori, pare enorm de târziu…

___________

Tăcerile lungi şi revărsările de cuvinte sunt de multe ori încercări disperate ale sufletului de a ieşi din singurătate, de a fugi de incertitudini.

___________

Oamenii sunt un fel de tăcere în care strigă, strigă de multe ori şi nu-i aude nimeni…

___________

Între un iubit bun şi o carte bună, aleg cartea – nu mă va dezamăgi niciodată. Între un suflet drag şi o carte bună, nu pot să aleg, dar îmi iert infidelitatea.

___________

Chipul tău şi gândul meu, şi zâmbetul vremii vor aduce frumuseţe acestei zile.

___________

Dintre toate clipele pe care le împart cu tine, una nu pot s-o împart: aceea de a fi cu tine.

___________

Iubirea – apanajul sufletelor care se caută. Trupurile se mulţumesc de obicei cu carnalul.

___________

Când toate acestea fi-vor liniştea unei seri târzii de iarnă, să mă ierţi… n-am ştiut să tac… vraja privirii şi glasul, chiar dacă m-au certat, în adânc am ştiut… era dragoste, cea mai curată…

___________

Suprafeţe, muchii, sfere, nesfere, culmi, numere, litere ne populează viaţa pornind de la un punct sau de la ceva ce stă atât de bine închis în el încât nu vom şti niciodată dacă nu vom reuşi cumva să-l spargem…

___________

Tot ce e e extrem de simplu. Trebuie doar să ai disponibilitatea să înţelegi.

___________

Înainte de a decide că e zadarnic să asculţi pe cineva considerat de mulţi oameni nedemn să fie ascultat, ascultă-l. Poate că tocmai el îţi va spune ceva interesant în ziua respectivă.

___________

Prietenia – legătura sinceră dintre doi sau mai mulţi oameni sau dintre oameni şi unele animale pe o porţiune de parcurs existenţial, uneori întregul.

___________

Când e pace şi natura cântă, e greu să deosebeşti puii vieţuitoarelor prinşi în jocul lor pur sub ploaia de raze solare.

___________

Poetul – el a învăţat înainte de toate cuvântul, zbaterea aripilor luminii în ochiul mirat de prea scurta-i trecere, precum traseul unei lacrimi prin scurgerea clipei spre oceanul de fericire şi frământări ale cărui valuri se aud uneori înăuntru.

___________

Viaţa – Dacă nu este pentru multă vreme şi în niciun caz tot timpul fericire, să-i trăim clipele de bine cu exuberanţa copilului care reflectă în ochii săi toate razele de soare…

___________

Ca într-un film developat cadru cu cadru, e greu când sentimentele se frâng undeva, e greu să le ungi cioturile cu apă vie şi să-ţi spui: «Ce frumoasă e dimineaţa! Vezi, mamă?»…

___________

Când eşti orb, aprinzi culorile în tine, creezi miliarde de nuanţe personale ale spaţiului, timpului şi vieţii.

___________

O orchestră imensă vibrează pe acordurile trecerii luminii spre întuneric… tot ce ştim în jurul nostru şi în noi şi ceea ce nu percepem vibrează, scrie trăind poezia existenţialului.

___________

Muzica, din ce dor (de) nemărginit o fi apărut?… Cărui suflet i-o fi fost trimisă? Câtă dragoste şi încântare o fi atins de i-a răspuns ecoul?

___________

Mă voi întoarce uneori să te trăiesc mai mult. Eşti cel în care-mi ascult pietrele şi orchestrele de corzi la margine de timp, mergând prin cuvânt ca pe un ţărm în răsărit de viaţă…

___________

Ce alergare a rotirilor gândul acesta cu două inimi ducându-se de mână prin noi în serile cu lună şi dimineţile când oraşul şi marea se înfiripează din întuneric în cântecul privighetorilor…

___________

Necesitatea – underground-ul existenţei…

___________

Arta – legătura existenţialului cu visul…

___________

Spune-mi despre tine şi ceva ce să-mi amintească de oameni. Nu lăsa tăcerile să încheie zidul ce va desface pentru totdeauna visul în fiecare dintre noi singur şi… pietre.

___________

Ceva de dincolo de tine, de mine caută, urcă prin noi filamente de energie ce vor vibra mâine între a fi şi a nu fi, într-un spaţiu cu dimensiuni infinite.

___________

Priveşte deasupra durerii, o secundă măcar, zborul lin al picurilor de lumină, dacă vrei pace. După ce-ţi simţi sufletul liniştit din nou, întoarce-te şi analizează unde ai greşit, alină durerea ta şi a celorlalţi, atât cât se poate. Când ai obosit, pluteşte din nou.

___________

Ochii tăi vin din tăcerile primei femei care a învăţat să asculte inima bărbatului ei şi să ierte cuvinte şi priviri ce se zideau uşi prin care ar fi vrut să uite să se-ntoarcă uneori, dar intra, şi-atunci creşteau precum sarea pe stânci în tot înconjurul sufletului ei, al lui, irizând în lumina zorilor universul.

___________

Oamenii sunt toţi mâini şi priviri, şi paşi – arbori, cetăţi ce se ridică din suflete şi idei şi caută drumurile spre eternitate… având mereu alături cărările prin care vin călătoare raze din pretimp.

___________

Cocioabă îi pare cerşetorului locuinţa sa până când descoperă că acolo e adevărata lume, fericirea…

___________

Atunci când nu poţi să ajungi în vârful piscului, undeva, pe pantă cineva sau singur ţi-ai desconsiderat (retezat) aripile.

___________

Aş putea să regret că nu sunt eu mereu. La ce mi-ar folosi să fiu altcineva când sunt un crâmpei de univers pe care niciodată n-o sã fiu în stare să-l înţeleg în întregime?

___________

Când cerul râde şi eu plâng, o parte din mine râde. Când cerul plânge şi eu râd, o parte din mine plânge.

___________

Oricât de mari ar fi sacrificiile pe care le fac părinţii, nu cred că există satisfacţie mai mare pentru ei ca sentimentul că au făcut tot ceea ce trebuia pentru ca drumul să fie mai uşor copiilor lor.

___________

Ca să vorbeşti despre bine, ar trebui să vorbeşti despre lumina care scaldă pământul în fiecare dimineaţă şi face posibil totul. Acesta să fie începutul, plasându-te din nou în afara începutului.

___________

Aş vrea să cunosc omul care vrea să fie bătrân!

___________

Te iubesc prea mult ca să stric nemurirea unui sentiment cu dorinţe trecătoare.

___________

Lacrimile – globurile lichide care închid în ele, deschizându-le în afară sau înăuntru, durerea şi speranţele.

___________

Aveam nevoie să mă opresc… un pic, atât cât să nu uit o eternitate… năuc să aştept ca părul să-ţi albească, morişti să-ţi prinzi pe tâmple şi să strigi: sunt nebunul tău frumos întors din timp… te iubesc prea mult… iartă-mă.

___________

Scrisul creşte din sine, din cel care scrie, mereu altul.

___________

Tăcerea – propoziţii (logice) rulate in background.

___________

Posibilă întrebare a conştiinţei: azi, care-mi va fi tortura?

___________

Cuvântul e spaţiul aşteptărilor. Creează lumi, alătură, întregeşte şi desparte destine…

___________

Dacă urci dinspre mare, pe jos, spre câmpie, în zilele de vară, e ca şi cum de apă ţi-ar fi sufletul, albastru şi verde căutând pământul străbun, mustind în adâncu-i de sânge.

___________

Fiecare zi trăită cu tine a scris în mine o eternitate.

___________

Am iubit în tine naşterea, viaţa şi moartea, felul acela în care îmi cânta sufletul, ca o orgă într-o amiază liniştită de viaţă, comunicând în felul ei cu Dumnezeu.

___________

Omul nu e doar un animal care reacţionează la recompensă şi pedeapsă şi totuşi astfel e considerat de foarte mulţi oameni… dresat şi manipulat toată viaţa, indiferent că e puternic sau labil, bogat sau sărac, deştept sau slab de minte… Omul prea rar dresorul propriului corp şi conştiinţe…

___________

Mersul nu este cea mai scurtă cale între două suflete.

___________

Binecuvântată această pace a spiritului când cerul se limpezeşte şi marea îşi duce şi întoarce valurile la ţărm liniştită.

___________

Nu-ţi lăsa aripile legate! Scrie, pictează, cântă, creează, învaţă, pluteşte, descoperă pământul şi cerul. Trăieşte! Iubeşte! Bucură-te! Fii om! N-am venit în viaţă pentru închidere în zidurile durerii şi dogme…

___________

Tristeţilor ce vor peste sufletul tău să coboare precum aripile unor păsări uriaşe, înnegurând cerul şi fragmentându-ţi paşii, nu le răspunde nici astăzi, niciodată. Priveşte-le în tăcere şi dacă au dreptate, schimbă ceva. Dacă nu au, uită-le ca pe o zi cu vreme urâtă.

___________

Ţi-am dat chip şi te-am negat de atâtea ori, suferinţă, că nu mai ştiu dacă durere e ceea ce trăiesc sau uitare…

___________

Sufletul simte, raţiunea cumpăneşte. Şi ce goi suntem şi cât de singuri când ruptura dintre ele ca o teamă rece ne îndepărtează de ce ştiam trăind în noi şi ne aşază în real ca pe nişte statui care trebuie să înveţe să meargă…

___________

Omenirea e doar o parte a miracolului existenţial şi totuşi, de prea multe ori, se comportă ca şi cum ar fi erbivore lăsate pe o păşune – tind să roadă tot ce scapă necălcat în picioare.

___________

Sunt de acord să fie încheiat un acord de pace între toate naţiunile lumii, dar mi-e teamă că astfel vom trezi celor aflaţi în stare de pace nostalgia războiului.

___________

Oamenii, foarte mulţi, simt că trebuie să fie respectaţi în opiniile lor, în expresia fizică a existenţei lor. De ce nu toţi?

___________

Cât de necesar e un tată, cât de mult necesară o mamă când eşti copil şi ai nevoie de sprijin, de îndrumare, de dragoste. Când unul nu e, e ca şi cum ai avea doar un braţ, pui în el toată energia, toată speranţa. Când nu ai niciun părinte, te legi, ca un arbore, de aerul, de pământul, de lumina, de ploaia, de vântul care te hrănesc şi te înconjoară. Nu se poate altfel.

___________

Cât trăim, strângem, ducem în noi noiane de gânduri acolo unde materia se întâlneşte cu Dumnezeu. E minunat să le aşezi în forme de inimi şi locuri, să le înveţi zborul din nou. Totul se roteşte, după un ritm al cerului, al pianului sau al viorii, prinde aripi la un moment dat şi după ce urcă la înălţimea visului, se aşază uşor la loc în inimi pentru a crea altceva sau ceva-ul din nou.

___________

Perfecte sunt doar ideile care îmbătrânesc înainte de a se naşte. Cele pline de viaţă vor fi întotdeauna modificate, completate.

___________

Pământul – scena pe care de milenii are loc aceeaşi reprezentaţie: Război şi pace.

___________

Universul e concretizarea ideii de libertate a energiei obligate să existe la un moment dat într-un punct.

___________

Paradisul – invenţia celor care creează pe pământ iadul sau îl trăiesc.

___________

Viaţa – întâmplare cu miliarde de variante.

___________

Tot ce e e extrem de simplu. Trebuie doar să ai disponibilitatea să-i înţelegi existenţa, felul în care poţi să-l faci parte din propria-ţi viaţă sau să-l ţii departe.

___________

Nu căuta binele în rău, caută dincolo de tine omul care plânge când tu râzi, opreşte-te şi şterge-i lacrimile, spune-i apoi că e liber şi iubit şi mai ales că undeva pe pământ e o casă a lui în care cineva îl aşteaptă să fie fericit. Lumină va fi în sufletul lui şi în al tău când îţi va mulţumi.

___________

Toate sufletele merită gesturi de bunătate, înţelegătoare, de unele însă trebuie să rămâi departe, pentru că muşcă precum sălbaticii.

___________

Suntem toată viaţa copiii care trebuie mângâiaţi pe creştet din când în când. Poate pentru că zâmbesc atât de frumos atunci… sau se încruntă vrând să pară maturi.

___________

A aştepta înseamnă a adăuga clipele clipelor, a le strânge pentru ca spaţiul-timp să se comprime, să rămână în sinele profund iluzia dilatării lui în scurtul răgaz împreună cu iluzia uneori atât de reală a fericirii.

___________

Nu există argumente (destul de) convingătoare în stabilirea adevărurilor esenţiale.

___________

E comod să spui că totul a fost creat de Dumnezeu – te scapă de orice răspundere, nu şi de orice consecinţă. Privesc în fiecare zi în jur şi văd un pământ cuprins în iureşul existenţei umane, ca şi cum nimic altceva n-ar conta. Viitorul e mai mult decât azi, altfel, stagnare sau regres. Tot ce a construit omul a pornit din imaginar. Dincolo de cuvânt, frumos sau nu, e frământarea, pas cu pas, din nou şi din nou, fără lacrimi în ochi, în suflet, se ascund, se confundă în fericiri, pe drumul care este viaţa.

___________

Istoria – Vechiul şi Noul Testament, Faptele Apostolilor, Epistole, Iluminismul, Inchiziţia, Decameronul, Teoria generală a relativităţii şi Apocalipsa descoperitorului viitorului.

___________

Marile stăpâniri sunt precum mările – se leagănă continuu; precum clădirile care ocupă zone mari de pământ pe orizontală – puţin rezistente la seisme.

___________

Democraţia – mecanism în care culorile politice se amestecă, rezultând un fel de „curcubeu” cu un cap în bugetul statului şi celălalt în puţinul avut al restului populaţiei.

___________

Politician – om plin de ambiţii, travestit în apărător al intereselor mulţimii.

___________

La marginea creaţiei literare şi artistice e acea parte a sufletului singular sau comun al omului care n-a avut loc înăuntru… fragmente crisalidiene care vor revela viitoare ceruri cu luceferi şi pământuri sau doar o scânteie.

___________

Atunci când scrii între ziduri, reale sau constrângeri ale psihicului obligat cumva să trăiască între ele, e ca şi cum mii de mâini, de ochi le ating, încercând dureros, prin reculul emoţiilor pozitive şi angoasa ce creşte continuu (dar nu pot să dărâme această colosală putere de a spera caracteristică omului), să străbată spre lumină.

___________

Lumea asta e un vis… Când am să mă trezesc, nu va mai fi nimic…

___________

Cu fiecare treaptă urcată sau coborâtă în viaţă, am învăţat să tac, să strig înăuntru… de aceea, spun: sunt mută… sufletul ştie ce scrie, ce strigă…

___________

Oamenii care «călătoresc» împreună, merg de multe ori în direcţii diferite. Când se visează, călătoriile împreună care-ar fi rămas «neconcretizate» sunt puţine, exceptând realul.

___________

Am visat că n-am plecat niciodată. Nemuritor într-un spaţiu-timp care se golea de ceea ce ştiam, m-am îndreptat spre alte dimineţi şi amieze în care am trăit această lume.

___________

Războiul aşază uneori şi săracii şi bogaţii în aceeaşi postură de animale nedorite cu faţa spre groapa comună.

___________

Revoluţiile sunt mişcări de reaşezare a claselor sociale şi destinelor oamenilor.

___________

Norocul e o conjunctură sau un set de conjuncturi care te ajută într-un moment personal sau să ajuţi omeni sau alte fiinţe. Prea mult, te poate face cumva superom, dar e mai uşor să te schimbe în alt animal.

___________

E trist când un animal de companie sau de curte rămâne singur… Fericirea, nevoile sau moartea te duc în «lumea ta» şi el plânge în lumea «lui» singur şi plouă, şi bate vânt de ierni, spulberă zăpezi… sau e soare, primăvară, vară şi frunzele se leagănă în lumină…

___________

Iubirea – o zgâtie de întrebare la care se străduiesc de milenii bune să răspundă aproape toţi oamenii, şi parcă nu doar ei…

___________

Dorinţele noastre sunt pietre şi praf de aşezat vieţii – nu toate se potrivesc sau durează. Durerile noastre sunt zidurile ce ni se năruie pe suflet lăsând de multe ori posibilitatea să mergem mai departe…

___________

Avem în noi toată puterea vieţii. Trebuie să ştim s-o folosim.

___________

Exist pentru că vreau să visez şi mâine, să râd şi să plâng, şi să tac, mulţumind pentru tot hazardului şi imposibilei înţelegeri a nevoii fiinţei şi nefiinţei de a fi.

___________

Între un cer de viaţă şi un pas în genune, speranţa că va fi şi mâine.

___________

Gândurile mari sunt uneori viitoare universuri practice. Rudimentar, mediocru sau genial, un om sau altul a deschis o fereastră prin care el şi alţii să vadă mai mult, mai departe.

___________

Tu pietrelor ai dat nemărginita chemare/ ai scris clopote în arcuirea lemnului/ şi universuri s-au aşezat/ albastru/ crepuscular/ şi vis/ şi pământ negru de rod/ catapeteasmă gândului.

___________

Fiecare om cu iluziile şi lumea lui de interpretări, fiecare suflet cu biblioteca lui de cuvinte şi tăceri.

___________

Mergem – cât din noi se deplasează? Cât rămâne, relativ, pe loc sau în realitatea altui om? Iubim – de ce ne simţim sufletele crescând, strângându-se, bucurându-se, lăcrimând? Cântăm, cântă pianul, pianistul şi notele se unduiesc frumos… se alătură chitarele, bateria, natura, sufletele, cerul…

___________

Oamenii au obiceiul acesta de a se arăta cu degetul şi a scuipa uneori unii spre alţii otrava ironiei, a urii…

___________

O relaţie aşezată pe jigniri şi demnităţi strivite e un turn al resentimentelor în aer.

___________

Când jigneşti omul care te iubeşte, aşază-te o clipă în curbura de spaţiu pe care o ocupă şi care mâine ar putea să fie goală şi priveşte-te!

___________

Printre oameni sunt multe hiene, şacali, tigri, corbi…

___________

Suntem puternici şi deplorabili până la un anumit maxim. Dincolo e nebunia.

___________

Omul nu e sortit să-şi trăiască viaţa singur dacă nu doreşte. Câte suflete aşteaptă ani lungi la fereastră şi poartă sau într-un scaun cu rotile un suflet care să le-ntindă o mână cu dragoste…

___________

Fiecare om duce în el vieţile celor dinainte, ale celor care-au mers cu el un timp, uneori ale celor care trebuie să se nască, ale celor care ştiu despre el sau despre care ştie din al spaţiu-timp.

___________

Tu ai să numeri semnele aşteptării să se desprindă ramuri, să stea uimite preţ de-o trecere a clipelor prin dangătul destinului. Cuvânt nerostit voi fi eu, semnele-ţi vor fi umerii, alteori genunchi însângeraţi şi ne vom scrie unul înaintea celuilalt drumul prin tărâmul zborului, tărâmul durerii, iar dacă mâinile nu vor mai şti desprinderea, înger cu tălpi de copil vom fi când soarele va învălui pământul în zori veşnici de pace şi pietrele vor trece departe pe drumul lor.

___________

Soarele era în sufletul tău când te-am cunoscut. Eu doar am suflat puţin norii şi ai înflorit precum cea mai frumoasă primăvară.

___________

Tăcerea, grăire mută departe de tot ce a durut, cum de pe un tăpşan de piatră sau piatră ai urmări râul vieţii ce şi-a întins mult apele şi duce la început de lume sau final bucăţi de existenţă într-o ordine ruptă, tinzând să se uniformizeze cândva…

___________

Părinţii… Mergem înainte… îi lăsăm plângând în prag şi spaţiul în care am retrăit un scurt timp lumea lor se strânge ca o haină care le vine din ce în ce mai aproape, deşi ieri ar fi putut să îmbrace zeci, sute ca ei.

___________

Nu e niciodată târziu să zâmbeşti. Înger sau demon ia bucuria cu o mână şi o dă cu cealaltă. Dacă priveşti doar mâna care ia bucuria, nu ai cum s-o vezi pe cea care o dă.

___________

Neştiut vine gândul, se roteşte în minte ca o gâză atrasă de respiraţie sau de lampă şi nu-mi dă pace până când nu încerc s-o prind – atunci se aşază şi acolo rămâne cuvânt.

___________

Mersul depinde de profunzimea, de amploarea anvergurii aripilor.

___________

Limpezimea gândului nu ţine de claritatea privirii, ci de acuitatea văzului.

___________

O lumină prea puternică poate fi fatală celui obişnuit să gândească la lumina lumânării.

___________

Memoria omului a fost cea dintâi bibliotecã virtualã.

___________

Oamenii simpli nu-şi pun întrebări esenţiale – le trăiesc răspunsurile – simplu.

___________

Nu există o muţenie a Cosmosului. Mai degrabă, a capacităţilor noastre de a-i înţelege esenţa, manifestările.

___________

Iniţierile religioase – un fel de a învăţa pătrunderea în tărâmul irealului.

___________

Tinerii consideră că viaţa e un mare rahat, dar ei nu ştiu, sărmanii, că sunt încă departe de latrină.

___________

Războaiele nu au niciun scop. Oamenii le folosesc ca să-şi atingă scopuri.

___________

Autoritatea – uneori o mască, alteori… măşti hidoase.

___________

Religia e nevoia omului de a deschide în sine poarta spre bine.

___________

Patron – cel mai nefericit decât propriu-i paznic de noapte. Nu doarme liniştit niciodată.

___________

Minciuna – acoperirea mai necesară uneori decât prezervativele!

___________

A gândi, gândire – mesele principale, gustările şi desertul unei minţi care nu doarme şi care ne provoacă uneori indigestii grave.

___________

Ploaie – cohortă de particule lichide cu formă de lacrimă ce coboară din cer rătăcind în aer spre obrajii pământului.

___________

E nesecat izvorul. Susură în fiecare cuantă, în fiecare bob de întâmplare şi nisip… Ulciorul trebuie dus mereu la marea sufletelor, să se umple cu mirare.

___________

N-am cum să-ţi mulţumesc. Te ştiu şi sper să ierţi cândva toate aceste cuvinte ce se nasc din tine şi în tine se întorc ca nişte rugi în sufletele celor care le-au adresat lui Dumnezeu în speranţa că cerul le va ierta prea marele timp de speranţă pe o planetă cu viaţă.

___________

Pereţii netezi ai speranţelor, muchiile piezişe, colţuroase ale deznădejdii… suişul-coborâşul materiei însufleţite – existenţa…

___________

Putem spera că vom şti la timpul potrivit ceea ce nu ne e cu adevărat de folos, astfel încât viaţa să nu ne fie un chin din cauza unui fapt peste care am trecut la un moment dat cu uşurinţă. E bine ca atunci când vrei să petreci un timp mai lung lângă cineva să urmăreşti atent – nu obsedant, din reflex – tot ce spune, fiecare gest. Din fiecare se poate deduce ce e de fapt.

___________

Natura nu e omul şi nu e a omului.

___________

Se vorbeşte enorm despre necesităţile existenţiale ale omului, ignorându-se cu bună-ştiinţă dreptul celorlalte vieţuitoare la existenţă.

___________

Încă nu sunt hărţi pentru mersul dincolo de sine. Fiecare orbecăieşte în felul lui.

___________

Fără cunoaştere continuă creierul omului se întoarce la condiţia existenţială a animalului.

___________

Fiecare om are un loc în lumea asta dacă seamănul „împroprietărit” nu-l vrea şi pe acela pentru sine.

___________

Politica – un teatru de cele mai multe ori ieftin care conduce destinul omenirii.

___________

Nimic din tot ce există nu ne dă speranţa că viaţa e infinită.

___________

Teatrum mundi. Piesele se schimbă, actorii se schimbă sau pleacă pur şi simplu. Când joci prea multă vreme o piesă, asimilezi lucrurile şi oamenii ca într-un tablou care uneori pare cumva imaginea realului, alteori se amestecă – pictorul îşi amalgamează culorile pe şevalet.

___________

Deştept a fost (e) acela care a gândit şi a citit mult, păstrând întotdeauna o distanţă (de bun simţ) faţă de orice teorie şi deducţie finale în privinţa existenţialului.

___________

Afirmăm foarte des că inima cheamă… inima tace de foarte multe ori, alte părţi răcnesc după întregire…

___________

Râsul e modul în care ne exprimăm fericirea, dar şi una dintre cele mai (ne)vinovate căi prin care-i facem pe alţii nefericiţi…

___________

Să râdem, deci… Celei mai adânci tristeţi îi stă alături un zâmbet de copil. Important e să nu uităm…

___________

Oameni ducem în noi şi ne poartă spre adâncul fiecărei clipe cuvinte care reuşesc uneori să trăiască printre minunile ce rămân în suflete.

___________

Poţi dărui binele – sunt momente în viaţă când chiar poţi să-l dăruieşti, să faci la timp ceva pentru ca unui om să-i fie măcar un pic bine într-o situaţie limită. Dacă ai noroc şi putere, poţi dărui mai mult.

___________

Iluzia bălţii: nici el nu-i mult mai mare (cerul)!…

___________

Urâtul – planeta, frumosul – planeta – nu ce e urât dăunează, ci mizeria caracterelor, acţiunilor noastre.

___________

Ideea – schiţa care anticipează viaţa.

___________

A vrea înseamnă să întrevezi cândva o izbândă.

___________

Am căzut de acord că suntem egali în drepturi şi îndatoriri. N-am stabilit însă cât de egali.

___________

Citesc din obligaţie, da, obligaţia de a nu mă mulţumi cu adevăruri care nu mi se par complete.

___________

Mâhnirea are darul de a-mi deschide ochii spre interior, bucuria mă face de multe ori miop.

___________

Nu ştiu cine ne-a creat şi de ce, dar faptul că ne-a creat doar pe jumătate e un triumf al spiritului. Nu e nimeni şi nimic mai fericit ca atunci când trăieşte în jumătatea sa, iar aceasta îi e întregul de fiinţă şi noroc. Am însă convingerea că doar unele suflete au norocul să trăiască eternitatea întregului lor.

___________

Uneori sunt atât de aproape de marginea timpului, încât simt cum spaţiul dispare de tot din ecuaţia vieţii.

___________

Fiecare zi ne oferă noianuri de începuturi de gânduri. Nu te poţi elibera de astfel de întrebări ca de o meteahnă, de o boală care face rău lumii – sunt în molecula primară existentă în noi şi în orice.

___________

Repetiţia e mama învăţării de minte!

___________

Tot ceea ce contează cu adevărat e cu totul altceva decât ar trebui să fie.

___________

În lumea asta roboţii trăiesc liniştiţi atât timp cât nu se întreabă de ce oamenii au puterea să se simtă atât de nebuni, de liberi uneori.

___________

Sufletul, Dumnezeu sau îngerul te pregăteşte pentru tot ce va urma. Trebuie să ştii să auzi.

___________

Sunt multe momentele din viaţa de om prin care trebuie să treci cu omenie şi demnitate.

___________

Uitarea durerilor… nu se poate una fără alta – uităm şi fericirea, păstrând pe chip ceva din licărirea liniştită a lacului în zilele calme ale acestui capăt de univers.

___________

Nu se poate să nu doreşti în viaţă să fii cel favorizat de soartă, fie şi doar o zi, o oră, un minut, odată ce ai aflat despre tine că poţi să imaginezi urcuşuri, să fii cel aclamat de destin; raportarea la ceilalţi, dorinţele te fac deopotrivă titan şi Icar.

___________

Totul se pierde, unele sufletele şi lucruri ne supravieţuiesc, rămânând încă un timp în iluzia proprietăţii altcuiva.

___________

Admirăm aproape cu precizie de ceasornicar elveţian pe cei care par că ne prelungesc fiinţa cerebrală, în care ne regăsim sufleteşte şi credem că ne înţeleg şi îi înţelegem.

___________

A gândi existenţa prin comparaţie nu este întotdeauna cea mai bună cale spre progres.

___________

Mă întreb cât din populaţia Terrei şi cât de repede ar adera la un tip de credinţă în care Dumnezeu nu pedepseşte niciodată, ba a mai şi scris pe poartă, cât să se vadă din colţul fiecărui posesor de «văz»: Sunteţi liberi. Descurcaţi-vă!

___________

Există un conservatorism puternic în gândirea oamenilor, dar, vedeţi dumneavoastră, orice progres a însemnat pasul, paşii în afara convenţionalului, cunoscutului. Altfel, am fi crezut în continuare că pământul e un platou care se sprijină pe spatele unei broaşte ţestoase şi aceasta pe alta… sau că adâncul cerului e plin de zei ocupaţi să împartă destine.

___________

Războiul – un cuvânt inventat de oameni pentru a exprima imposibilitatea eternităţii binelui general, între oameni, pentru că suntem animale care-şi înlătură conştient rivalii la porţia zilnică de mâncare, aer şi apă, la locul de odihnă, în societate, la bucata de pământ, de cer, la partenerul de viaţă, la locul în pământ… unealta prin care Natura, Universul impun echilibrul (fragil) existenţă – inexistenţă?…

___________

Tăcerea… am învăţat-o pe de rost, pot să strig tăcând, să visez şi să uit tăcând, să merg spre oameni şi să mă opresc, să merg din nou până la primul arbore sau primul zid, să-l rog frumos să ierte că deranjez, să mă lase o secundă, nu mai mult, niciodată mai mult, să ascult vuietul cerului în tâmpla rezemată de materia care urcă, urcă parcă necontenit, încercând să se întoarcă acasă, să nu uite şi nici eu să nu uit cum atingeam mai demult chipul tău din amintiri, mai mult din amintiri care n-au fost, dar s-au scris, eternă trecere prin clipe.

___________

Un zid a stat între mine şi oameni în privinţa comunicării directe, ori de câte ori am încercat precum orbul, cu degetele să pot vedea un gest de apropiere pe chipurile lor; timiditate sau nenoroc, un zid sau o apă care s-a mutat dintr-un loc în alt loc, îndepărtându-mă de ei şi de mine, prea departe de toţi uneori, dureros, dar poate înţelept pentru cuvântul care se năştea astfel din aşteptări şi gânduri care căutau răspunsuri dincolo de mine, de tot, iar ele mă căutau pe mine în ele, în ei.

___________

Visul… tu, omule înger… călătorul care-mi lasă, în fiecare seară, pe pervaz, o notă în care vorbeşte despre viaţă… Vii arătându-mi drumurile, opreşti ploile şi le reverşi din căuşul palmelor pe pământul arid al disperării existenţei umane. Copiii urcă spre tine ducând în braţe bucăţi mari din soarele deşertului şi nisipul deasupra căruia presărăm seminţe de arbori. Apoi, se lasă tăcere. În cenuşa aşternută dinspre margini pe gânduri, dorm păsări de lut cu capul sub aripi. E o legătură între tresăririle lor şi glasurile ce vin din nou dinspre zări ca un zvon, o muzică de vânturi în crengile arborilor de oriunde. Spaţiul-timp se desface, fântână din fântână, din fântână…, oglindă în oglindă, în oglindă… şi vin desculţi cu braţele deschise a zbor sau strânse a rugă; au flori pe frunţi şi râd, strigă viaţă, eternitate. Părând a nu le înţelege paşii, conducătorii marilor puteri militare rup documentele păcii deja extrem de firave. Se ordonă moartea. Nu e o moarte pe care să poţi merge precum eroii din legende. Materia se desface, viaţa dispare ca o părere… Aripi bat aerul. Dincolo de tâmplele gânditorului, măiestre de lut trag după ele spaţiile în afara realului. Viaţă, Viaţă, Viaţă…, cu caractere de iarbă şi frunze, şi soare, se rotesc pe cer, se strâng apoi, închizând pământul, în armoniile recviemului pentru un vis, într-un pumn de copil. Nu are importanţă culoarea pielii sau faptul că nu vorbeşte o limbă cunoscută. Îl aşază pe genunchii apropiaţi, cum stă ghemuit într-o lacrimă, şi culege cu grijă toate armele şi însemnele războiului, preschimbându-le în picuri mici de lumină ce-mi inundă sufletul într-un ajun de 1 iunie.

___________

Împlinirea iubirii (prin ce? simple, trecătoare dorinţe fizice?) e, din nefericire, moartea acesteia. Rar un sentiment profund e şi etern.

___________

Cuvântul – glasul pornit spre inimi şi minte cu înţelepciune, cu implicare emoţională sau cât îl duce pe fiecare gândul, mâna întinsă cu prietenie, sau nu, vocea care nu discriminează, aşa cum Dumnezeu nu discriminează şi nu urăşte pe nimeni, sau dimpotrivă.

___________

Aş inventa un zeu… să-l rog să ia din mine cât e necesar pentru un zâmbet fericit al tău… să ne trimită apoi în lume: tu, lumina, eu, visătorul lut, aproape mereu…

___________

Atât timp cât vor fi oameni, vor fi unii, măcar, în luptă permanentă cu nedreptatea pe care ceilalţi o vor comite.

___________

Primul dintre toate gândurile în mintea cui o fi apărut? Ar trebui să i se acorde Premiul Nobel pentru originalitate.

___________

Dacă v-aţi căsătorit din dragoste, nu-i cereţi să mai existe şi atunci când a murit de mult.

___________

Suntem singuri uneori, atât de singuri, chiar şi în ceea ce părea să fie cea mai durabilă dragoste. Tot ce se împarte şi se primeşte e, în cel mai bun caz, o iluzie că vom fi necesari şi mâine.

___________

Oricine e, se pare, schimbabil… mai ales în dragoste.

___________

Când îţi vezi jumătatea strângând cu dragoste lângă sine altă întâmplare, te întrebi doar ce cauţi acolo… simţi golul ce creşte în suflet odată cu tăcerea, pentru că nu mai găseşti în tine niciun strigăt.

___________

Şi pasul tău coboară, se ascunde luna în pâlcuri de vise şi trec precum altă eră întâmplări aşteptate, suflete mergând înaintea noastră de mână.

___________

Omul care iubeşte are mai multe braţe întinse pentru a atinge, a ocroti…

___________

Se întâmplă să fii atât de prins în iubire încât să crezi că ai pierdut totul pierzând omul iubit, să nu mai poţi iubi foarte mult timp sau niciodată. Adevărul e că două suflete care se iubesc puternic formează un tot foarte greu de destrămat, dar nu neapărat imposibil…

___________

Prietenul meu cel mai bun e criticul meu cel mai slab.

___________

Prietenul – acea parte a omenirii care-şi trăieşte în mine bucuria şi amarul.

___________

A trăi – am mai auzit această părere.

___________

Succesul nu îndreptăţeşte trufia, dar o induce, nedrept.

___________

Mă întreb cum ar fi fost lumea fără credinţa în zei, în zeu, oricare ar fi acela. Dacă, pur şi simplu, ne-am fi întrebat toţi în fiecare zi de unde acest miracol care este viaţa, am fi căutat răspunsuri testabile, plauzibile…

___________

N-am cuvinte să te acopăr când distanţe vei străbate cu gândul, prea lungi, întrebându-mă când am să vin. Şi nici eu nu voi găsi linişte – eşti tot ce am.

___________

Cu cât iubesc mai mult, cu atât mai puţin caut să aflu dacă celălalt suflet mă mai ţine minte. Să fie aceasta o lege a compensaţiei?… Risc…

___________

Limpezimea privirii e oglinda în care se privesc stelele.

___________

Oamenii nu sunt întotdeauna cele mai bune modele pentru ei şi nici cei mai aproape la greu. Poate de aceea au creat această lume virtuală în care, împreună, cu bucurii, cu tristeţi, atât cât le permite viaţa, aduce fiecare o fărâmă din ce are mai bun, dar nu mereu…

___________

Viaţa e lungă pentru cel care n-o măsoară în decenii, într-o clipă poţi să trăieşti o eternitate şi să ai în suflet mult mai mult decât au alţii într-o sută de ani.

___________

Nici elementele Naturii nu sunt veşnice, nimic nu e veşnic, poate doar timpul-lumină, cât nu depinde de viaţa unei stele, ci de lumina gândului singur, în stare să readucă primăveri.

___________

Cine consideră că Natura este ogorul pe care omul poate să planteze orice, greşeşte.

___________

Unii oameni se comportă cu Pământul ca şi cu puntea unei corăbii. Amândouă ar trebui îngrijite cu multă pricepere pentru ca voiajul să fie sigur.

___________

Cât trăim, risipim, renunţăm. Aşteptăm clipa următoare să ne spună dacă e bine sau nu, să ne dea o palmă după ceafă şi să strige: mergi, cutează, ia, trăieşte, dăruieşte, iubeşte, ajută, învaţă, preţuieşte orice clipă de real.

___________

Avantajul sau iluzia prietenului: are în mine, eu în el, iluzia propriilor speranţe.

___________

Şterge-ţi lacrimile – gândurile, poezia, viaţa merg pas la pas cu sufletele noastre în sufletele noastre.

Fericirea e o pânză pe care pictorul suflet a aşezat semne greu de descifrat când înăuntru sau în ochiul privitorului e beznă. Ajunge s-o aşezi într-o anumită lumină şi pulsează de energii.

___________

Frunze mate, frunze policrome ne bat în faţă aripi de îngeri uitaţi pe pământ în încercarea de a umaniza omul, de a-i da firescul existenţei în bunătate şi înţelepciune.

___________

Cuvintele, asemeni bujorilor din obrajii copilelor: uneori, fireşti, alteori, farduri.

___________

Copiii i-am scris cu trei de i, aşa cum e firesc.

___________

Florile sunt figurile de stil folosite de natură pentru a îmbrăca pământul în poezie.

___________

Dragostea, pasiunile comune sau cele împărtăşite cu interes şi răbdare – liantul sufletelor şi al minţilor. Ambiţia fără limite, nepăsarea, rănile repetate – ruptura, dezagregarea, dacă se poate spune astfel despre suflete.

___________

Dorul de tine e absolutul trăirii, ceea ce mâine poate nu vom mai şti… astăzi însă e totul şi mă rog cerului, mie şi sufletului tău să fie mereu, să ne întoarcem real uneori şi să fim veşnic unul.

___________

Avem acelaşi vis, aceeaşi realitate noi doi. Mână în mână, trecem nevăzuţi prin timp…

___________

Nimic nu se poate afirma cu precizie, cu claritate, lumina e duală, materia e duală, adevărurile sunt ca ziua şi noaptea, pot mulţumi pe termen scurt şi chiar ne obişnuim cu ele, dar raţiunea spune să căutăm dincolo de aparenţe, ca în cuvântul rostit sau scris sau în oglinzi.

___________

Lacrimile sunt picuri din apa mării, din ochii cerului şi-ai timpului…

___________

Trăiesc şi eu cum se întâmplă, uneori ca un rege fericit, alteori ca o gheată stâlcită. Asta e viaţa. Cui să te plângi?!…

___________

Dincolo de toate cuvintele cu cap şi cele fără, gândite şi scrise, adevărul e întotdeauna ca întotdeauna: ori te supui regulilor unei comunităţi, ori constitui comunitate aparte, dar şi acolo va trebui să te supui regulilor. Nu există ordine fără reguli de comportament, din fericire…

___________

Doi de să şi-un singur fie; cine mai poate să ştie câţi de să am să tot scriu până când va fi să fie?… (despre greşelile de scriere datorate degetelor!)

___________

Omul – el a inventat cheia! Nu şi pentru poarta de întoarcere…

___________

Cine înţelege materia neagră, materia virtuală poate merge oricât de departe în cunoaştere…

___________

Orice adevăr nou despre Univers va fi descoperit (pe baza a ceea ce s-a construit până acum în cunoaştere sau ca revelaţie) va fi analizat imediat cum poate fi folosit în scopul înarmării, distrugerii.

___________

Nu am idee cum tu, o tăcere atât de adâncă strigi, în firescul acesta al neîntâmplărilor… ai crescut mult în afara visului, mă priveşti, aşa strânsă ca-ntr-o iluzie albă, şi inima ţi-o aud şi mirosul pielii îl simt pe buze aproape de umăr. Poate că tu eşti omul care trăieşte acest vis şi eu doar o iluzie.

___________

Uneori, clipele sunt cuiburi în care şaizeci de infinituri, şaizeci de grăunţe fine de lumină (de ce le-om fi spus şaizeci noi, oamenii? păi, cine? convenţionalul care măsoară bătăile inimii, dând contur static un timp realului) aşteaptă să alegem pătrunderea în noi cei reali oglindindu-ne în ceruri cât să păstrăm inima obiectelor învăţate sau doar intuite în drumul nostru până la clipa de prezent şi să se nască în altă viaţă toate pentru ca măcar în una dintre oglinzi să trăim fericirea împreună cu jumătatea de întâmplări ce aici nu ştim sau nu avem timp.

___________

Gândul nimănui nu e singur. Gânduri şi suflete se caută, se grupează, ciorchini de gânduri, ciorchini de suflete în ciorchini de spaţii, în ciorchini de timp, ciorchini de vieţi răspunzând chemărilor infinitului, materiei, energiilor, morţii, lui Dumnezeu.

___________

Îmi plac icoanele cu miros de mir şi tămâie… cristelniţa cu iz de busuioc, strana din care veghează bătrânii… Parc-ar fi o pădure… Dumnezeu e această linişte care-mi îmbracă umerii când sufletul păşeşte cu sfială spre altarele realului…

___________

Nu există destin – fragmente de intenţii de drum şi drumuri pe care am întâlnit şi creat un spaţiu-timp de obiecte şi trăiri. Suflete de păpădii plutitoare.

___________

Drogurile, prostituţia, terorismul, crimele, războiul – produsul unei lumi a contrastelor şi neacceptărilor grave, în care colcăie monştri de toate rasele şi clasele sociale şi care arată că nu suntem reprezentarea finală a evoluţiei gândirii vieţuitoarelor.

___________

Pornografia e un mod «colorat şi «inocent»» de a generaliza promiscuitatea şi bolile venerice grave.

___________

Nevoia creierului de serotonină creează omului cele mai delirante fantezii.

___________

Am găsit în sfârşit o lume care permite oricărui om să deţină şi să colinde spaţii oricât de multe şi de mari – lumea virtuală.

___________

Cea mai frumoasă poveste de dragoste s-a scris în ireal şi de acolo vin zvonuri că el sau ea, sau ei… sunt scriitori!

___________

Cel mai bun prieten e lumina. Oferă totul şi nu cere nimic niciodată.
___________

În iubire, sentimentul de proprietate asupra partenerului pare firesc, dar nu e. Fiecare om e liber chiar şi în iubire.

___________

Chiar şi în sufletul celuilalt ai nevoie uneori de spaţiu privat, aşa cum el trebuie să uite uneori că-şi împarte «casa» cu tine.

___________

Adevărata luptă existenţială se duce între materia-energie capabilă să construiască scheme, să aşeze în timp şi să dezvolte şi caracterul ei finit pe segmente de existenţă.

___________

Totul acţionează asupra totului… chiar dacă insesizabil… Şi marea se schimbă când te îmbăiezi şi aerul când mergi, şi universul când respiri…

___________

În fiecare clipă, fiecare om, frunză, floare, arbore, pasăre, gâză, animal, drum, apă, cer scrie o pagină de existenţă şi moarte.

___________

Viaţa e o zbatere aproape continuă a inimii şi a conştiinţei.

___________

Mă întreb care e spaţiul de evadare al umanului – imaginarul sau realul în care majoritatea oamenilor joacă de multe ori soarta pe monede de aer. Drumurile din noi duc unde duce mintea. Cele din afară, dincolo de banalul existenţial, să caute legile realului şi uneori cred că aceasta e adevărata evadare a umanului.

___________

Fiecare pas al oricărui om e un urcuş-coborâş pe treptele istoriei omenirii uneori din oasele şi sufletele înaintaşilor, alteori din cunoaşterea lăsată din urmaş în urmaş.

___________

Bărbaţii şi-au asumat de-a lungul istoriei dreptul de a impune femeii ani de singurătate şi de alte condiţii care-i strivesc sufletul şi demnitatea. Şi unele femei bărbaţilor, e drept. Mult mai trist e însă când astfel de condiţii de dezumanizare sunt impuse copiilor.

___________

Fiecare bărbat urăşte în adâncul lui ceea ce-l face să fie mai slab decât un copil uneori – femeia.

___________

Fiecare femeie are dreptul să existe decent, să se hrănească suficient, să se îngrijească, să studieze, să gândească, să iubească şi să fie iubită, să se bucure aşa cum îl are fiecare om.

___________

V-aţi gândit uneori că trăim în spaţiul acesta precum Iona în burta unei balene? Pas cu pas, de la ancestral la actual, am intrat, de fapt, în burta unei creaturi bizare care ne transportă prin oceanul de aer şi mister spre ea ştie ce… Nimeni nu ştie, de fapt, şi foarte mulţi dintre noi nici nu se întreabă, ce va fi ţărmul pe care ne va arunca atunci când se va sătura de noi. Îi spunem simplu realitate şi credem că va exista etern. Universul e poate şi el un organism ale cărui molecule se creează şi se distrug continuu după legi parţial cunoscute sau imaginate de noi. Poate e şi atât. Mâine sau în secunda următoare, se poate să nu mai fie nimic aici. Depindem de ceea ce e în afara balenei… şi ea de noi?!…

___________

Cunoaştere – strădanie continuă de descifrare a legilor existenţei în spaţiul terestru şi cosmic, de minimizare şi… acceptare a animalicului.

___________

Nimic nu stă, de fapt. Poate doar tăcerea de dinaintea acestui miracol din care facem parte, întâmplător sau nu, să fi stat…

___________

Pacea e starea materiei-energie în care dedesubtul nu-şi trimite refulările exteriorului şi în care toate vieţuitoarele simt nevoia să cânte.

___________

Fiecare om, oricât de singur şi de neajutorat ar ajunge în diferite momente ale vieţii, are alături un vis. Suntem existenţele venite în real cu enorma capacitate de a crea imaginar cadre care nu vor exista poate niciodată şi în care trăim.

___________

E, într-adevăr, o alinare să nu uiţi niciodată omul alături de care ai trăit un timp cel mai curat vis de dragoste, dar e bine uneori să păstrezi icoana şi o distanţă considerabilă de realul care a inspirat pictorul suflet să creeze sfântul.

___________

Vin acum din umbra lucrurilor şi spun: poetul acesta a fost scăldat în albastru. Ţineţi-l departe de întuneric, dar daţi-i din plin verde. Când se va coace, va treiera spic de aur, va face pâine, şi roata ochiului, şi pe cea a gurii, şi va scrie pe seri întoarcere, pe dimineţi, mirare.

___________

Prietenii au cerurile lor în mine. După fiecare uşă e o viaţă – aud vacarmul trăirilor, de multe ori, tăcerea. Nu tac toţi odată şi nici nu-mi bat în suflet în aceeaşi tonalitate. În orele libere, vorbim despre nevoia de fericire a omenirii. Apoi, prin tăcerea ca o năframă de corzi mute, prietenul care se teme când nu-mi aude sufletul, întinde mâna, e caldă, rosteşte: tu nu poţi să mă rătăceşti. Eu ştiu şi nici nu caut…

___________

Credinţa – încrederea în ceva care e lângă noi şi ne apără, la nevoie, de deschiderea fără margini a hăului necunoscutului, de dezlănţuirea forţelor cunoscutului şi necunoscutului.

___________

Teama n-a creat şi nu va crea niciodată oameni liberi…

___________

De milenii bune, omul încearcă să îngrădească suflete străduindu-se să rămână în afară.

___________

Legile vieţii sociale sunt făcute de oameni pentru ca unii dintre ei să aibă ce nerecunoaşte în voie.

___________

Dreptatea într-un stat de drept are uneori mai multe feţe decât diamantul cel mai bine şlefuit.

___________

Piaţa neagră a muncii e o gaură considerabilă în punga statului.

___________

Privatizaţi de tot soiul încearcă şi reuşesc să câştige sume mari de bani prin desconsiderarea drepturilor oamenilor.

___________

Mulţi oameni nu reuşesc să vieţuiască împreună cu ei şi nu doar teama de singurătate e cauza.

___________

Expresiile «neortodoxe» nu au ce căuta între oamenii cu gândire superioară şi în niciun caz în dragoste.

___________

Leul îmblânzit n-a uitat să sfârtece.

___________

Niciun om cu mintea întreagă nu se sacrifică toată viaţa.

___________

Nevoia de organizare a energiei-materie să fi determinat oamenii să impună reguli de comportament, organizare şi gândire în cadru general? Deviaţiile de impunere au creat şi creează curente care de care mai exotice, să le spunem. Nevoia de diferenţiere, de reorganizare desparte şi regrupează continuu.

___________

În general, legile sunt făcute după nevoile celor care le fac.

___________

Geloziile sunt aproape fireşti atât timp cât nu rănesc nedrept demnitatea şi sufletul celuilalt.

___________

Mândria personală valorează în conştiinţa unora dintre oameni mai mult decât fericirea celor cărora le-au dat viaţă.

___________

Nu poţi fi pe placul tuturor niciodată, dar măcar un singur om din toţi te aşteaptă şi trebuie să-i dai dreptul să-ţi semene la aşteptări şi semne trecute timpului-spaţiu.

___________

Am ajuns să mă întreb ce anume din noi simte fiinţa celuilalt, văzând cât de inert e trupul uneori şi de dornic de tăceri şi cum sufletul se retrage în noi ca un amant plictisit.

___________

Fiecare dintre noi aşază (fără să vrea?) în iubire o întârziere, o piedică, uneori o senzaţie de prea mult sau prea ieftin… plictis…

___________

În iubire sufletul omului dă corpului şi sufletului celuilalt reprezentări şi sentimente care-i înnebunesc mintea.

___________

Literatura e o bibliotecă imensă, un sanatoriu cu enorm de multe cabinete şi saloane. E loc pentru oricine!

___________

Fără gramatică, exprimarea oricui e un ulcior găurit din care curge nectarul sau apa înainte să bei.

___________

Fiecare tip de religie a fost la bază un mod de impunere tacită sau prin pedepse a unui set de norme sociale şi individuale.

___________

Viaţa e mult mai ieftină în imaginarul profund, dacă-ţi poţi permite să nu ai alte nevoi decât… visul.

___________

În lumea fizică, energia-materie se modifică continuu, situaţiile se schimbă continuu. Egalitatea e o noţiune abstractă, filosofică, matematică. Mai puţin şi mai mult creează ierarhiile.

___________

Niciun adevăr despre Univers nu poate fi proclamat absolut.

___________

Ca fiinţă dependentă de cer, accept acel tip de credinţă care nu impune decât poate speranţa şi decenţa, lăsându-ne dreptul şi nevoia de a înţelege existenţa în lumea întâmplării.

___________

Natura şi-a creat elementele în echilibru fragil, intercondiţionându-se, înlocuindu-se în funcţii atunci când viaţa e în pericol.

___________

Războaiele sunt acţiuni dirijate de oameni cu ambiţii care sacrifică orice, în afară de ei, pentru a le împlini. Istoria arată însă că jertfele îşi cer totdeauna dreptul de a readuce liniştea, pacea.

___________

Serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat. Oamenii sunt liberi acum să moară pentru o mână de bani.

___________

Omul şi câinele său: două fiinţe cu simţul olfactiv atrofiat!

___________

Lacrimă, nu ţi s-a dat culoare, nici miros, doar gust – de mare să reflectezi cerul, verdele speranţei, pământiul drumului spre eternitate, dinspre eternitate ori de niciunde venind ecoul ştiutelor bucurii ale ochilor şi sufletului… ale paşilor şi braţelor…

___________

Toate adevărurile sunt relative, dar trebuie să vă dau dreptate: lăstarii iubirii adevărate au rădăcini profunde, prin aceasta înţelegând nu doar iubirea adevărată dintre oameni – pasiunea, devotamentul pentru o idee ce se cere concretizată şi are la bază binele (întregului).

___________

Lupta între clasele sociale a fost şi va fi un factor al umanizării omului, în ultimă instanţă.

___________

Nu pedepsele vor îndrepta oamenii, formarea conştiinţei dreptăţii pentru toţi, crearea condiţiilor de viaţă decentă pentru toţi.

___________

În faţa celui needucat sau rău din fire care te atacă fără să-i fi deranjat casa sau drumul trupului şi al sufletului, cea mai bună apărare e vorba înţeleaptă, pe care greu o va duce dacă are minte, sau ignorarea, depărtarea de el cât mai mult posibil.

___________

Aşteptarea a făcut din noi două porţi ce se deschid şi închid lovite de vântul însingurării…

___________

Am din tine infinitul. Ia din mine firul de praf ce străluceşte firav, sufletul, şi spune-mi mai departe, în fiecare clipă, bucuria mea eternă.

___________

Mă adaptez aproape la orice, cu condiţia să-mi fie respectat un drept elementar – demnitatea.

___________

Zvonurile – am auzit că umblă vorba în căutarea sensurilor cuvintelor nerostite.

___________

Lauda e o acuză camuflată.

___________

Elocvenţă – ceea ce am nu am tot timpul, spre marea desfătare a celor care o au chiar atunci.

___________

Dacă aş avea două capete, aş avea o gură în plus, deci pierderi, dar aş vedea, poate, mai bine, doi ochi fiind liberi să rătăcească sensurile uneori, ceilalţi doi găsindu-le măcar atunci.

___________

Banii – unitatea cu care măsor (ne)siguranţa zilei care vine.

___________

Nu orice cal ajunge gloabă şi nici orice miss babă. Unii cai şi unii oameni mor, din nefericire, mult prea devreme. Oricum, cine iubeşte un cal sau o miss îi iubeşte şi atunci când ajung gloabă sau babă. De combinaţii nu mai sunt sigură!

___________

Olul – vas de lut care încape sufletul ţăranului, cerul, pământul, apa, stelele, laptele, mierea, vinul, Dumnezeu, pacea, ţărâna, cenuşa…

___________

Lacrimile sunt picăturile fragile de rouă pe petalele sufletului şi sunt uneori fericire. Alteori, sunt stropii grei de durere ce prind să treacă în afară prin petice de lumină.

___________

O cruce l-au silit să ducă. Dumnezeu n-a coborât cruci (de răstignire), nici n-a ridicat – omul cu imaginaţia lui terifiant de crudă în unele momente ale existenţei. Suntem oamenii care se cred ultima expresie a naturii. Să păstrăm tradiţia Învierii ca renaştere a ei, fără să mai sacrificăm pe nimeni existenţei noastre de muritori uneori penibil de josnici.

___________

Psihicul uman e o sirenă care s-a îndepărtat mult de apa oceanului.

___________

Aş vrea să înţeleg de ce mă îndârjesc uneori împotriva mea. Nu sunt om ca toţi oamenii? Sufletul se simte constrâns să trăiască într-un trup de lut sau trupul îi impută prearderea…

___________

Gândul face multe drumuri, dacă i-ai privi tălpile, te-ai îngrozi – toată ziua l-am alergat şi viaţa nu se termină acum.

___________

Gândul e mai puternic decât cerul când omul speră, şi mai slab decât bătaia aripii fluturelui când nu-şi află drumul şi strigă ca un animal neajutorat sau nu mai spune nimic…

___________

Probabil că se poate învăţa totul dacă există dorinţă şi strădanie. Depinde însă de reprezentarea reală a existenţei şi s-ar putea să nu avem elementele constitutive necesare ajungerii la o asemenea percepţie.

___________

Doar timpul şi braţele obişnuite să mute pietre din templele cunoaşterii vor ajuta gândul omului să descopere adevăruri.

___________

În împărăţia cerului ca şi între oameni – azi eşti zeu, mâine nu te mai ştie nimeni!

___________

Niciun adevăr nu e valabil toată viaţa, nicio povară, niciun noroc.

___________

Prostia este uneori o calitate; singura pe care n-o contestă nimeni.

___________

Prostul va dori întotdeauna să lovească, să urle pentru a-şi impune celorlalţi puncte de vedere proprii asupra vieţii. Ascultă-l, dacă ai destulă răbdare, pentru a nu pierde scânteia care arde şi în mintea lui. Cea mai rapidă soluţie e însă ignorarea. Nu-ţi încărca sufletul şi conştiinţa cu pietre ce nu sunt bune nici pentru drum, nici pentru moară…

___________

Prostul e mai fudul decât păunul şi decât regii când i se permite.

___________

Urâm ceea ce ne supune, dar alegem întotdeauna să ne conducă alţii.

___________

Nimic în lumea asta nu e falsificat atât de des ca numerele.

___________

Când plouă, atmosfera se eliberează de tensiuni.

___________

Trebuie să cauţi adevăruri foarte departe şi să te rogi (asiguri) să nu ajungă alţii curând acolo, dacă vrei să nu fie puse repede la îndoială.

___________

Coşmarul e perturbarea majoră a echilibrului existenţă-teamă.

___________

Ne izolăm cu fiecare treaptă, ne împietrim ieşirile, căutăm tot mai în adâncul sufletului marginea existenţialului, esenţa… Ne retragem în cuvintele rostite în şoaptă, tot mai în şoaptă, ca şi cum în jur ar fi atâta pace şi armonie încât ar putea să rănească.

___________

Ne obişnuim să stăm cu spatele la lucruri, cu gândul la traiul de muritori… În spatele nostru, o lume de lumi de obiecte, de energii, perceptibilul şi extrasenzorialul, concretul şi abstractul aşteaptă să vedem. Sau poate că nu. La urma urmei, suntem iluzia aceleiaşi speranţe – viaţa.

___________

Moartea o gândesc doar cei care nu mai au sau nu mai vor nicio şansă la viaţă. Ceilalţi neantizează, uneori în chip hidos, acest vis al primului atom de… după aceste trei cuvinte curge spaţiul-timp depănând realul.

___________

Omului rănit în dragoste tot cerul i se pare strâmb şi-a neputinţă.

___________

Cuvintele sunt teroare curată, polifonie stridentă în sute de limbi şi dialecte ale lor şi ale inimilor. Dar cât de plăcute dacă sunt scrise, rostite de oameni cu suflet.

___________

Dacă am regretat ceva mult în viaţa aceasta plină de suişuri-coborâşuri e că n-am ştiut să mă bucur din toată inima de fiecare clipă trăită. Mâine zadarnic voi cere sufletului să ducă mai departe un trup ros de tăceri şi neîmpliniri…

___________

Prin gândire şi muncă am creat o lume care uneori e în armonie cu natura în miriade de forme, alteori, ruine.

___________

Chiar şi cu prietenii şi fraţii trebuie să te porţi la un moment dat ca şi cum ţi-ar fi copii – să-i laşi să se descurce de la o vârstă: 30, 40… de ani!

___________

Prietenul la nevoie nu te lasă. Cei care profită de oamenii sinceri ştiu foarte bine acest adevăr!

___________

Făţarnicul va şti întotdeauna ce dimensiuni are sufletul tău şi-ţi va servi laude şi atenţii pe măsură!

___________

Când eşti bun şi ajuţi oamenii, să nu te mire că fraţii te jecmănesc mai tare decât străinii!

___________

Particule de materie, unele pufoase şi mai mari decât fulgii proaspeţi de omăt, se adună în jurul stelelor mici sau al pulsarilor (stele care au colapsat sub propria greutate), formând planete, asteroizii sau nori de praf şi gaze în care se nasc alte stele. Un mediu intens supus radiaţiei cosmice, neprielnic vieţii la prima analiză. Se poate însă ca planete aflate mai la periferia sistemelor nou formate să fie prielnice, cumva, cândva, vieţii. O speranţă. Cât trăim, călătorim în calea adevărului. Sperăm. (date preluate de la NASA).

___________

Speriat de perspectiva unei vieţi alături de hominizii neciopliţi coborâţi din copaci, primul om a imaginat Creatorul şi i-a dat chip după chipul său, iar acesta i-a spus: înmulţeşte-te şi scrie! Cu cine, Doamne? Imaginează-ţi muza şi nu mă mai supăra!

___________

Cât din tine, din mine va mai putea să vină la rugăciunea gândului cu dimineţile, când trişti şi goi de noi vom privi în jur precum nebunii, întrebând fiecare străin dacă a văzut în drumul său ceva ce nu demult semăna cu noi, hrăniţii de aceeaşi iluzie a neînsingurării omului, a sufletelor trăind unul?…

___________

Şi arborii ştiu să fie verticali, acceptă însă cu bună ştiinţă unduirea, altfel se frâng.

___________

În general, suntem fiinţe banale, şterse, aşa cum animalele n-au niciun farmec într-o zi fierbinte de vară, când aerul e greu de mirosuri şi realitatea se aşază grupuri-grupuri, iar vântul plimbă norii spre zare, amintind de un ţărm de mare. Aspiraţiile noastre, gândurile de căutători fără pace, dorinţa de a dezlega neînţelesul ne diferenţiază. Dacă pământul ar fi plin de hrană şi ne-ar oferi tuturor adăposturi confortabile, munca ar fi un termen care ar trebui explicat în şcoală pentru a i se descoperi sensul rar.

___________

Gândurile tale îmi anticipează clipele sau fiecare gând al meu te ştie, aşa cum oamenii de la ţară ştiu tot ce se scrie anilor în aşezarea lor străbună.

___________

Eşti mereu aproape şi asta îmi dă curaj în viaţă şi o linişte ce pluteşte în lacrimi, pentru că nu pot să te ating şi mă întreb de ce setea aceasta enormă de a atinge ceea ce iubim.

___________

Oglinda a fost creată de un suflet de femeie.

___________

M-am dorit preaatingerea pieptului omului cu degete de copil. Preaacum m-am dorit, preaazi, preaarbore şi mi-am întins braţele prin ferestrele temporalului. Preapasăre am cântat la ferestre de cuvinte rememorând naşterea şi moartea.

___________

Sufletul tău şi-al meu – două estuare de plasmă în care se revarsă aceleaşi mări de lumină.

___________

Nimeni nu te aude cum te aud eu, nimeni nu te ştie venind de atât timp, de câte ori eşti aproape la un pas şi cum treci altundeva…

___________

Binecuvântat să fii tu suflete care vei avea răbdare să rămâi lângă mine şi când secundele îmi vor părea ani, decenii şi voi alerga înaintea lor cu mâinile întinse ca spre fluturii copilăriei, pierzându-mă în ele cu toate punctele cardinale ale întoarcerii…

___________

Gândurile, odată învăţate să vorbească, să vadă, să strige, să scrie, vorbesc, văd, strigă, scriu. În clipele de linişte, învaţă tăcerile.

___________

Oamenii au un fel de a trata viaţa numai bun să aducă şi pietrele la disperare. Probabil de aceea nici nu le vorbesc vreodată. Se lasă doar şlefuite, închipuind forme din cele mai ciudate, cărora le spun oameni, arbori, păsări, flori, cerbi pătaţi, firul ierbii, şoapta izvorului, pământ, cer… În ele e probabil secretul elementului primordial, dar păstrează în continuare tăcerea, spre binele vieţii…

___________

Sunt spoturi publicitare care ar merita difuzate în locul emisiunilor pe care le întrerup. Poate de aceea insistă!…

___________

E bine să folosim cuvintele altora, numindu-le citate sau însuşindu-ni-le, dar, exagerând, tindem să ajungem o specie de homo papagallus. Un pic de exerciţiu lingvistico-filosofic poate că nu strică nimănui, în ultimă instanţă.

___________

Arta aceasta a scrisului (strigă mirarea în mine!) e magnifică şi periculoasă – un hidos mijloc de manipulare a maselor de oameni.

___________

Uneori suntem aerul şi o mănăstire în care clopotele bat şi baterea lor se ramifică, face un timp un popas de mirare şi urcă din nou, şi coboară, şi urcă, infiltrându-se în subterane cu apele uitării, în spaţiile îndepărtate ale gândului, ca o batere uşoară, o amintire mai mult care spune despre fericiri sau furtuni viitoare, sau doar despre liniştea unui petic de pământ cu iarbă la marginea pământului sau a unui ţărm de mare, în care aerul e tulburat de zborul unei gâze sau al unui pescăruş, singurul pescăruş care mai vine.

___________

Sadismul e prăpastia psihicului (uman) care îşi caută mulţumirea în suferinţa altor fiinţe.

___________

Adevărul şi minciuna sunt de multe ori feţe diferite ale aceleiaşi realităţi.

___________

Banal e totul, simplu, dacă stai să analizezi bine. Doar percepţia noastră la un moment dat îl face să fie altfel.

___________

E o vină teribilă să atingi… se întipăreşte în degete, în buze, în bătaia inimii… cauţi ca un nebun toată viaţa…

___________

Fiecare lucru pe care l-am creat sau la crearea căruia am ajutat a fost, de fapt, o necesitate a întregului meu de a exista pentru ceilalţi.

___________

Există două clase de iubire iubire: cea care se trăieşte cu toată ardoarea şi înţelepciunea care mai are loc lângă ea, şi cea de care ne temem şi fugim toată viaţa sau la care nu ajungem, din lipsă de curaj sau pentru că suntem respinşi, decât în visuri şi vise.

___________

Doar iubindu-mă vei înţelege, doar iubindu-te voi auzi.

___________

Copiii – împreună am deschis porţi la care singură n-aş fi ştiut să ajung. Şi cât de neputincios privesc acum cum se duc… dar sunt mandră.

___________

Lumea – un vârf de ac încreţit pe care încap atâtea vise, temeri, speranţe, viaţă, moarte, percepţii sau absenţa lor.

___________

Nu lăsaţi prostul să mă judece, dar nici nu-i respingeţi toate argumentele. Înţelepciunea nu e concentrată într-un singur creier, iar eu sunt încă departe de Atena!

___________

În viaţă, viaţa are destinul florii – creşte, înfloreşte, păleşte şi moare. În alt colţ de întâmplare, altă floare, altă creştere, altă înflorire… Rar sau deloc o revenire palidă spre strălucirea câtorva clipe de uimire totală. În moarte, viaţa trebuie să fie întotdeauna cu un pas la dreapta. O condiţie încă necesară. Nu ştiu deloc ce poate fi în moartea simplă, profundă, totală.

___________

Ei n-au ştiut să înţeleagă asta. Trăiau ca şi cum doar un corp ar fi umbrit pământul grăbindu-se să dospească în hormoni testosteronali, sufletul era un pustiu în care uneori se auzeau hienele venite la împerechere şi ele.

___________

Nu doar omul e limită între creaţia materială şi mister. Tot ce fiinţează formează această limită, înseşi galaxiile. Energiile care guvernează materia le fac să se modifice continuu, să creeze, să ardă, să moară, să se reia procesul de creare, viaţă, moarte… Încă nu se poate şti ce se va întâmpla atunci când nu va mai fi destulă materie pentru ca viaţa să-şi continue ciclul, dacă se poate ajunge vreodată ca antimateria şi materia să se anuleze complet. Poate că nici nu se va şti vreodată, ci doar se va specula atât cât va avea cine… Atunci când nu ai un element iniţial concret, nu poţi să prevezi un element final concret, pentru că nu ştii ce să analizezi. Iar pentru a putea analiza ceea ce nu percepem fizic, ar trebui să învăţăm să existăm în acel sistem cu legi poate integral necunoscute.

___________

Să cunoşti omul ce ţi-e sortit când e la grea tulburare şi să-l iubeşti din tot sufletul, să-l ajuţi să fie bun, să-i fii sprijin şi acasă. Să iubeşti omul cu tot sufletul şi când te uită plecând pe alt drum sau viaţa i-a mutilat trupul sau nu te mai recunoaşte… Să iubeşti omul care îţi dăruieşte propria viaţă şi-ţi apără speranţele şi libertatea… simplităţi pământeşti ce nu se cuprind în nicio oglindă, nu se pot pierde în nicio noapte…

___________

Nu eu îl am. Sufletul râde şi plânge, şi tace uneori precum pietrele în forma aceasta ce coboară, urcă… De lut îmi sunt mersul şi îngenuncherea şi ramificarea, şi zborul prin zi-întuneric, abur sau piatră şi el duce…

___________

Speranţa întinde braţele şi ne primeşte din toate zările precum un părinte bun. Sezoane, decenii, veacuri, milenii de întâmplări de căutători în absolut se aşază pagini în cartea lumii şi ea e mereu alături. Poate şansa de a fi, poate Dumnezeu… în acest colţ de viaţă în echilibru fragil.

___________

Cuvântul, dacă gândirea ar funcţiona perfect, ar trebui să fie esenţa şi explicarea esenţei.

___________

Toată ştiinţa şi filozofia construite până acum, realitatea în care ne-am ridicat lumea de nenumărate ori de la temelie, râzând, plângând, sperând sau dorindu-ne moartea, universul micro şi macro-cosmic dezvoltându-se ordonat sau haotic, numere naturale, reale, raţionale, iraţionale, imaginare, complexe, legi ale spaţiului habitual, legi ale universului – toate acestea îmi par uneori un science-fiction pe care îl construim toţi, de la primul om încoace, regizat de… nu ştiu ce… poate Dumnezeu, poate întâmplare.

___________

Animalul din mine trăieşte azi o ciudată simbioză cu fluturii – învaţă plutirea.

___________

Cândva, spre începutul timpului, am fost particule fine de materie-antimaterie în nucleul din ce în ce mai greu al unei stele… Până când norocul de a fi viaţă ne-au adus la marginea galaxiei, în braţul Orion, am umblat prin tirul încrucişat al supernovelor, minunându-ne, temându-ne, păstrând, poate, amintiri în codul genetic. Pe altă scară a vieţii, de-a lungul timpului, ne-am adunat om cu om şi-am recreat neamul risipit de ciclonul timpului şi ale istoriei.

___________

Cine suntem noi, veniţii în viaţă cu cărţile viitorului în minte? Visătorii treziţi din plutirea la ferestrele speranţei prin care ne străduim să vedem unde începe moartea? Nevoia vieţii de a fi lumina aşternută peste mormintele în care viermii îşi scriu în humă existenţa descompunându-ne în elemente primare. Degetele ce scriu cu energie şi sânge pe oglinzi de hârtie drumul sufletului.

___________

Energia nucleară – forţă covârşitoare şi distructivă, fără urmă de posibilitate de reconstituire a elementelor distruse. Sau cine ştie… Poate că hidrocarburile aromatice policiclice pe care le producem frecvent şi abundent prin poluarea cu arderea produselor petroliere, chiar şi prin simplul fapt că ne ardem friptura, vor rezista şi acestui mod de-a dreptul haotic de a gândi şi administra unica viaţă pe care o ştim. Poate că aceia care grăbesc înarmarea nucleară şi-au gândit din timp retragerea într-un spaţiu care să-i ferească de extincţia prin acţiunea distructivă a acestei forţe covârşitoare folosite cu nechibzuinţă. Nejudecata sau câştigurile băneşti, uneori doar dorinţa de a vedea rezultatele cercetărilor pot determina oameni de ştiinţă geniali să extindă cercetările, acceptând benevol să lucreze pentru crearea de arme şi tehnici militare nucleare din ce în ce mai distrugătoare. Şi aş mai spune că îndemnul biblic de a crede şi nu cerceta nu are darul de a ne ţine departe de acest final dramatic.

___________

Avantajul stelei: se va întoarce în acelaşi spaţiu, în mii de alte stele şi planete, dacă va fi destul de departe de alte stele (apropierea unei stele puternice ar face ca materia în care se transformă când colapsează să fie spulberată la milioane de mile distanţă).

___________

Avantajul Pământului: e singura planetă (cunoscută) în care încap oamenii, zeii şi toate celelalte forme de speranţă şi irealitate.

___________

Avantajul şi povara florilor: mă întorc mereu, mă voi întoarce, cândva, etern.

___________

Avantajul albastrului: e singura culoare care inspiră, continuu, viaţă. Avantajul verdelui: e adevărata trecere a soarelui în ploile toamnei.

___________

Avantajul copiilor: sunt încă departe de singurătatea fără uşi, fără ferestre a uitării.

___________

Avantajul ideii: speră că va găsi oricând, în acest spaţiu existenţial, un creier.

___________

Avantajul tău: ai întotdeauna cel mai mult de spus, cel mai necesar. Avantajul meu: am nevoie mereu de această nesfârşită lumină.

___________

Fericirea e suma stropilor de apă căzuţi din cer pe o sferă de piatră într-o zi solară – viaţa.

___________

Când viori se aud în liniştea densă, constelaţii în scocuri de argint pulsează în orice colţ de viaţă, primăverile…

___________

În această nevoie de fapte-tumult, lumina s-a creat din nimic şi în ea a cuprins viaţa şi moartea, fiecare minut în care a lăsat să trăiască, a încălzit şi a dat prezent unui spaţiu în afara şi în adâncul a tot ce ştim…

___________